IN OGLINDA

39

- Hm! Imi place ca gandesti asa, pentru ca eu voi incerca sa fac tot ce pot ca sa il conving sa ramana... insa sunt prea mici sansele...

- Tata! Trebuie sa gasesti o solutie!

- Darius! Hai! Lasa asta acum! Roaga-te sa supravietuiasca, mai intai...

- Ce vrei sa spui?

- Fratele tau e foarte grav ranit...

- Oh! Ma duc la el!

- Sa nu indraznesti! Nu ai ce cauta acolo! E Alex acolo! Darius! Sa nu cumva sa aflu ca te-ai dus la el!

- Bine, tata... murmura fiul meu, plecand privirea, suparat.

- Darius... Vino, aici... am adaugat eu si l-am imbratisat. – Crede-ma! E mai bine s-o luam incet. Am discutat mult cu el azi noapte... stiu cum gandeste si ce gandeste si ce a gandit el despre noi... Nu ar trebui sa il coplesim cu prezenta noastra... deocamdata... Va trebui sa ii dam spatiu... insa iti promit ca nu renunt la el! Nici daca merge inapoi in Bucuresti! E fiul meu! Iar voi trebuie sa acceptati asta!

- Tata! Adu-l acasa!

- Nu promit ca voi reusi sa il aduc aici, insa promit ca voi da tot ce pot. Emily, ai terminat? Trebuie sa pornesc. Maine dimineata la prima ora vreau sa fiu in Bucuresti.

- Da, iubire. Uite! Aici sunt!

- Ok! Deci! Eduard, tu ramai aici! Nu mai este niciun pericol, insa Daria nu trebuie sa iasa din casa. Cine stie ce o mai apuca, in furia ei pe Edmond! Spune-i Evei sa nu ii spuna nimic... Nu merita sa stie. Nu mai vreau blesteme la adresa fiului meu... Au fost suficiente... in viata lui... Darius, te rog sa nu te duci la el... Emily, scumpa mea, sa nu iti faci griji! Voi avea grija. Oh! Am uitat! Fa-mi, te rog, si o cafea pentru drum!

- Tata, pot macar sa ma duc cu tine?

- Nu! Nici nu se discuta! Habar nu am cu ce ma voi confrunta. Am doar un nume si o locatie. Atat! Deci, tu ramai acasa si ai grija de mama. Ok?!

- Bine, tata! Drum bun. Te vrem inapoi!

- Maine seara, voi fi in zona. Insa ma voi duce direct la spital. Nu stiu cum va fi de acum inainte. Zilele astea sunt in ceata de acum. Doamne! Sa il vad ca deschide ochii si sta in picioare... si o recunoaste pe Carmen... Doar atat! Am gemut eu, strangand din nou baza nasului, simtind ca lacrimile vor sa se reverse din nou... Voi avea timp sa ma descarc pe drum... singur, cu mine insumi.

In cateva minute am iesit cu masina din curte, urmarit de ochii Emilyei. Scumpa mea iubire m-a socat acum. Cum a acceptat ea sa plec?! Cum oare de si-a schimbat radical atitudinea? Ce s-a schimbat in mintea ei? Ce a facut-o sa isi schimbe gandul? Probabil ca voi afla, atunci cand ma voi intoarce.

M-am asternut la drum si am inceput sa ma gandesc cum sa fac in continuare. Dintr-o data m-a fulgerat un gand. Stiu! Stiu ce fac in primul rand! Stiu cum sa ii demonstrez ca il vreau in viata mea! Stiu! Am luat repede telefonul si am cautat un nume:

- Alo? Am auzit eu, dupa cateva secunde.

- Varga, am nevoie de tine!

- Reyn... Sarbatori fericite!

- Multumesc, la fel! Auzi! Nu stiu cum faci, pe cine chemi in ajutor, din echipa noastra de avocati, de cine intrebi, dar vreau sa-mi intocmesti un dosar pentru recunoastere de paternitate.

- Nu inteleg! Ce vrei sa spui?!

- Nu ma bag in detalii. Nu ai nevoie. Vreau sa imi recunosc fiul...