IN OGLINDA

14

Mi-am ridicat privirea spre fiul meu si mi-am inceput povestea... De fapt i-am inceput povestea... Era povestea lui... Era adevarul meu... insa era adevarul adevarat!

- Edmond... Da... Am ştiut de tine... Am ştiut că Ana a rămas însărcinată... Nu am scuza că nu am ştiut că ea te poartă în pântece... şi da, te-am vrut mort în acel moment...

I-am suprins reactia la ultimele mele cuvinte. Sarmanul de el si-a tinut respiratia in acel moment in care am recunoscut ca l-am vrut mort, atunci cand am aflat de el... Of! Bietul meu fiu! Cata durere i-am pricinuit eu acum! Insa trebuia sa continui. Da! Trebuia sa golesc paharul! El a venit pana aici ca sa auda varianta mea! Asadar, asta eram nevoit acum sa fac. Eram nevoit sa ii sfasii sufletul... Pentru ca, da. Ii simteam sufletul chinuit... Avea suflet... totusi... Asta era una dintre mostenirile de la mine. Ana nu avea niciun pic de suflet. Asadar, doar sufletul meu era in el... Chiar daca el mi-a ranit fata... chiar daca el mi-a ranit sotia... chiar daca m-a ingenuncheat... el avea suflet... iar acum eram nevoit sa il sfasii bucata cu bucata cu adevarul meu... Asa ca am continuat tot eu:

- Fiule, da... fiule... Îţi spun aşa, pentru că nu am nicio îndoială că eşti fiul meu! Nu, când văd cât de tare semeni cu mine... şi la fire şi la chip... Eşti, cu siguranţă, fiul meu! Aşadar... iată varianta mea. Din câte îmi dau seama, tu ştii multe despre mine...

Da! Eram convins ca stia multe despre mine, insa nu stiam care i-a fost sursa. Oare Ana? Sau cine altcineva? A avut timp sa se intereseze... Asta am aflat deja. Era in preajma mea de doi ani jumate... Nu cred ca a stat cu mainile in san si a asteptat ziua asta. Sunt sigur ca el s-a pregatit pentru aceasta zi. Temeinic!

Iar asta mi-a confirmat si el in clipa urmatoare, intrerupandu-ma, cu vocea soptita printre dinti... insa de data asta nu de ura, ci de emotii... multe emotii... Era coplesit deja de gandul ca a ajuns in sfarsit la mine si ca va auzi inca o varianta, asa cum a spus si el... Ma rugam acum sa fie cu mintea limpede sa poata judeca corect tot ceea ce ii voi spune eu. Ma rugam sa fie corect cu el insusi si cu mine! Atata asteptam de la el! Sa ma judece corect! Sa nu se lase influentat de tot ceea ce a auzit de la Ana sau ceea ce a aflat de cand imi era prin preajma, fara sa stiu eu. De la Daria nu a avut prea multe de aflat. Ea nu stia cine am fost... nu stia amanunte... Stia doar de dramele prin care am trecut eu si Emily.

- Nici nu ştii cât de multe! Suiera el.

- Ai avut timp doi ani jumate să te interesezi... şi probabil că voi dori să aflu de cine ai dat tu, dacă ştii ce s-a întâmplat în acel apartament acum nouă ani de zile! I-am raspuns eu, extrem de curios. Cine stie? Poate va fi dispus sa imi dezvaluie si el de unde stie despre acea noapte de dezmat total...

- După ce îmi spui varianta ta, vei afla şi de la mine ceea ce vrei să ştii.

Mi-a placut cum mi-a raspuns. Mi-a placut vocea lui hotarata. Mi-a placut cum s-a controlat perfect. Hm! Puternic om aveam in fata mea! Puternic om, pentru varsta lui!

Mi-am plecat capul, aproape fara sa vreau... Nu mai suportam privirea lui acuzatoare... Apoi gandul ca rascolesc sufletul Emilyei m-a coplesit si m-a facut sa imi asez bland degetele peste pumnii ei stransi de stresul in care se zbatea iubirea mea... Mi-am asezat degetele peste pumnul ei strans, la fel cum o facusem acum noua ani, in bucataria caminului nostru... atunci cand am intrat pentru prima data in casa noastra in ziua in care am iesit din spital... Atunci cand ea nu m-a lasat s-o ating... Nici macar s-o ating...

Apoi am continuat povestea lui Edmond...

- Bine! Aşadar... Ana... Of! Ana... Ana a fost una dintre toate celelalte la care am ajuns... Şi am ajuns la ea în acelaşi mod, cum am făcut-o cu restul fetelor... Am smuls-o din braţele celui care o avea în acel moment... Am avut ura lui în acel moment... şi am avut-o pe ea, în aceeaşi seară... Mi-a cedat la fel de uşor...