IN OGLINDA

58

Nu am avut mult timp de asteptat pentru ca usa s-a deschis si doi brancardieri s-au apropiat de pat cu o targa mobila si s-au pregatit sa il mute pe fiul meu de pe pat pe targa. I-am urmarit atent, ca nu cumva sa faca vreo greseala, insa, nu! Nu au gresit cu nimic! Au fost profesionisti.

Am iesit si eu din salon, dupa o ultima privire spre patul ramas gol... acolo unde a zacut fiul meu mai aproape de moarte decat de viata, la un moment dat... Am iesit si i-am urmat pe brancardieri, cand mi-am auzit numele pe holul spitalului.

- Domnule Reyn... aici aveti iesirea si perfuziile. Aveti grija de el... Aici aveti numarul meu de telefon. Ma sunati la orice ora, daca intervine ceva.

- Multumesc, doctore! Te voi suna atunci cand il voi vedea in picioare... Nu vreau un alt deznodamant...

- Baiatul e puternic! Parerea mea e ca isi va reveni complet.

- O zi buna. Ma grabesc. Sunt asteptat.

M-am grabit sa ii ajung din urma pe cei doi brancardieri si am urcat si eu in ambulanta. Acolo, l-am sunat pe Nicu ca sa ii transmit ca sunt in drum spre apartament.

Nu a durat mult si am ajuns in parcare. Alex si Nicu erau deja acolo... si povesteau ca doi buni prieteni... insa atunci cand m-au vazut pe mine, s-au apropiat grabiti de ambulanta care oprise chiar langa scara blocului turn... Al vestitului bloc turn...

Nu voi descrie aici cum l-am transportat pe fiul meu, in timp ce el era intins pe targa, fara nicio reactie... Va spun atat, ca l-am instalat in dormitorul meu... acolo unde am fost eu, in ziua in care Emily a mea a inteles ca nu poate trai fara mine in lumea ei... si a ales moartea... Doamne! Ce fiori! Prin ce retrairi mi-a fost dat sa trec in momentul in care am apasat clanta usii care ducea spre dormitor... Insa nimic nu m-a putut opri sa intru acolo, cand fiul meu trebuia sa fie asezat pe patul cu somiera de fier forjat, vopsit in alb...

I-am surprins pe cei doi barbati care erau cu mine. Priveau in jurul lor, cu expresii diferite ale chipului lor. Nicu Nebela, cauta imagini comune cu amintirile lui... Insa stiam ca nu va gasi nimic... Nicio imagine nu mai putea sa regaseasca acum, cand apartamentul asta a trecut prin mana Emilyei, candva demult. Ea a fost cea care a sters tot ce ne-ar putea aminti de trecutul meu... insa Nicu nu mai fusese in acest apartament din momentul in care a aparut Mili. Nu mai tinusem niciun bairam in acest apartament din momentul in care a intrat Emily in viata mea... Asa ca, acum, Nicu a privit in jurul lui... apoi m-a privit pe mine, usor bulversat.

- Uau! Cris! Parca nu e acelasi apartament!

- Da! Stiu! Emily a sters tot. Nu vei regasi nimic aici, din acea perioada... Tie iti e usor, insa mie mi-e extrem de greu sa fiu aici...

- Hei! Cris! Ai facut-o pentru fiul tau! Lasa totul in urma. Ai ales ceea ce trebuia! Lui Edmond ii va fi mai bine aici...

- Nicule, il duci tu pe Alex la maternitate? Eu vreau sa mai raman cu el.

- Sigur! Cum sa nu il duc?

Am ramas doar noi trei. Carmen, Edmond si eu...

A fost liniste o vreme... Eu imi contemplam in continuare fiul... ingrozit de gandul ca nu mai am mult timp sa il vad. Il priveam... si il priveam... si il priveam... cu scrisoarea lui in minte... Asta faceam atunci cand Carmen s-a ridicat incet si a inceput sa despacheteze, incercand sa nu faca zgomot...

Intr-un tarziu, mi-am auzit fiul gemand incet... apoi am auzit clar un cuvant: "Carmen" ... In acea clipa m-am speriat... Am crezut ca incepe delirul... Am crezut ca am gresit ca am decis sa il aduc la apartament... insa in clipa urmatoare, mi-am dat seama ca el doar viseaza... Doar o viseaza pe ea... Asta m-a agitat. A dat nastere la sentimente contradictorii in mine. A fost un sentiment de bucurie... Daca viseaza... inseamna ca doarme... Nu mai e in coma... Doarme... Somnul e cel mai bun remediu, pentru un bolnav... Organismul se regenereaza in somn... Apoi, faptul ca el o viseaza pe Carmen a lui, inseamna ca exista o mare probabilitate ca el sa nu aiba amnezie atunci cand isi revine... insa am avut si sentimentul de teama... de neliniste... provocat de gandul ca el isi revine si pleaca... iar eu nu il mai pot vedea... Nu ma pot apropia de el...