IN OGLINDA

146

- Ei vezi! Aici e răspunsul. Fiule! Aici e dovada că până şi ea a ştiut că te-aş fi iubit din momentul în care te-aş fi văzut, chiar dacă eu am crezut că nu aş putea iubi un copil conceput aşa... Deci! Să nu te îndoieşti de iubirea mea părintească! E în mine! Edmond! E în mine şi o simt la intensitate maximă... şi pentru tine... Deci să revin... Emily vede schimbarea din mine... de când ai venit tu... Edmond... Îi sunt pe veci recunoscătoare pentru intervenţia ei din seara de Crăciun! Îi sunt recunoscătoare că m-a oprit... În acel moment încă nu asimilasem situaţia... Nu ajunsese la creierul meu că tu eşti fiul meu... Aveam în minte doar chipul răvăşit al fiicei mele... Asta am avut în minte în momentul acela... Însă vocea Emilyei a ajuns la creierul meu... Cuvintele ei m-au trezit... Doamne! Să fac eu asta?!

- Tată, te rog... Nu te consuma pentru asta! Te rog! Inteveni el, incercand sa ma readuca in prezent. Of! Imi va ramane in minte pentru totdeauna momentul in care i-am simtit oasele gatului intre degetele mele... si nu mi-au ajuns doar cuvintele lui, ca sa mai descarc putin din greutatea acelei clipe, pentru ca nu doar momentul in sine e greu, ci urmarea ar fi putut fi devastatoare:

- Dar, dacă nu am fi ajuns să lămurim totul, tu ai fi crezut ceea ce a spus Ana! Dacă s-ar fi întâmplat ceva atunci... Sau dacă tu ai fi fost orbit de dorinţa ta de răzbunare şi nu ai fi fost dispus să asculţi şi varianta mea... tu ai fi rămas cu adevărul ei, după gestul meu... după ceea ce am făcut eu în acel prim moment... Asta mă frământă acum!

- Hei! Tată! Dacă tu te gândeşti la asta, atunci eu ce să mai spun?! Ţi-am pus cuţitul la gât... tată! Te-am îngenuncheat! Ma intrerupse el din nou, tot incercand sa ma disculpe, insa eu am gasit instantaneu motivul reactiei lui, fara sa ma gandesc ca am aflat de ceva vreme ca el a visat zece ani sa ma ingenuncheze, la propriu.

- Asta a fost doar reacţia ta de autoapărare, fiule! Nu se compară! Am spus eu repede pentru a nu il lasa sa cada in melancolie.

Insa el a fost cel care ne-a readus in prezent. Mi-a placut hotararea lui din urmatoarele cuvinte:

- Hai să nu mai readucem acele momente în discuţie... Hai! Să le îngropăm adânc... Nu vreau acele momente între noi...

Cata autoritate! Hm! „nu vrea". Ce dur au sunat aceste cuvinte... Insa nu au fost dure, au fost hotarate. Mi-a placut mult si m-am gandit ca imi voi da silinta sa aplic ordinul fiului meu. Apoi am reluat discutia. Nu mi-am terminat argumentele, asa ca am vorbit in continuare:

- Voi încerca... Dar să continui... Emily mi-a spus că adoră să vă vadă împreună... Adoră să te vadă aici... Îi eşti foarte drag... Adoră să te vadă împreună cu copiii ei... Are încredere în tine că eşti în stare să îi protejezi... Adoră să vadă cât de mult vă iubiţi, tu şi Carmen... Îşi doreşte să rămâneţi în casa noastră... şi nu la apartament... Ea niciodată nu va putea să vă viziteze la apartament... Niciodată... Ea nu are puterea să se reîntoarcă între acele ziduri... Deci să nu credeţi că nu îşi doreşte să vă vadă... Nu... Ea nu poate să mai vadă acel apartament... Ai văzut şi tu reacţia ei atunci când ai pomenit de ceea ce am făcut eu... atunci... Nu va trece, definitiv, niciodată, de acea vară... Niciodată... Iar acum ştiu asta... Nici mie nu mi-a fost uşor să mă reîntorc acolo... Nu... Dar ce era retrăirea mea, în comparaţie cu gândul că tu erai acolo... Nici nu se compară... Nimic nu m-ar fi oprit, Edmond! Nimic nu m-ar fi oprit să păşesc în apartamentul ăla, când ştiam că al meu copil e acolo... rănit... pe pat... Iar momentul în care v-am văzut îmbrăţişaţi, fiule! E nepreţuit! Am ştiut că pericolul a trecut! Am ştiut că tu vei fi bine! Am ştiut că nu vei rămâne cu urmări fizice de la ceea ce s-a întâmplat la Samir... M-am temut... M-am temut să nu se repete istoria... M-am temut că o să îţi pierzi memoria aşa cum mi s-a întâmplat mie... Doamne, cât de tare m-am temut de asta, când am aflat că ai fost lovit şi la cap de grinda care s-a prăbuşit peste tine... Doamne, cât m-am rugat să nu treci şi tu prin ceea ce am trecut eu acum zece ani... Doamne, cât m-am temut pentru tine şi pentru Carmen... M-am temut că am adus-o aici doar ca să o fac să treacă prin ce a trecut Emily a mea... Aşadar, am nevoie de tine! Am nevoie de prezenţa ta! Am nevoie să ştiu că eşti lângă mine... iar Emily are aceleaşi nevoi... din patru motive distincte: îi eşti drag pentru ceea ce vede la tine când o ţii pe Carmen în braţe... Nici nu ştii cât de tare se vede iubirea ta... Apoi are nevoie de prezenţa ta... fiule... pentru că îşi aminteşte de începuturile noastre... Îşi aminteşte de chipul de care s-a îndrăgostit... Tu chiar eşti eu din tinereţe, iar asta, Emily îţi poate confirma... Îmi semeni fizic uluitor de tare... Sunt sigur că i-ai văzut reacţia când te-a văzut pentru prima dată... şi oricum ţi-a confirmat şi sărmana Amelia... Aşadar, Emily te vrea lângă ea şi pentru acest motiv. Îi aminteşti de noi... De începuturile noastre... Dar, îţi pot dovedi şi asta. Priveşte, fiule... Uită-te la poza asta... În poza asta sunt cu doi ani mai în vârstă decât tine acum... Uite! M-am ridicat si m-am apropiat de comoda pe care erau asezate pozele cele mai importante din viata mea... am luat dintre ele pe cea in care am fost mire... i-am intins-o lui Edmond, care a privit-o îndelung, fara sa spuna nimic... doar a privit-o... L-am lasat sa o priveasca atat cat si-a dorit, apoi am continuat:- Al treilea motiv, dragul meu fiu... Sunt eu... Asta ţi-am spus deja mai înainte şi, oricum, ţi-am spus la pensiune: Emily a învăţat să te iubească, pentru mine! Ea iubeşte tot ceea ce iubesc eu, fiule! Ştiu asta! Ea iubeşte tot ceea ce mă face fericit! Ştiu asta! Aşa e ea! Aşa a fost mereu! Ai citit caietele! Ai aflat din acele caiete, cât de mult mă iubeşte... A fost în stare să moară în momentul în care a crezut că m-a pierdut... A rămas în poiana noastră patru zile... cu dorinţa clară de a muri pentru dragostea ei... Atât de tare mă iubeşte ea pe mine... Şi sunt sigur că tu înţelegi foarte bine acest sentiment... Edmond! Şi tu ai vrut să mori pentru iubirea ta... De două ori... Şi... hm!... Încă o asemănare a destinelor noastre... A destinelor soţiilor noastre, dragul meu fiu... Noi doi le-am trecut prin Iad... Eu cu nebunia mea de acum zece ani... Am ţinut alte femei în braţe... Edmond... iar Emily a ştiut asta... iar tu ştii din caietele mele prin ce metodă de tortură am trecut-o... iar tu... Oh! Doamne! Sărmana Carmen... Să te ştie în braţele altor fete... patru ani de zile... I-a fost al naibii de greu!