IN OGLINDA

88

S-a ridicat cu miscari incete si mult prea cu grija, apoi ne-am indreptat impreuna spre bucatarie. Acolo, am gasit-o pe Emily care tocmai terminase de asezat vasele in dulapuri.

- Draga mea, acum putem servi masa.

- Acum, dragul meu.

A fost prima masa servita alaturi de fiul meu... Doar eu si el... si nici nu stiti ce bine m-am simtit eu in acele momente... Sa stau la masa cu fiul meu pe care am crezut ca nu il voi mai vedea niciodata. Va dati seama ce am simtit eu in acea zi?

Au trecut doua zile de cand Edmond mi-a trecut pragul. Casa mea inca era plina de musafiri iar eu savuram asta. Savuram sa ii vad peste tot prin casa... si prin curte... Savuram sa ii vad veseli... si in special, savuram sa imi vad copiii impreuna. Da! Daria si Darius erau pe langa Edmond si Carmen si ii auzeam uneori glumind... In special Daria si Edmond isi raspundeau deseori ironic... Insa acea ironie nederanjanta... care te facea sa zambesti. Edmond era din ce in ce mai bine. Progresele lui erau vizibile din ora in ora. Dupa ce i-am tratat rana de la picior, a schiopatat tot mai putin, pentru ca in cel mai scurt timp sa nu o mai faca deloc. Cu spatele a fost mai greu. Acolo, recuperarea a fost mai dificila, insa da! Era pe drumul cel bun.

Era seara celei de-a doua zi din an. Tocmai serviseram masa, cand Alexandra s-a indreptat spre mine:

- Cris! Putem vorbi putin? Doar noi doi?

Am privit-o mai atent si m-am incruntat. Oare ce avea sa-mi spuna? Oare unde am gresit? Oare ce a observat ea in zilele astea? M-am ridicat, fara sa ii raspund si ne-am indreptat spre micul meu birou. Acolo ne-am asezat, apoi Alexandra a inceput sa vorbeasca:

- Cris! Maine dimineata plecam spre Bucuresti. Va dura ceva, pana ne vom intoarce. Iti poti da seama ca nu putem sa ne mutam de pe o zi pe alta. Alex isi doreste ca, pana de Pasti sa ne stabilim aici, dar vedem ce va fi. Sunt uimita de decizia lui Alex de a se muta aici. Sincer! Lumea lui e acolo! Acolo ii sunt restul prietenilor... Acolo ii este viata intreaga... Acolo, e mormantul tatei... Sopti ea, intr-un final. Tacu pentru o clipa, apoi continua cu vocea scazuta: - Sunt uimita, dar il inteleg. Edmond e mult prea important pentru Alex. Stiu asta din prima lor noapte in care s-au vazut. A fost atat de socat de baiatul asta atunci cand m-a sunat tarziu in noapte ca sa ma intrebe ce stiu eu despre Edmond. Niciodata nu a fost in starea aia! Niciodata! Alex m-a certat pentru ca nu i-am spus macar eu despre cine e vorba, inainte de a ajunge el sa il cunoasca personal. A fost nervos pe noi, a fost speriat ca tata i-a dat pe mana un copil... Un copil care sa nu greseasca in ceea ce avea el de facut... si a fost impresionat de reactia lui Edmond din momentul in care a vazut pozele. Da! Foarte greu poti sa imi impresionezi fratele... iar Edmond a facut-o. Apoi cand Edmond a fost ranit, incasand lama cutitului in locul fratelui meu... Cris! Alex a fost nebun! Nebun de-a binelea. Sa ajunga el sa isi sparga telefonul de pereti de nervi si neputinta si mila si teama?! Da! Efectul asta l-a avut Edmond asupra fratelui meu. Iar acum, Alex simte ca si-a platit, in sfarsit, datoria fata de fiul tau... Da! Rana din pieptul fiului tau a fost platita cu decizia lui Alex de a-i asigura fiului tau o viata in care Edmond sa nu mai simta niciodata dorul... Pentru ca Alex stie ca, daca Edmond ar veni la Bucuresti, nu ar putea fi fericit... asa cum isi doreste Alex sa il stie pe el... Poate nu ar fi dorul ala care te macina... Ar fi fost mult prea scurt timpul pentru ca aceste zile sa aiba urmari catastrofale, insa Alex stie ca Edmond s-ar intreba mereu: "cum ar fi fost... daca nu ar fi fost?" Da! S-ar intreba cum ar fi viata cu voi alaturi... daca nu ar fi plecat. Pentru ca da! Asa ar fi fost. Daca totul s-ar fi terminat in ajunul Craciunului... daca totul s-ar fi incheiat in acea seara... Edmond nu ar fi avut indoieli. Nu s-ar fi intrebat cum ar fi fost mai bine... Insa asa... cum s-a intamplat totul... asa cum a ajuns el sa te cunoasca... cand a vazut cat iti doresti tu ca el sa ramana langa tine... si cand a vazut cate ai facut pentru a-l convinge... nu are cum sa nu se intrebe... Da! Tu ti-ai atins telul! L-ai castigat! Bucurestiul l-a pierdut... Bucurestiul i-a pierdut pe amandoi... Si pe Edmond si pe Alex. Dar, sa stii ca greul de acum incepe. Ai grija, Cris! Edmond e suspicios... si uneori mult prea sensibil la detalii... Dupa ce va trece euforia imbatatoare ca e acceptat de voi, vor incepe gandurile... si starile de alerta... Pentru ca da! El e o persoana care e mereu in alerta... El asa traieste... El asa se simte bine... De aceea am decis sa vorbesc cu tine. Sa incerc sa iti dau niste sfaturi, in ceea ce il priveste pe fiul tau. Asadar, in primul rand... Nu il cocolosi. Nu suporta asta! Incearca sa iti infranezi grija pentru el... grija aia sacaitoare... Stiu ca te vei intreba mereu ce simte si ce e in sufletul lui, din moment ce stii ca poate sa isi ascunda sentimentele si trairile mult prea bine... insa, incearca sa nu fii cicalitor... Apoi... Nu il menaja... Doamne fereste sa faci acum discriminari intre gemeni si el... Va simti intr-o clipa si se va simti al naibii de aiurea. Nu il ridica in slavi de fata cu gemenii tai... si mai ales, nu face asta de la inceput! Nu il vei castiga daca faci asta! E un om modest, Cris! E un om care nu a epatat decat in situatii in care trebuia sa impresioneze o fata... data fiind activitatea lui de patru ani de zile... Da-i ceva de facut... E inteligent... Stiu ca nu va gresi... Da-i de lucru... orice... sa se simta util... Nu stiu... Du-l la fabrica ta... Nu neaparat sa il angajezi acolo, insa du-l acolo... sa simta ca nu vrei sa il ascunzi... Sa simta ca nu ti-e rusine cu el... Sa simta ca nu mai e un bastard... Apoi, altceva...El iubeste natura... Adora natura... Ia-l cu tine prin padurile astea... Va fi in culmea fericirii! Sunt sigura!  Iar acum vine partea sensibila... Cris... Mi-a fost foarte greu sa il conving sa creada in Divinitate... Am ajuns sa discutam despre asta in ziua in care am asteptat amandoi in apartamentul lui, o veste de la ai mei... A fost ziua in care cei din Baneasa au vrut sa ni-l smulga dintre noi pe fiul tau. Atunci inca nu am stiut ce amploare luase totul... Am crezut ca aveam de a face doar cu clanul celor care i-au atacat pe Alex si pe Edmond... Atunci am vorbit pentru prima data despre Dumnezeu... A fost atat de cinic... si de dur in ton si in cuvinte... Mi-a fost greu sa gasesc argumente solide... insa am reusit sa il conving sa creada. Hm! Stii tu cand s-a rugat el pentru prima data? Nu! Nu ai de unde sa stii... El s-a rugat pentru prima data, cu cuvintele lui, pentru ca nu stia inca "Tatal nostru", atunci cand a trimis prima fata la produs... Da! Atunci a fost ziua in care a simtit nevoia sa se roage din tot sufletul... pentru ca s-a temut... Foarte tare s-a temut de consecintele faptei sale... Stiu! Am fost singura careia i s-a destainuit dupa acea zi... Mi-a transmis prin Alex ca are nevoie de mine... Eu am fost mereu duhovnicul lui... Mie mi-a spus despre framantarile lui... despre fricile lui... Iar atunci, in acea zi in care el s-a rugat pentru prima data, s-a temut ca va fi pedepsit prin Carmen... Deja se infiripase relatia lor... Ii dusesem lui Carmen telefonul cumparat de Edmond... Da! Eu am fost curierul... Asadar... incepusera deja sa isi scrie mesaje... si incepusera deja sa vorbeasca la telefon, fara ca Edmond sa se teama de urmari... si deci Edmond a inceput sa spere ca totusi, o va putea avea pe Carmen cand cei noua ani vor ramane in spatele lui... si s-a temut ca va fi pedepsit de Dumnezeu pentru ce a facut el si ca ii va fi luata iubirea, in schimb... A fost ingrozit de acest gand... Doar Carmen a lui a fost in prima lui rugaciune... Nu a cerut nimic altceva... a cerut-o doar pe Carmen... In astia noua ani de zile... hm! Deja aproape zece, el nu a cerut Divinitatii nimic altceva. Doar ca iubirea lui sa fie crutata de faptele lui... S-a temut ca din cauza faptelor lui, el o va pierde pe Carmen... Asadar... continua-mi munca... Nu il lasa sa isi piarda credinta...