IN OGLINDA

53

Am ajuns in Oradea si primul drum pe care l-am facut, a fost la materniatea unde era internata sotia lui Alex. Pe cand am ajuns, el ma astepta deja in parcare, zambitor.

- Neta! Cris! Altfel arati azi! Ai reusit sa te odihnesti si tu.

- Da! Am dormit ca un prunc pana dimineata. Hai, sa mergem. Nu iti face griji! Totul se rezolva in maxim o ora.

Asa a si fost. Am ajuns la primarie si l-am cautat pe un amic de-al meu. Cu el am rezolvat sa ii faca pe loc micutului lui Alex certificatul de nastere. Eram langa el in momentul  in care a completat cererea si am fost socat cand am aflat numele copilului. Tiberiu-Cristian. M-am incruntat fara sa vreau si l-am privit pe cel pe care il crezusem un dusman de temut. Alex mi-a sustinut privirea, zambind in continuare.

- Oare te intrebi de ce aceste nume?

- Tu nu te-ai intreba?

- Ba da! Hai sa iti explic. Edmond va fi nasul baiatului meu. Asta e sigur! Si, sincer, vreau sa te ajut. Crede-ma! Vreau! Insa nu il pot alunga. El asa ar lua-o daca i-as comanda sa ramana. Nu pot s-o fac. El trebuie sa aleaga. Si stiu ce va alege. Da! Stiu! Dar vreau sa fac in asa fel incat sa nu uite de tine. Tiberiu e numele tatalui meu. Numele celui pe care l-a stimat Edmond cel mai mult. Stiu ca tata i-a fost drag fiului tau pentru ca a  incercat sa ii faca viata cat de cat usoara... Stiu! Edmond a fost singura exceptie a tatalui meu. Crede-ma! El nu si-a retras niciodata cuvantul! El nu a dat inapoi niciodata! El nu a facut niciun compromis! Asa a ajuns unde a ajuns tatal meu. A fost de cuvant! Si daca a apucat sa spuna ceva, nu s-a razgandit niciodata! Toti stiam asta! Insa, el s-a razgandit in ziua in care i-a dat fiului tau libertatea. Da! A fost un soc pentru noi toti! Tatal meu a revenit asupra unei hotarari! Tatal meu a tinut enorm la fiul tau! L-a iubit ca pe fii lui. Poate mai mult decat l-a iubit pe George. Pe fiul tau l-a vrut si in ceasul mortii! Mi-a poruncit sa il chem! Nu a plecat pana nu a vorbit cu fiul tau! Asta a fost Tiberiu! Iar Cristian? Da! E numele tau! Cei doi tati ai nasului copilului meu!

Credeti-ma ca mi-au dat lacrimile! Atat de emotionat am fost in acel moment! Nu am spus nimic altceva. Doar l-am imbratisat strans... Asta mi-a fost impulsul. Sa il imbratisez. Sa il imbratisez pe cel care mi-a ajutat fiul noua ani de zile, iar acum incearca sa ma ajute pe mine.

- Multumesc.... prietene... Am murmurat eu, cu vocea gatuita de emotie.

- Nu ai pentru ce sa-mi multumesti, Cris! Sincer, imi pare rau ca Edmond nu m-a ascultat. Am incercat de atatea ori sa il conving sa vina mai devreme la tine. Sa afle de la tine, varianta ta! I-am spus de atatea ori ca s-ar putea sa greseasca in planul lui, insa el a tinut cu dintii de hotararea lui si nu a vrut sa si-o schimbe.

- Te cred... Mi-a spus si Carmen ca voi ati incercat sa il faceti sa se razgandeasca... Acum... hm... vom vedea ce va fi de acum inainte. Imi doresc sa ramana. As face orice pentru a-l avea alaturi... Dar... depinde doar de el... si sunt constient ca nu am sanse... Ce sa il atraga aici, cand are iubirea voastra... cand are familia ta frumoasa? Ce mai pot eu sa-i ofer?

- Hai, sa trecem peste asta! Deci, maine venim la voi. Ce a spus sotia ta despre nebunia ta?

- Alex, nu e o nebunie! E ceva firesc! De ce sa va chinuiti intr-un hotel, cand puteti sta la noi. O aveti pe Mili, ca sa va ajute cu micutul! E incantata! Crede-ma!

- Sunt curios cum va lua Edmond faza asta, chicoti el, binedispus.

- Ar putea sa se enerveze?

- Eh! Nu are nimic! Asta ii va trece, sa fii sigur! Va pune intrebari... Sunt sigur... Dar tu ignora-l... Nu asta e problema voastra.

L-am lasat la maternitate iar eu m-am grabit sa ajung la Edmond... Am intrat incet in salonul cufundat in liniste. Carmen era langa el si ii tinea palma intre ale sale, privindu-l cu drag. Cand m-a auzit, si-a ridicat privirea spre mine si mi-a zambit bland.