IN OGLINDA

134

I-am intins dosarul, strangandu-mi buzele de emotie. Edmond s-a incruntat usor, a privit o vreme dosarul din mana mea, apoi a indraznit sa il ia intre degetele sale. L-a deschis incet... incet... de parca s-ar fi temut de ceea ce ar putea gasi in el... apoi, fruntea i s-a descretit, ochii i s-au marit, buzele i-au disparut intre dinti... iar mainile au inceput sa-i tremure usor... A durat o vreme pana cand a constientizat ce are in mana... Insa in momentul cand a inteles ca el e oficial fiul meu, si-a ridicat privirea lui ciudata, la fel ca si a mea, iar lacrima i-a scapat din coltul ochiului...

- Oh! Doamne! Tata! Vrei sa spui ca de acum inainte am numele tau? Vrei sa spui ca sunt acte originale, emise de judecatorie? Vrei sa spui ca oficial fac parte din familia ta? Ca am acelasi nume de familie cu Emily si cu gemenii? Asta vrei tu sa-mi spui? Vrei sa-mi spui ca la nunta mea, ii voi da numele tau sotiei mele? Asta vrei sa-mi spui? Vrei sa spui ca ai mei copii vor avea numele tau?

- Da! Fiule! Da! Esti oficial, fiul meu! Fiul lui Cristian Reyn, asa cum scrie in certificatul tau de nastere! Esti oficial in familia Reyn! Edmond! Esti oficial al meu! Nimeni nu mai poate contesta numele tau! Nimeni, niciodata, nu iti va mai spune BASTARD! Esti al meu! Esti oficial baiatul meu.

Edmond s-a repezit in bratele mele, la fel cum a facut in noaptea de Revelion, cand i-am aratat acelasi dosar, inca neoficializat.

- Multumesc, tata! Multumesc! Nu o sa te dezamagesc niciodata! Nu o sa iti fie rusine ca sunt fiul tau! Asta e tot ce mi-am dorit mai mult de la viata asta! Un nume! Iar tu mi l-ai dat acum. Cum oare o sa pot eu sa te rasplatesc pentru ceea ce ai facut pentru mine, tata? Cum o sa ma revansez eu fata de Emily pentru ca m-a iertat si m-a primit in familia ei?

- Edmond, nu e nevoie sa te revansezi! Nici nu trebuie sa te gandesti la asa ceva! Edmond, iti sunt dator cu peste douazeci de ani. Iti sunt dator cu viata pe care ar fi trebuit s-o duci! Dar, hai, sa nu ne mai gandim la asta! Hai sa ne bucuram de noi, fiule! Hai sa ne concentram pe viitorul nostru impreuna. Asta e cel mai important. Imi doresc sa te stiu fericit! Imi doresc sa imi fii aproape... fizic... Imi doresc sa ne inseninezi zilele de acum inainte. Asta e ceea ce trebuie sa facem noi! Sa fim fericiti de acum inainte! Poti sa imi promiti ca te voi vedea mereu fericit? Poti sa imi promiti ca niciodata nu te vei mai gandi la ce a fost si prin ce ai trecut si te vei lasa sa fii fericit si nu te vei mai framanta pentru trecutul tau? Asta vreau eu!

- Tata! sunt cel mai fericit om de pe pamant la ora asta! Nimic nu m-ar face mai fericit decat momentul asta! Tata! exclama el, strangandu-ma si mai tare la pieptul sau puternic. – Tata! Abia acum ca, in sfarsit, am un nume, imi dau seama cat mi-a lipsit asta in viata mea! Abia acum imi dau seama cat m-a influentat lipsa lui in viata mea.

Cand, in cele din urma s-a desprins din imbratisare, s-a intors brusc spre Carmen, care ne privea tacuta, cu lacrimi siroindu-i pe obrajii palizi.

- Carmen, iubire! Vino! Uita-te si tu la filele astea! Priveste Carmen, unde a dus acea zi de toamna pe care tu ti-o reprosezi mereu! Uite, draga mea, draga! Iti dau un nume! Am un tata, oficial! Carmen! Nu mai sunt un nimeni! Nu mai sunt al nimanui... Nu mai sunt un nedorit! Carmen, scumpa mea! Am acum tot ce trebuie ca sa te merit! Carmen, iubirea mea! Nu mai sunt un BASTARD! Oficial!

I-a intins foile din dosar, cu buza puternic stransa intre dinti, cu lacrimi de bucurie si de emotie in ochi. Am privit-o pe viitoarea mea nora pentru a-mi da seama ce efect au avut cuvintele lui Edmond! Si, da! Am stiut, inca dinainte de a-i vedea chipul, ca Edmond a atins o coarda mult prea sensibila pentru Carmen. Ea fusese singura care i-a reprosat ca e un bastard, intr-o zi intunecata de acum zece ani... Insa el nu i-a spus asta ca un repros! Sunt sigur! I-a amintit de acea zi pentru ca ea sa incerce sa treaca peste remuscari si autoreprosuri. I-a amintit de acea zi, pentru ca daca nu ar fi existat acea zi, el nu ar fi ajuns la mine. El nu s-ar fi infuriat, intr-atat incat sa faca pasul pe care l-a facut el atunci! Cine stie cum ar fi fost, daca acea zi nu ar fi existat!?