IN OGLINDA

87

Hm! Ne gandeam la aceeasi persoana. Alex! Insa Alex a avut un motiv pentru care a ales sa ii faca viata mai usoara, iar Edmond trebuie sa stie ca e meritul lui pentru faptul ca Alex a decis sa il ajute:

- E meritul tău, Edmond! L-ai impresioat din prima! Ştiu. Mi-a povestit cum a fost atunci... şi cât de milă i-a fost de tine în prima noapte... şi cum a hotărât că te va convinge să îi rămâi alături... Dar nu s-a aşteptat la ceea ce ai făcut tu. Să fii tu cel care să vrea să rămână cu el... Asta, pentru el, a fost de necrezut... Hai să intrăm!

Da! Asa am incheiat ultimul capitol al trecutului meu. Ma simteam bine! Ma simteam impacat! Ma simteam multumit de mine! Am reusit! Il am pe Edmond aproape! Fiul meu ramane cu mine! Fiul meu a hotarat si stiam mult prea bine ca nu se va intoarce din drum, decat daca eu sau cineva dintre ai mei vom gresi fata de el sau fata de careva din familia lui Alex. Am trecut si de Ana! Ana pentru noi nu mai exista! Ana va fi uitata... Ana nu ne mai poate face rau... Nu imi voi lasa fiul sa aduca vorba despre Ana! Emily va fi mama lui! Da! Stiam deja ca asa va fi! Stiam de la Emily si stiam din aceasta zi, de la Edmond.

Am coboarat din masina si mi-am ajutat fiul sa coboare si el... Era slabit... Inapt... dupa cum a spus si el... Da! Se simtea destul de rau... In momentul in care a coborat din masina, Edmond a inspirat adanc, umflandu-si pieptul, apoi... oh! Apoi si-a afisat un zambet... Hm! Stiam ca nu e zambetul lui... Stiam ca el acum voia sa isi linisteasca iubita, care stia foarte bine unde fuseseram noi pana acum si poate ca isi facea griji ca Edmond s-ar putea supara pe ea pentru ca m-a ajutat sa ajung la Ana.

Am intrat impreuna in casa. Unul langa celalalt... Doamne! Cat de bine ma simteam eu in acele momente. Il aveam alaturi pe fiul meu care m-a vrut mort... care a spus clar ca nu ramane cu mine si ca se intoarce pentru totdeauna in Bucuresti si ca nu vom pastra legatura... pentru ca acum, el sa imi paseasca alaturi, pentru ca acum sa imi treaca pragul de parca o facuse toata viata lui...

Am intrat si am auzit hohote de ras cristalin de fete binedispuse. Erau adunate in jurul Nataliei si savurau micutul din bratele lor. Se simteau atat de bine. Era asa o atmosfera frumoasa... acum. Am auzit-o pentru prima data pe Carmen razand... Oh! Carmen radea in hohote, cu dezinvoltura, alaturi de Emily a mea. Se vedea clar ca se intelegeau deja foarte bine. Emily a mea radia.

Insa, in momentul in care Carmen s-a intors si ne-a vazut, zambetul i s-a stins instantaneu, si s-a grabit sa ajunga in bratele fiului meu, muscandu-si agitata buza de jos, asteptand, parca, o izbucnire nervoasa din partea lui. Dar stiam mult prea bine ca aceasta izbucnire nu va veni, pentru ca Edmond s-a linistit pe cand am ajuns acasa, ba mai mult, a tinut ca fata lui sa il vada zambind. Deci, nu m-am temut de o iesire nervoasa.

M-am oprit ceva mai in spatele lui Edmond. Nu am vrut sa se simta supravegheat... Era momentul lor... Carmen s-a apropiat sovaitor de logodnicul ei... insa in clipa urmatoare Edmond si-a deschis larg bratele, invitand-o astfel la o imbratisare dragastoasa. Carmen nu a mai asteptat niciun imbold in plus, s-a repezit spre el si s-a lipit de trupul lui...

Nu i-am mai privit pe ei, nu am mai fost atent la ei cand mi-am vazut sotia ca se apropie de mine si imi mangaie tandru obrazul:

- Haide, Cris... Vino cu mine... Lasa-i sa se bucure de ei... E timpul lor acum...

- Da, iubire... E timpul lor... Au asteptat mult prea mult timp momentul asta, am aprobat eu spusele ei... inconjurandu-i talia, tragand-o spre mine, cu o miscare brusca... apoi, fara sa imi pese ca imi era plina casa, am sarutat-o cu pofta, ca si cum nimeni nu era in aceeasi incapere cu noi.

Emily a fost cea care a oprit sarutul nostru, retragandu-se discret, cu obrajii in flacari... plecandu-si privirea ei de onix.

- Cris, iubire... murmura ea...