Decepția

XXXIX.Diferit

DIFERIT: Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător.

Totul s-a întâmplat atât de rapid încât nu îmi venea să cred că eu și Harry chiar făcem asta. Era un sentiment ciudat, extrem de diferit pentru mine și asta mă îngrijora. Nu am mai simțit așa ceva până acum, felul în care Harry mă face să mă simt este nou, înspăimântător de nou dar atât de plăcut. Nu îmi pot da seama cum reușește, dar cert este că nu vreau să se oprească niciodată. Sărutul nostru a fost rupt odată ce mi-am dat seama că Stella este în cameră, cel mai probabil așteptându-ne. Nu voiam să afle, oricum este deja destul de suspicioasă, ultimul lucru de care aveam nevoie acum erau întrebările ele. Nu doream să particip la această misiune care era în desfășurare, nu vroiam să-l las pe Harry să plece; tot ce doream era să mă ascund într-un loc întunecat, doar cu Harry. Să știu că este lângă mine și că va rămâne lângă mine fără să fiu speriată.

Nu este normal să fugi, să te ascunzi , mai ales dacă este ceva ce categoric nu este vina ta. Dar nu vroiam să mor și nu doream acest lucru nimănui. Am înghițit în sec, privindu-l pe furiș în timp ce acesta mă urmărea cu atenție. Era atât de frustrant să nu știi ce gândește, mai ales în astfel de momente.

-Trebuie să ne pregătim, Antonia. Haide înăuntru, murmură el, aruncându-mi o ultimă privire înainte să se întoarcă pe călcâie și să intre înapoi în apartament. Am rămas câteva secunde lăsând aerul să mă cuprindă pentru a-mi recăpăta mina impasibilă, știind prea bine că dacă aș fi dat ochii cu Stella imediat după sărutul cu Harry, ar fi văzut prin mine totul.

Așezându-mă alături de Stella pe canapea, atenția mea s-a îndreptat spre ecranul laptopului pe care îl ținea aceasta în poală, degetele sale mișcându-se rapid peste tastatura dispozitivului, ecranul odată negru umplându-se acum de cifre și litere de un verde intens, asemănător cu verdele ochilor lui Harry dar mult, mult mai intens. Ochii lui Harry au o nuanță mult mai pală de verde, cu firicele de galben și negru în împrejur. Mi-am scuturat capul, încercând să fac amintirile cu Harry să-mi dispară din minte, concentrându-mă din nou asupra cercetării întreprinse de Stella.

L-am auzit pe Harry mișcându-se în cameră, cel mai probabil fiind ocupat cu depozitarea armelor și a tuturor dispozitivelor într-un loc în care să nu mai ajung; sunt sigură că nu dorește să se mai întâmple ce s-a întâmplat odată ce am gasit telefonul. Am înghițit în sec, aruncând o privire rapidă spre el, observându-i corpul lăsându-se pe spătarul scaunului, atenția sa fiind îndreptată pe ceasul de la încheietura sa, ochii săi așteptând parcă un moment anume. Întorcându-mi ochii spre computerul Stellei din nou, privirea ei s-a mutat rapid pe mine, parcă simțind modul în care mă analiza cu ochii săi agili, apoi a revenit la cercetarea sa. Știam că nu înțelegeam aproape nimic din ce încerca Stella să facă așa că am decis să o întreb, cu toate că Harry era aici și știu cât de mult detestă să pun întrebări.

- Ce sunt aceste coduri, Stella?

Ochii mei au privit cu atenție cifrele de pe ecran, atenția Stellei îndreptându-se spre mine, ochii săi aruncând o privire rapidă spre locul în care se afla Harry, apoi s-au fixat înapoi pe ecran, cifrele dispărând urmând să fie înlocuite cu diferite ferestre codate, semn că a accesat un server codificat. Câteodată sunt recunoscătoare pentru acele lecții care mi le-a impus Railey, simt că înțeleg câte ceva.

-Am intrat, spune aceasta scurt, privindu-l pe Harry, acesta ridicându-se de la locul în care se afla, alăturându-se pe canapeaua mult prea îngustă, observând felul în care corpul său a făcut contact cu pielea rece a mobilei.

-Ești sigură că nu și-au dat seama că ai intrat?

Vocea sa era fermă, constrânsă și atât de dură încât știam că nu era momentul să mă bag în seamă prin comentarii neadecvate.

-Oh te rog, ai uitat cu cine vorbești? Dragule, dacă aș fi fost descoperită, nu aș fi putut trăi cu acest gând. Plus că, felul în care această rețea a fost construită face să fie aproape imposibil de spart. Aproape, îl asigură Stella, lăsându-se pe spate și privindu-și opera.

Am înghițit în sec, în fața ochilor mei conturându-se imaginea a mai multor camere de filmat care înregistrau o serie de încăperi populate de oameni în uniforme, apărând ca și cum era o închisoare sau o clădire militară. Mi-am dat seama că acesta era locul pe care îl urmărea Harry, cel mai probabil aflându-se undeva în Germania dar nu știam care era scopul acestuia și ce dorea Harry să realizeze odată cu captarea acestor imagini.

-Asigură-te că nu vei fi descoperită, Stella. Nu este o joacă și am nevoie de seriozitatea ta maximă.

-Chiar crezi că nu știu acest lucru? Harry, nu mă subestima: știu ce am de pierdut dacă nu va ieși totul bine așa că încetează să mă controlezi. Nu poți face acest lucru, nu cu mine, murmură Stella, privindu-mă rapid, probabil crezând că nu sunt atentă la felul în care corpul său a reacționat cuvintelor dure ale lui Harry.

-Prea bine, spune acesta scurt, pornind spre bucătărie, dispărând astfel din vizorul meu. Mi-am întors capul spre Stella, ochii acesteia fiind închiși, simțindu-i încercările de a se calma. Nu am văzut-o niciodată să-și piardă controlul și știam că oricare ar fi motivul acestui schimb dur de cuvinte, au lovit-o mai tare decât spera.

Mi-am așezat încet mâna peste a ei, strângând ușor, ochii acesteia deschizându-se și privindu-mă neclintiți. Vroiam să o asigur că sunt alături de ea, mai ales în astfel de situații.

-Toată lumea știe cum este Harry, Stella. Încearcă să nu îți pierzi controlul, crede-mă cunosc pe pielea mea cât de îngrozitor de înspăimântător poate fi, îi spun eu, privind-o trist. Imagini cu un Harry nervos și gata-gata să explodeze invadându-mi mintea, încercând din răsputeri să-i îndepărtez privirea furioasă din cap.

-Mulțumesc Antonia, știu că poate fi dificil dar de ceva timp este enervat atât de ușor, murmură aceasta.

-Probabil este din cauza misiunii. Uite, nu știu ce se întâmplă pentru că el nu îmi spune nimic dar îmi pot da seama că este ceva periculos. Vreau răspunsuri Stella așa că te rog, măcar tu ajută-mă. Nu mă pot baza pe el deoarec știu că este la limită și nu vreau să fiu eu cea care îl face să explodeze, îi spun eu, privind-o trist.

-Probabil că ai dreptate, îți voi spune doar că deocamdată nu pot să fac acest lucru, nu când știu că ne-ar putea asculta. Promit că te voi ajuta, Antonia dar am nevoie de răbdarea ta. Totul se va rezolva în final, spune aceasta, zâmbindu-mi.

Am încuviințat,gândindu-mă că are dreptate în atenția sa. Nu știu de ce, dar această misiune pare diferită. Harry pare diferit. Nu este așa cum obișnuia, nu era niciodată prea dornic să-mi comunice și mie informațiile misiunii la care urma să iau parte, fără voia mea bineînțeles, dar de data aceasta ceva pare schimbat.Ca și cum această misiune este mult mai complicată decât credea, ca și cum este mult mai importantă. Ceva atât de periculos încât nu vroia să am nimic de-a face cu ea. Dar oare, poate să nu mă implice când acest lucru este imposibil având în vedere că voi lua parte la ceea ce urma? Sau poate că Harry are alte planuri iar eu sunt doar o obligație care nici măcar nu va participa la misiune.