IN OGLINDA

43

A durat ceva timp pana cand usa garsonierei s-a deschis iar in ea a aparut Carmen... incruntata si speriata... M-am repezit spre ea sa o sustin, insa ea a intins bratul si m-a oprit. Mi-a facut doar semn ca pot sa intru, iar ea s-a grabit, pe cat a putut ea, sa coboare treptele si sa ajunga la masina.

Am intrat singur in garsoniera Anei... Oh! Ce-am gasit acolo... Un miros greu de alcool statut... O mizerie de nedescris... Jeg... Apoi am dat cu ochii de femeia de la care a pornit totul. Ura mi-a intunecat mintile si am fost pe cale sa ma napustesc asupra ei... M-am oprit in ultimul moment. Aveam nevoie de ea! Aveam nevoie de ea, VIE! Am privit-o... Oh! Asta era Ana!? Unde era fata frumoasa... deosebit de frumoasa pe care am cunoscut-o eu? Unde era cea care a stiut cum sa ma tina langa ea, sase ani de zile? Nu a mai ramas nimic din ea... Aveam in fata mea o femeie... slaba... Foarte slaba... urata... De-a dreptul gretoasa! Mi-a fost scarba de ea! Mi-a fost scarba de cum a aratat ea in acel moment si mi-a fost scarba de ceea ce mi-a facut! Am inspirat adanc... Am cautat cheile micutei locuinte... si apoi am ridicat-o in brate pe femeia care mi-a adus copilul pe un pat de spital... Apoi, asa de niciunde... am simtit altceva... Nu mila... Nu compasiune... insa ceva ciudat... O uram, in continuare, cu o ura feroce... insa dorinta de a-i suci gatul s-a evaporat... Ea a facut posibil ca sa imi vad fiul... Ea nu mi-a omorat copilul asa cum i-am poruncit... Chiar daca a facut-o din razbunare... ea a adus pe lume minunea de barbat care a fost in stare sa se arunce in foc pentru fiica dusmanului sau... Oricat si-a dorit ea sa il faca rau pe fiul nostru, nu i-a reusit! Fiul nostru a fost mai puternic decat vointa ei... Planul ei a dat gres...

Asadar, am ridicat-o in brate si am carat-o la masina... fara sa imi pese ca cineva ma vede. Acolo, langa masina, ma astepta Carmen cu o privire speriata... si ingrijorata.

Am asezat-o pe Ana pe bancheta din spate a masinii si i-am facut semn lui Carmen sa urce, apoi ne-am indepartat de blocul cu garsoniere... Abia dupa ce nu am mai vazut in retrovizoare cladirea veche si in stare avansata de degradare, am indraznit sa vorbesc din nou cu Carmen...

- Esti bine? Am intrebat-o eu cat se poate de calm.

- Nu! recunoscu ea, inghitind de cateva ori.

- Oh! Vrei sa ne oprim?

- Nu! Mergem la apartament si de acolo, direct la Edmond!

- Carmen! Te rog sa nu te fortezi! Te rog! Si te rog sa nu te mai temi de mine! Nu sunt un dusman... Acum, da-mi, te rog, adresa unde vrei sa ajungi.

- Nu se va trezi? Mama lui Edmond nu se va trezi?

- Nu! In privinta asta, stai linistita. Ana nu se va trezi... Daca totusi va da semne ca se trezeste... ii voi mai da o portie de somn...

- Ok... Ai aici adresa!

- E adresa parintilor tai?

- Nu! Nu stii? Nu ai aflat? Nu ti-a spus nimeni?

- Ce sa aflu? Ce ar fi trebuit sa imi spuna cineva?

- Hm! Probabil nu ti-au spus pentru ca sa ma protejeze pe mine. Da! Tipic lui Edmond... Mereu m-a ascuns... Apartamentul la care mergem acum, e apartamentul nostru... Al meu si al lui Edmond... Initial a fost al lui... El l-a primit de la tatal lui Alex... insa Edmond l-a trecut pe mine... L-a trecut pe mine, in eventualitatea ca nu se mai intoarce... a murmurat ea ultimele cuvinte...

- Oh! El a venit in Oradea gandindu-se ca poate nu va supravietui? Am intrebat eu, fara sa ma gandesc ca ea imi spusese deja asta, inca in salon. Edmond s-a asteptat si la posibilitatea ca el sa nu supravietuiasca si a convins-o pe Carmen sa jure ca nu se va sinucide pentru a-l urma... Da... Ea spusese asta! Insa ea nu s-a suparat ca o intreb abia acum despre ceva atat de important ca si faptul ca Edmond a venit in Oradea, aducand cu el gandul ca poate nu se mai intoarce niciodata in Bucuresti si s-a asigurat ca lasa totul in ordine in urma lui... I-a lasat o locuinta iubitei sale... si a obtinut juramantul ei ca nu isi va face rau pentru a-l prinde din urma... De aceea striga el, in delirul lui, ca ea nu sa il urmeze... El s-a temut mult prea tare ca iubita lui ar fi in stare sa se omoare... pentru el... Hm! Da! S-a temut atat de tare din cauza asta, pentru ca stia ca el asa ar fi facut, daca rolurile ar fi fost inversate...