IN OGLINDA

148

- Darius, e perfect! Raspunse Edmond, usor fastacit. Era cu mintea in alta parte. Ce oare avea iar? Oare discutia dintre noi sa-l fi afectat chiar atat de tare? Oare am gresit incercand sa-l conving ca el ne e util si ca noi toti avem nevoie de el? Speram acum sa nu imi afecteze planurile. Speram sa nu fi gresit mult prea tare pentru ca el sa nu se poata controla in momentul in care ii va vedea pe parintii lui Carmen.

- Carmen, unde este? Intreba Darius, inca zambind.

- Mi-a dat liber! E cu Emily la bucătărie. A raspuns Edmond, iar chipul i s-a destins... Ba chiar a zambit si el - Ne face micul dejun. Adauga el, cu mandrie.

- Uau! Hărnicuţă, mireasa noastră! Chicoti Darius, savurand momentul.

Am servit micul dejun pregatit de Emily si viitoarea ei nora, afara, la una dintre mesele din curte. Ar fi fost pacat sa intram in casa, cand afara era atat de frumos. Spre satisfactia mea, Edmond si-a revenit... Hm! Sau mai corect spus, parca si-a revenit! Pentru ca nu voi fi niciodata sigur de sentimentele lui... insa eu am incercat sa iau de buna ceea ce vedeam pe chipul lui in aceasta dimineata superba.

L-am surprins privindu-ne din cand in cand, asa mai discret, cu coltul buzei de jos, strans intre dinti... insa, in rest, s-a lasat antrenat de discutiile de la masa. Daria si Darius erau in verva. Aveau si ei emotiile lor, pentru Nicola si Ianis vor fi la aceasta nunta. Asadar voi face cunostinta cu iubirile gemenilor mei, despre care am aflat dupa luni de zile, de cand existau deja in vietile copiilor mei.

Insa micul dejun s-a terminat iar fetele s-au retras in casa, in timp ce noi barbatii am ramas in curte, inca savurand linistea zilei. Eram afara cand am primit mesajul de la Alex. „I-am preluat de la aeroport! Vezi ca la terasa vor fi si fetele. As vrea ca discutiile sa fie fara ele, asa ca Eduard le va duce in sat. Eu raman sa te sutin, cat pot."

Am mai privit odata ecranul, apoi mi-am bagat telefonul in buzunar si m-am apropiat de Edmond. De acum, depinde de mine cum voi aseza lucrurile. Cand am ajuns langa fiul meu, am inspirat adanc, apoi mi-am pus masca de om linistit si fara griji si am inceput direct:

- Edmond, mai este timp să tragem o fugă până în Oradea...

- Azi? În Oradea? Intreba el, ridicand o spranceana, intrand in alerta.

- Da! Azi, în Oradea... am confirmat eu, calm, fara nicio intonatie.

- Dar, tată, imediat vine Alex... a soptit el, de parca nu a vrut sa fie auzit de nimeni altcineva in afara de noi, incercand sa caute o portita de scapare. Nu voia sa ma refuze direct, insa incerca sa bage motive. Asa ca m-am grabit sa il lamuresc in privinta lui Alex:

- Alex ne aşteaptă în Oradea, fiule... Eduard va aduce fetele...

- De ce schimbarea asta? Şi de ce nu am ştiut şi eu? Intreba el, deja mult mai serios si mai agitat, cu cele doua cute dintre sprancene, asemanatoare cu ale mele, mult mai adancite acum.

- Pentru că aşa am vrut eu... am recunoscut eu, inca foarte calm. Inca stapan pe situatie. El stia ca daca vreau ceva, e lege si trebuie indeplinita.

- Tată! Ce ai pus la cale? Pe langa agitatia lui acum s-a adaugat si faptul ca nu i s-a spus nimic si ca eu am facut ceva in care e si el implicat, iar eu nu l-am prevenit.

- Vei vedea, dacă vei veni... Am incercat eu sa il momesc tocmai cu propria lui curiozitate. Cum era sa ii spun adevarul?! Clar! Nu ar fi venit cu mine iar eu mizam pe surpriza.

- Tată, eşti incorigibil, ştiai asta? Nu te vei lecui niciodată! O laşi pe Emily în pace şi te apuci de mine acum? Acum, fiul meu a indranit sa ma certe, din ce in ce mai agitat si mai nervos. Acum isi strangea buzele, evindetiindu-si starea.