IN OGLINDA

82

Daca am vazut ca el nici nu se misca macar... am indraznit sa ma apropii de el... incet ca sa nu il tulbur, si l-am intrebat in soapta:

- Edmond, ce s-a întâmplat? Ţi-e rău? Te simţi rău?

Chipul fiului meu era livid... si foarte schimbat.

- Nu... Hm! Doar revăd locul unde am vrut să mor... acum doi ani şi patru luni...

- Cum? Nu înţeleg...

Mi-am amintit intr-o secunda ce mi-au povestit Alex si Carmen despre o noapte in care Edmond a cazut nervos... O noapte in care el ar fi vrut sa se omoare... O noapte in care, daca Alex nu ar fi fost in stare sa ajunga la mintea lui Edmond, fiul meu ar fi renuntat la viata... ca sa aflu acum ca el ar fi facut asta aici?! Chiar atat de aproape de mine?! La doi pasi de mine!!! Da! Stiu! Mi-au spus de zona in care ajunsese Edmond in noaptea aceea in care Samir l-a adus in starea in care Edmond sa isi doreasca moartea... Insa... abia acum am inteles cat de aproape a fost el de mine... Nu am spus nimic in acel moment. L-am lasat pe el sa vorbeasca. Eu inca eram in stare de soc sa aflu ca Edmond a fost atat de aproape de mine, intr-o noapte in care el nu a mai avut puterea sa spere... El nu a mai avut puterea sa lupte pentru a ajunge la mine...

- Am avut o cădere nervoasă în acea seară... şi am vrut să ies din oraş... A fost ziua în care m-am temut că Samir va pune mâna pe Carmen a mea... Nu m-a interesat în ce direcţie o iau... Pur şi simplu am condus, fără nicio direcţie... Şi soarta a făcut s-o iau în direcţia asta, tată... Aici pe câmpul ăsta mi-am petrecut noaptea perseidelor... cu Carmen a mea în telefon... cu greierii în jurul meu... Aici mi-am încărcat bateriile... Carmen a fost cea care mi-a spus unde duce drumul ăsta... Carmen mi-a spus că dacă aş fi continuat să conduc aş fi ajuns în satul tău... Ştii... Prima dată, apartamentul... Tocmai apartamentul tău dat în chirie... dintre sute de alte apartamente... Apoi drumul ăsta...

Uau! Soarta a vrut ca noi sa ne vedem mai curand... Soarta a vrut sa devanseze data fixata de Edmond... Soarta a vrut sa scurteze timpul de singuratate al fiului meu... A vrut sa grabeasca cumva intalnirea dintre noi... poate pentru a o salva pe Daria... Da! Straniu... Tocmai aici? Pe campul asta? Incredibil! Oh! Poate ca am trecut pe langa el atunci... si habar nu am avut ca pe campul asta zace fiul meu, dorindu-si sa moara... pentru iubirea lui... Sa moara ca sa isi salveze iubirea...

Am ales sa nu comentez prea mult pe acest subiect atat de dureros... Am aprobat doar cele spuse de el:

- Hm! Da! Ai dreptate... Coincidenţe stranii... Aşa este...

Edmond a mai privit o data campul gol la acea ora, apoi decreta cu vocea lui atat de asemenatoare cu a mea:

- Voi veni cu Carmen aici în noaptea perseidelor, în fiecare an, dacă va fi senin... I-am promis asta...

Hm! Cat bine mi-au facut cuvintele lui! Edmond isi facea planuri. Edmond se vedea traind cu mine... Edmond se vedea in preajma mea de acum inainte. Nici acum nu am spus nimic in legatura cu planurile lui... Am ales sa imi mai exprim inca o data uimirea ca el a fost la doar cativa kilometri de mine.

- Hm! Cât de aproape ai fost de mine!

- Da! Şocant! A incheiat el discutia, in timp ce se chinuia sa se aseze pe scaunul din dreapta. Am condus cat s-a putut de constant ca sa nu ii provoc alte dureri, pe langa cele pe care le avea deja. S-a lasat linistea in masina dupa acea oprire. Nu am mai vrut sa isi descarce sufletul... M-a rascolit acum ceea ce a spus fiul meu... A vrut sa moara... si a recunoscut asta... atat de senin... si in atat de putine cuvinte... Nu a dramatizat! Nu a incercat sa amplifice efectul acelor cuvinte... Doar mi-a adus la cunostinta... Se simtea in vocea lui independenta adanc inradacinata... Da! Asta se simtea in tot ceea ce insemna Edmond! In miscari... in cuvinte... in atitudine... Se simtea siguranta unui om matur... Mult mai matur decat era el de fapt... Hm! Oare asa s-a simtit si independenta mea? Pentru ca da, la varsta lui si eu am fost independent... chiar daca o aveam pe mama... Am facut tot ce am vrut eu... Hm!  Inca ceva comun intre noi doi...