IN OGLINDA

63

- Mai, Reyn! Stii ca risc mult!

- Serios! Doar ma cunosti de atata vreme. Uite cum facem. Iti platesc toate inelele. Toate! Si el isi va alege unul dintre ele, iar eu ti le aduc si imi dai banii inapoi. Nu e niciun risc pentru tine!

- Ok! Asa facem! Cand mi le aduci inapoi, iti vezi banii.

- Super. Hai sa facem ce trebuie!

- Dar tot sunt bulversat, Reyn! De cand se face asa ceva?! Sa il fortezi tu sa se logodeasca?!

- E mai complicat... Nu am timp de asta acum... Eu vreau sa se logodeasca in noaptea de Revelion! La mine in casa! Asta vreau eu! Si asa va fi!

Am rezolvat cu inelele si m-am intors acasa cu masina doldora de inele... Da! Stiu! E o prostie! Poate ca nici nu va mai vrea sa ma vada... Poate ca nu va dori sa aiba asa ceva de la mine... Sunt multi de "poate" dar macar atat sa fac pentru ei! Sa isi aminteasca de mine... Stiu... Am dosarul pentru schimbarea numelui... insa simteam ca nu e de ajuns pentru linistea mea sufleteasca... Am lasat inelele in masina si am intrat in casa. Aici forfota mare. Pregatirile erau in toi...

- Cris, iubire! Cum e Edmond?

- Tot asa... de tacut... am raspuns eu, imbratisandu-mi sotia. – Unde sunt baietii?

- Au iesit... Alex a vrut sa vada padurea... Eu urc imediat la Nati.

- Mili, iubire... pot sa te rog sa faci o supa usoara de legume? Carmen nu a mancat mancare gatita de zile in sir...

- Sigur ca ii fac, iubire... Hai in bucatarie... Sau, stai! Ii spun Evei sa curete zarzavatul. Eu vreau sa vorbesc ceva cu tine...

- Mili... esti prea serioasa! Ce s-a intamplat? Haide, iubire... las-o pe Eva! Tu trebuie sa imi spui ce s-a intamplat.

Am intrat in camera mamei, iar acolo, Emily a deschis sertarul biroului de mahon... Acel sertar unde gasisem testamentul mamei... Ultima dorinta a mamei... Am devenit atent. Sotia mea s-a intors spre mine, cu un pachet in brate... inghitind de cateva ori...

Mi-am coborat privirea pe ceea ce tinea ea in brate... Pentru inceput nu mi-am dat seama ce era, insa, in clipa urmatoare mi-am ridicat brusc privirea spre chipul ei... usor incruntat. Stiam mult prea bine ce tinea ea in bratele ei. Mult prea bine! M-am incruntat si eu. M-am apropiat incet de sotia mea si i-am mangaiat bland obrazul... incercand sa imi revin din soc. Emily! Draga mea Emily a gasit solutia! A gasit singura dovada clara si palpabila pe care mi-a cerut-o Edmond... insa nu puteam sa accept asta. Nu puteam sa accept ca altcineva, in afara de noi doi, sa citeasca JURNALELE MELE. Da! Ea tinea in bratele tremurande, jurnalele mele... toate gandurile mele de cand am cunoscut-o pe Emily...

- Emily... Nu... Nu pot sa fac asta! E viata noastra aici... Nu pot sa fac asta, am gemut eu, intelegand cat ma iubeste femeia asta... in continuare... Cata putere avea femeia asta... si cat isi dorea sa ma vada pe mine fericit...

- Ba, da! Iubire! Ii vei duce jurnalele si il vei convinge sa le citeasca! Daca nu i le duci tu, i le duc eu! Jur! I le duc eu! El trebuie sa fie convins de adevarul tau! Daca Ana nu il convinge, il vor convinge caietele tale, Cris! E si el aici, printre randuri... E si el prezent in viata ta... in fiecare lovitura prin care am trecut... E aici si povestea lui... E aici si Ana... iar tu i le vei duce. Inca de azi! Las-o pe Carmen sa le citeasca! Cris! Las-o pe fata asta sa le citeasca! Ea il va convinge pe Edmond sa le citeasca, atunci cand isi va reveni!

- Nu! Emily! Nu! Nu pot sa fac asta! Cum sa fac asta? Nu stiu de jurnalele astea nici copiii nostri, iar tu vrei ca el sa le citeasca? Tu poti suporta ca el, un strain pentru tine, sa te cunoasca pana in strafundul sufletului... Sa afle tot ce am gandit eu in legatura cu tine? Toata intimitatea noastra?