IN OGLINDA

128

Asa s-a incheiat prima aniversare a fiului meu. Am savurat cuvintele Emilyei... M-au emotionat cuvintele Emilyei... Da! Am avut o idee buna sa-i fac surpriza asta lui Edmond! Da! A fost cel mai frumos cadou pentru fiul meu.

Apoi a urmat mutarea lui Alex in Oradea. A fost o zi de vis! Ochii fiului meu au stralucit de bucurie. A fost ca un copil fericit... Da... Edmond s-a bucurat ca un copil cand si-a ajutat fratele de cruce sa isi aseze lucrurile intr-un apartament din acelasi bloc turn din centrul orasului. Am reusit sa ii gasesc lui Alex un apartament, chiar in vestitul bloc turn. Alex a fost incantat de acest apartament... si nu a mai amanat mutarea lui si a familiei sale.

Alex s-a tinut de cuvant si si-a inceput viata in orasul unde a facut prapad in dimineata de Craciun.

Totul stralucea in jurul meu. Credeti-ma! Nu stiu ce as mai putea cere acum. Sufletul meu s-a linistit... Din mare... Uneori a mai zvacnit cate o fulgerare de constiinta... Uneori ma cuprindea gandul de demult. Gandul ca eu am renuntat fiul meu... Gandul ca am platit ca el sa moara... Chiar daca el e viu, asta nu sterge fapta mea. Am platit ca sa imi omor copilul... Insa, acest gand nu mai era chiar atat de greu acum, cand imi vedeam fiul... Cand il vedeam trecandu-mi pragul, cu Carmen de mana, zambitor, cu nuanta albastra a ochilor lui interesanti... Cand il imbratisam si cand ii simteam emotia din momentul in care ma vedea... Ii simteam afectiunea... Da... Edmond ma iubeste. Edmond m-a iertat... si Edmond se simte ca acasa in casa mea.

De ce spun eu asta? De exemplu nu mai simtea nevoia sa ma sune inainte de a veni acasa ca sa isi anunte vizita... Nu... El venea la orice ora... si in orice zi... Nu astepta sfarsitul de saptamana ca sa ne vedem... Isi facea timp pentru noi...

Da! Isi facea timp pentru fratii lui... Ieseau des cu caii... doar ei trei. Cat despre gemeni... Hm! Gemenii mei erau foarte schimbati. Foarte! Darius era mereu zambitor... si l-am surprins de multe ori privind in gol, zambindu-si unui gand frumos... Nu mai statea inchis in camera cu orele in fata calculatorului... De cum venea Edmond, il acapara si isi dorea sa petreaca timpul cu el...

Daria? Oh! Daria mea s-a schimbat. S-a maturizat... Nu mai era printesa casei. Era vesela... aproape tot timpul si nu se mai plangea de scoala... Nici nu o mai pomenea. Fredona prin casa... Ba, mai mult, a inceput s-o ajute pe Mili prin casa... Si, culmea culmilor, isi tinea camera luna si bec.

Ea, cea mereu dezordonata... cea care avea mereu ceva de comentat... Daria mea... avea ochii inecati in mii de stelute... stralucitoare... Daria mea era fericita si banuiam motivul. Daria mea era indragostita... Banuiam, insa nu am intrebat-o nimic. Eram doar uimit de atitudinea ei. Eram uimit de discretia ei... Ea are o fire foarte deschisa. Este extrovertita, prin comparatie cu Darius. Nu stiu cu cine seamana la fire. Poate cu unul dintre bunicii ei pentru ca nici eu nici Mili a mea nu suntem foarte deschisi la fire.

Insa un lucru era cert. Gemenii mei erau fericiti. S-a intamplat de foarte multe ori ca ei sa ramana la apartament peste noapte... Acum aveam doar o singura grija. Se apropia bacalaureatul. De Darius nu mi-am facut griji. El era pregatit. Insa Daria nu a luat scoala in serios iar acum nu am vazut-o invatand si ma intrebam deja, daca ar trebui sa o intreb direct cum sta cu pregatirea pentru bacalaureat. Dar am tot amanat momentul pentru ca nu am vrut sa o vad din nou comentand si nu am vrut ca fericirea ce se citea acum pe chipul ei sa paleasca... nici macar cu un ton. Nu am vrut sa pun presiune pe ea asa cum pusesem candva pe Emily.

A urmat prima sarbatoare a Pastelui cu Edmond al nostru la masa. Nu o sa relatez in detaliu aceasta zi. Va spun doar ca a fost perfecta. Cu Alex la masa mea... Cu Alexandra la masa mea... si cu mama lor alaturi de noi, cei care am fost de obicei. Adica Eduard cu familia lui si surorile mele. Totul a fost perfect.

Au trecut si sarbatorile pascale. Viata a intrat pe un fagas de rutina... si de liniste sufleteasca... Insa de la o vreme, l-am simtit pe Edmond ceva mai tacut... ceva mai inchis... si nu am putut sa nu ma intreb care ar putea fi motivul. Mi-a trecut prin cap ca il apasau pregatirile pentru nunta. Doar asta ar putea fi motivul... Si odata ce m-am gandit la asta, m-am intrebat ce oare in legatura cu nunta l-ar putea apasa. Hm! Oare ce il apasa pe el? Oare sa fie totusi dorul de Bucuresti? Oare sa fie dorul de viata pe care o dusese in Bucuresti alaturi de prietenii lui? Aveam toate aceste intrebari in cap, insa nu am avut curajul sa i le pun. Nu am vrut sa readucem in discutie din nou si din nou, temerile mele. Imi jurase ca nu pleaca de langa mine. Nu mai aveam voie sa imi arat teama si framantarea mea.