Decepția

XXXIV.Apreciere

A APRECIA: A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua;  A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale).

Liniștea era atât de stânjenitoare încât îmi puteam simți întreaga față înroșindu-se din cauza privirii constante a lui Harry. Atmosfera era încărcată, extrem de grea din punctul meu de vedere; cu toate acestea, Harry nu dă semne că s-ar simți în vreun fel. Adevărat, el nu prea își arată emoțiile dar mă așteptam să spună ceva, orice. Dar nimic. Liniște. Dacă stau să analizez toate momentele din ultimul timp, Harry mi-a arătat câteva emoții, care cu toate acestea nu au fost destule. Știam că adevărata problema eram eu. El era ceva ce nu voi avea niciodată, iar acest lucru însemna că îl doream și mai mult. Harry a început să își facă loc în viața mea, forțat la început dar acum încep să cred că îmi place prezența sa. Harry mă făcea să uit de Louis, mă face să uit orice aș fi simțit pentru Louis. Louis părea parte din trecutul meu care mă urmărește în prezent. Nu puteam scăpa de el, iar acum privindu-l pe Harry, îmi doream să scap de trecut.

-Harry? întreb eu, ațintindu-mi ochii pe orbitele sale verzi care deja mă priveau. Vroiam să îl cunosc pe adevăratul Harry, să îl știu cu adevărat; nu persoana care încearcă să pară.

-De ce îți este frică? 

Puteam observa nedumerirea din ochii săi, fiind înlocuită imediat cu o expresie concentrată. Corpul său s-a lăsat pe spătarul scaunului, ochii săi cercetându-i pe ai mei.

-Cred că am mai avut discuția aceasta, Antonia, spune acesta, vocea sa groasă trimițând semnale puternice spre corpul meu, felul în care numele meu ieșea dintre buzele sale dându-mi fiori.

-Făceam doar conversație, murmur eu, lăsându-mi capul în jos, jucându-mă cu furculița în farfuria semi-goală de mâncare. Harry îmi dă o stare ciudată, de confuzie mai mereu dar știam că este încă ceva dar nu eram încă pregătită să recunosc.

-Există un moment când până și un barbat orb îți atrage atenția și spune: Nu vezi? ochii săi i-au cercetat pe ai mei, simțind aerul cald din încăpere. Frica vede, până și atunci când ochii sunt închiși, Toni.

-De aceea nu dormi? spun eu, încruntându-mi sprâncenele ușor, observându-i atent comportamentul, corpul său tensionat atrăgându-mi atenția pentru prima oara în această seară.

-Dorm. Doar că nu îmi place să o fac, aici este diferența, murmură el, ridicându-se de la masă. Mâna sa a înșfăcat farfuria goala care stătea în fața sa, luând-o și pe a mea în proces, urmând să le ducă în bucătărie. Nu știam dacă ar trebui să îl urmăresc dar după această conversație , puteam vedea clar că are nevoie de spațiu. Partea pisăloagă din mine dorea să meargă după el să îi mai pună întrebări, dar partea rațională, cea dominantă în acest moment, știa că e mai bine să îl lase în pace. 

Așa că, aruncând o ultimă privire spre ușa bucătăriei din care se auzea doar sunetul apei, cel mai probabil Harry spălând tacâmurile, am început să urc scările casei ,ținta mea fiind patul confortabil pe care îl zărisem mai devreme, lăsându-l pe Harry în urmă pentru a-și sorta gândurile.

*

Oboseala a fost resimțită imediat, corpul meu epuizat a căzut pe saltea, iar următoarea zi, observând că era deja trecut de ora trei știam că am dormit prea mult. Când m-am trezit, Harry nu era lângă mine în pat, dar era de așteptat. Nu sunt sigură dacă a venit seara să doarmă aici sincer, nu l-am auzit venind dar la cât de obosită am fost, nu mă așteptam să mă trezesc la orice mișcare.= a corpului său deci este posibil să fi fost aici doar că eu nu știam.