Decepția

L.Familiaritate

FAMILIARITATE : Comportare, atitudine simplă, prietenoasă, cordială.

Toate schimbările încep cu un plan, iar succesul acestuia depinde de mai multe lucruri; cât de mult ești dispus să sacrifici, pasiunea cu care te dedici acelui plan, bunăvoința de a îmbrățișa un nou drum, determinarea de a trece peste orice obstacol și nu în ultimul rând nevoia de a te alia cu persoane neobișnuite. Nu știam exact ce presupune această schimbare, dar nu doream să rămân cum eram acum. Tristă, epuizată și atât de dezamagită. Eram distrusă psihic și epuizată fizic. Nu doream nimic mai mult decât ca mașina lui Kramph să se oprească și să pot ieși din acest spațiu îngust. Aveam nevoie de o schimbare deoarece viața mea nu era bună acum, nu după câte am aflat. Totul e atât de copleșitor, amenințarea lui Kramph, Louis și nu în ultimul rând Jason. Jason care cu două cuvinte mi-ar putea distruge viața, l-ar putea omorî pe Harry și l-ar putea face pe Louis de nerecunoscut. De aceea aveam nevoie de o schimbare, aveam nevoie de ea pentru a nu risca să se ajungă la moartea unuia dintre noi. Nu voiam ca Harry să moară, nu-mi doream nici propria moarte dar știam că natura maniacă și obsesivă a lui Louis mă va ajunge încet din urmă. Până acum nu am realizat, dar au fost atât de multe momente în care mi-am fi putut da seama de el, de cine este el, de ce face. Oricât de mult a încercat, posesivitatea lui a ieșit mereu la suprafață, mai ales în cele mai nepotrivite momente. Cu toate acestea, eu l-am iertat, am preferat să închid un ochi și să-l las să mă controleze pentru că îmi era frică. Îmi era frică să-l înfrunt, să-i țin piept deaorece gândul că l-aș putea pierde mă distrugea. Nimeni nu ar trebuie să se simtă așa vreodată, să treacă prin aceste momente crude, dar viața te ia pe nepregătite și niciodată nu poți să știi cu adevărat ce te așteaptă. Dar poți mereu să cauți schimbarea, să încerci să te schimbi, să devii o variantă mai bună a ta pentru că doar așa poți spune că ești fericit. Iar eu știam că nu puteam fi fericită vreodată dacă nu renunțam la Louis, la imaginea pe care am format-o despre el.

Mereu am crezut că îmi va fi imposibil să renunț la el pentru că este o parte din mine, dar adevărul este că nu era. Obișnuiam să cred că este, dar nu există așa ceva. Sunt completă în felul meu și nu am nevoie de o persoană să-mi confirme acest lucru. Louis m-a rănit în atât de multe feluri, iar eu am realizat că nu poate spune nimic să mă convingă că mi-a vrut binele. Iar acest lucru este în regulă pentru că voi renunța la el, într-un fel sau altul.

-Am ajuns.

Mi-am întors privirea, observându-i ochii lui Kramph ațintiți pe mine, degetele sale bătând ușor pe suprafața genunchiului său, răbdător. Am încuviințat, înghițind în sec urmând să deschid ușa și să-mi fac loc prin deschizătură.

Aerul rece mi-a lovit corpul dezgolit, făcându-mi pielea să tremure, ochii mei privind intens clădirea întunecată. Harry era aici.

-Antonia, nu uita ce am spus. Transmite-i lui Styles mesajul meu, e cel mai bine. L-am privit pe Kramph, întrebându-mă pentru a mia oară în seara aceasta ce este diferit la acest om. E straniu, îmi dă o senzație ciudată dar niciodată nu am putut să-mi dau seama ce.

Fără alte cuvinte, roțile mașinii au început să se miște, îndepărtându-se în noapte, lăsându-mă astfel în fața clădirii pe care nu am mai văzut-o din momentul în care am plecat cu Harry spre petrecerea lui Jason, adică acum două zile. Două zile în care probabil Harry m-a căutat neîncetat, două zile fără somn și două zile în care mi-a lipsit. Simpla lui prezență mă ajută să vreau să mă schimb, să-mi schimb viața și astfel, și destinul. Totul s-a derulat atât de repede că nu am reușit să procesez lumea din jurul meu. Picioarele mele m-au purtat spre intrarea clădirii, observând o persoană părăsind-o, astfel alergând pentru a prinde ușa care era pe cale să se închidă. Reușind să mă strecor prin crăpătură, am pășit încet spre scări, urcând până la etajul în care era sediul provizoriu a lui Harry. Îmi doream atât de mult să-l văd, să știu că este în regulă și că nu i s-a întâmplat nimic. Nici nu am realizat când am ajuns în fața ușii gigantice, corpul meu tremurând de emoție, emoția că Harry a făcut ceva stupid și și-a pus viața în pericol în vreun fel. Acum am auzit și conversația din spatele ușii, având în vedere că era mai mult o ceartă, și odată ce vocea răgușită, dură dar îngrijorată a bărbatului care mi-a acaparat gândurile în câteva luni de când l-am întâlnit a răsunat până și înafara apartamentului, mi-am dat seama cât de serios era.