IN OGLINDA

91

- Ok! Ca sa incheiem cu asta si sa te linistesti... promit sa iti spun ce ma deranjeaza si ce nu ma deranjeaza... si mai ales promit sa nu imi ascund sentimentele fata de tine... Promit sa fiu eu, daca si tu-mi promiti acelasi lucru, pentru ca, sa nu crezi ca eu nu am emotii in ceea ce te priveste... Sa nu crezi ca eu nu ma intreb cum ar trebui sa ma comport...

- Hm! Doar fii tu! Atat! Am raspuns eu scurt si l-am privit in ochi. – Fii tu! Nu pot sa traiesc cu frica in san, ca tu ne arati doar ce vrei tu sa se vada... si ca de fapt, tu tanjesti dupa altceva...

- Ca de exemplu? Intreba el surprins de vorbele mele. – Ce crezi tu ca ar putea fi ceva dupa care sa tanjesc eu, la un moment dat? Da-mi doar unul dintre motivele la care te-ai gandit ca m-ar putea chinui de acum inainte.

- Hm! Prietenii tai? Cei care s-au pus in pericol pentru tine acum?

- Tata... Prietenii sunt prieteni... care la un moment dat au familiile lor... Au alte prioritati... Nu voi renunta niciodata la o familie, pentru prieteni... Tata! M-am dorit mereu o familie! Ai auzit-o pe Carmen in ziua in care mi-ai adus jurnalele. A spus atunci ce imi doresc eu cel mai mult... O familie. O familie adevarata! Prietenii? Da! Voi pastra legatura cu ei... Probabil ca ne vom vedea din cand in cand... Cu siguranta ca vor fi la nunta mea... Tata! Alex si Alexandra sunt singurele persoane care m-ar putea face sa tanjesc si sa fiu nevoit sa imi ascund sentimentele... Atat! Deci linisteste-te in privinta asta... Ok?

- Dar Carmen? Ea nu va tanji?

- Carmen? Hm! Sunt absolut sigur ca nu o va face, tata! Carmen isi doreste sa intre in familia voastra... As fi vrut s-o auzi in 31 Decembrie... Carmen nu va regreta niciodata pasul asta! Te asigur! Asadar, tata! Nu iti mai face griji! Ti le faci degeaba! Vom fi bine! Ne vom adapta... Vei vedea... O luam incet... Nu incercam sa fortam nimic... Nu iti face griji nici pentru gemeni... Sunt extraordinari. Nu ma deranjeaza ca isi doresc sa ma multumeasca si sa ma sufoce... E ceea ce imi doresc din partea Dariei... Sa simt ca m-a iertat... si ca putem fi frati... incheie el, zambind bland...

In acel moment am oprit motorul. Am ajuns in fata portii de fier forjat. Am inspirat adanc... si am iesit din masina. Edmond era deja la poarta... Nu am incuiat usa masinii. Nu am avut de ce... Eram in satul meu... Aici nu as putea fi furat... Niciodata...

M-am apropiat incet de fiul meu si am deschis poarta apoi am inaintat incet spre mormantul pe care l-am urat la un moment dat! Da! Am urat mormanul de pamant negru, acoperit de trandafiri ofiliti de frig... pentru ca imi rapise sotia... Pentru ca sotia mea isi dorea mai mult sa stea sa il pazeasca, decat prezenta mea...

Hm! Dar trecusera ani... de atunci... zeci de ani... Acum m-am apropiat de mormantul care nu mai era din pamant, ci din marmura alba, la fel ca si ingerasul care il pazise inca de la inceput... Ne-am oprit acolo... langa ingeras... Eu m-am asezat pe bancuta rece, iar Edmond a facut cei cativa pasi care ii mai lipseau pentru ca sa poata atinge placuta de argint cu numele complet al Sarei si cu data decesului ei... Eu nu m-am apropiat... Stiam mult prea bine cand s-a stins ea in bratele inerte ale mamei sale... Edmond si-a trecut degetele peste placuta rece, exact la fel cum facuse si Emily cand o vazuse pentru prima data...

Am pastrat un moment de tacere apasatoare... Apoi mi-am auzit fiul vorbind ingerasului, de parca ii vorbea Sarei... surorii lui dinspre tata:

- Buna, Sara-Maria... murmura el, fara sa se sfiasca de prezenta mea... - Probabil te intrebi de ce sunt aici, azi... Iti stiu povestea... Stiu cu cata durere ai fost condusa spre Rai... si stiu ca tata a crezut ca din cauza mea te-a pierdut pe tine... Nu! Nu eu sunt vinovatul! Nu a fost un schimb de vieti in Rai... Mi-as fi dorit sa traiesti... sa fii si tu cu noi... Sa ne bucuram de familia noastra... Sunt sigur ca si tu m-ai fi acceptat... Dar... nu se poate... asa ca, ne vom intalni doar in vise... Sunt sigur ca iti voi simti prezenta... pentru ca tatal nostru a avut grija sa iti pregateasca drumul spre ingeri...