Decepția

LI.Indulgență

INDULGENȚĂ:  Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 

Știam că mai repede sau mai târziu trebuia să am această conversație cu Harry. Trebuia să-i spun tot ce s-a întâmplat, în ciuda faptului că îmi este extrem de greu să retrăiesc acele evenimente, mintea mea fiind încă într-o stare de negare a realității datorită prezenței neașteptate a lui Louis. Observând că nu aveam de gând să împărtășesc ceea ce mi s-a întâmplat, Harry a preferat să mă facă să mă simt cât mai confortabil posibil, insistând asupra unui ceai cald și cele trei pături pufoase care le-a așezat peste corpul meu înfrigurat. 

-Și? Antonia, sunt aici pentru detalii! Nu mă ține în suspans.

Vocea entuziasmată a lui Kit m-a făcut să-mi ridic privirea, ațintindu-mi ochii asupra irișilor săi albaștri, nevrând să-mi aduc aminte atât de repede de toate cele întâmplate în ultimele zile. Poate că era mai bine să nu zic nimic, poate așa își vor da seama că nu sunt în măsură să vorbesc și așa îmi vor acorda puțin spațiu, iar poate mai târziu voi fi pregătită să-i spun totul lui Harry. El trebuie să știe, dar acum nu aveam energia necesară nici măcar să-mi țin ochii deschiși, iar gândul că ar trebui să stau să retrăiesc acele evenimente acum mă înfiora.

-Cred că este timpul ca Antonia să primească odihna care o merită. Kit, nu trebuia să pleci, cumva? Stella, te rog. Ai grija ca , atât Kit cât și Katrina să plece de aici fără vreo nelămurire, eu trebuie să mă ocup de ea acum, vocea obosită, dar în continuare rigidă, a lui Harry s-a auzit în apartament, direcționându-și palma peste umărul meu, astfel făcându-mă să mă ridic și să-l urmez în dormitor.

-Noapte bună, șoptesc ușor celor trei persoane rămase în sufragerie, Stella aruncându-mi un zâmbet ușor, începând să-și adune toate dispozitivele electrice folosite mai mult ca sigur pentru a încerca să mă localizeze.

Corpul mi-a fost tras în dormitor, acum fiind pusă în fața privirii îngrijorate dar tensionate a lui Harry. Puteam vedea că este destul de evaziv cu privire la întreaga evoluție a evenimentelor și nu pot spune că nu îl înțeleg. La urma urmei, Kramph mi-a dat drumul, m-a dus direct la Harry iar acest lucru nu avea cum să nu fie îngrijorător pentru că este evident că bărbatul care mi-a ordonat răpirea pune ceva la cale. Este extrem de ciudat felul în care a gestionat întreaga problemă, m-a răpit doar pentru a-mi arăta un lucru. Că el este cel care controlează totul. Louis nu a fost nimic mai mult decât o necesitate pentru a se infiltra în familia mea, iar felul în care am ajuns să realizez cu adevărat cu cine mi-am împărțit viața în ultimii trei ani categoric m-a afectat emoțional. Dar oare acesta este lucrul pe care îl urmărește Kramph? Distrugerea psihicului meu? O iubire eșuată. Puțin probabil. Nu poate fi doar atât. Orice ar urmări, categoric mă implică pe mine și tind să cred că și pe Harry după felul în care mi-a vorbit de el. 

-Știu că nu vrei să vorbești despre ce ți s-a întâmplat, dar eu trebuie să știu. Nu te pot proteja dacă nu îmi spui ce ți-a făcut.

L-am privit gânditoare, mușcându-mi buzele și repetând în minte cuvintele sale. Evident că știam că trebuie să îi spun, dar nu știam cum aș putea începe. Cum aș putea să-i spun de Louis, de Kramph și de tot ce am auzit în ultimele ore. Era copleșitor pentru mine și chiar dacă nu înțelegea acest lucru, nu puteam să mă deschid atât de repede în fața sa, mai ales după Louis. Acum totul părea atât de amuzant. Am fugit alături de un escroc, am încercat să stau departe de el pentru că eram îndrăgostită de un bărbat care s-a dovedit a fi exact ca cel de care îmi era frică. Harry și Louis sunt mai asemănători decât credeam că este posibil, mai ales acum. Poate că faptul că mereu am fost atrasă de bărbatul inabordabil și rău este cu adevărat lucrul care mă va ruina într-o zi. Louis mi-a arătat adevărata lume, mi-a deschis ochii , a spulberat orice iubire rămasă în mine penntru el dar oare Harry nu ar face la fel dacă ar fi în locul său? La urma urmei, nu sunt așa diferiți.