IN OGLINDA

100

Am zambit cuvintelor ei... Tot ce e posibil sa fie asa... Ea mereu a vazut totul in detaliu. Ea a fost cea care observase si schimbarea culorii ochilor mei, inca din primele secunde de apropiere dintre noi... Da... Asa cum eu am observat acest lucru la Edmond, asa l-a observat Emily la mine... Asadar, nu ma pot indoi de cuvintele ei... Si da! Ma simt usor... foarte usor... Parca mi s-a luat de pe umeri o greutate cu care m-am obisnuit s-o car de-a lungul vietii... dar care ma apasase in fiecare moment, de fapt... Da! Am fost fericit, alaturi de familia mea... Am fost fericit cand Emily si-a acceptat copiii... Am fost fericit cand le-a dat viata... si i-am tinut pentru prima data in brate... Am savurat fiecare moment cu copiii mei... Am fost fericit de-a lungul anilor... Am fost fericit cand cand Emily m-a reprimit dupa cosmarul prin care am facut-o sa treaca acum noua ani de zile... Am fost fericit cand am dus-o la cabana din poiana pentru prima data, de ziua ei... si am resimtit tot ceea ce imi poate oferi ea... Am fost fericit... Insa acum, nu stiu cum sa ma explic... Am simtit ca am repurtat o imensa victorie! Asta simt! Ca am invins! Ca am intors cursul sortii... Asta pe langa usurarea despre care am vorbit deja... si asta pe langa bucuria de a-mi sti baiatul aproape... Da! Am invins! Asa ca am zambit cuvintelor ei si m-am ridicat in picioare... intinzand bratul spre iubirea mea... I-am ridicat mana si i-am dus-o la buze... Apoi i-am apropiat tandru trupul de-al meu...

- Iubirea mea scumpa, da! Sunt fericit! Si da! Ma simt, intr-un fel, schimbat de aceste zile... schimbat in bine! Sunt fericit ca nu v-am pierdut... si sunt fericit ca l-am castigat! Ca soarta mi l-a lasat mie... Mili, iubire... e tare ciudata starea mea de acum... dar e super... Starea asta o simt cu fiecare celula... E ceva de vis... Emily! Nu mi-am omorat copilul! Iti dai seama! Nu l-am omorat! Iar pierderea Sarei nu e pentru ca eu am platit pentru moartea copilului meu, asa cum m-am invinovatit eu atunci... Da! Draga mea! Sara nu a murit din cauza mea...

- Oh! Cris... Stiu mult prea bine cat te-ai consumat tu de-a lungul timpului pentru ce ai facut... Nu trebuie sa imi explici... Nu uita... iubire... Nu uita ca ti-am citit jurnalele... Nu am incercat niciodata sa iti schimb gandul asta pana acum, pentru ca nu am vrut sa te rascolesc si sa redeschid rani care au sangerat atat de tare la timpul lor... insa acum ca ai adus vorba, pot sa vorbesc despre asta... Iubire... Chiar daca Ana ar fi facut avortul, tu nu poti sa te invinuiesti pentru moartea Sarei... Tu trebuie sa intelegi ca Dumnezeu e bun... si ca a luat-o pe Sara, nu pentru a te pedepsi pe tine, sau pentru a ma pedepsi pe mine... Nu o lua ca pe o pedeapsa din partea lui... ci pentru ca a vrut-o acolo cu el... Cris... A vrut-o acolo cu el... iar pentru asta, tu ai facut ceea ce a trebuit sa faci! Sa ii pregatesti calea... Ai botezat-o... A trebuit sa apara Edmond ca sa imi dau seama ca tu nu ai scapat niciodata de sentimentul vinovatiei... niciodata... Hm... Nu mi-am dat seama cat de tare te apasa fapta ta, pentru ca eu asa te stiu... iubire... Cu sufletul apasat... Acum, insa, se vede clar diferenta... Ai scapat de apasarile trecutului... Da! Abia acum te-ai eliberat tu de tot trecutul tau... si asta include si acea ultima intalnire cu Ana... Vezi... Cris... Toate se intampla cu un scop... Toate... Asadar, sa nu te mai invinovatesti niciodata... Nu purta pe umerii tai toate pacatele lumii... Iar acum... Da! Meriti felicitari! Ai castigat! Ai aratat cine e VESTITUL CRIS REYN! Incheie ea, lipindu-se de trupul meu... frecandu-si senzual si provocator mijlocul de mine... Mmm! In secunda urmatoare, bratele mi s-au incolacit in jurul taliei ei... Apoi, unul dintre brate s-a desprins de pe talia ei si mi-am varat degetele in parul ei des, apropiindu-i buzele de ale mele... iar in clipa ce a urmat ne-am inlantuit intr-un sarut patimas plin de pasiune si pofta carnala... Aceeasi pofta carnala pe care o simtisem din prima secunda in care am vazut-o stand la masa in cladirea discotecii, acolo unde in Ajun de Craciun am stat ingenuncheat, cu lama cutitului lipita de gatul meu, in fata sotiei mele, cu bratul rasucit la spate de propriul meu fiu... Hm! Unde am ajuns eu de la aceasta ipostaza?! La a-mi imbratisa fiul, fara ca el sa se opuna... la increderea fiului meu... Da! Am castigat la capitolul incredere... Hm! Cum a spus el in Ajun?! <Capitolul „încredere" nu are cum să fie între noi!> Da! asa a spus! Ei uite ca are cum sa fie! Eu i-am castigat increderea. Eu am reusit sa ajung in sufletul lui ferecat de minciunile Anei si viata grea pe care o dusese el, mai ales in prima parte a vietii.