IN OGLINDA

147

- Te cred, tată! Ştiu! Aşa a fost şi atunci când am fost rănit prima dată. Asta m-a făcut să îl aleg pe el, în locul străzii... Disperarea lui m-a făcut să înţeleg că el chiar îşi doreşte să mă aibă alături...

Auzindu-l murmurand abia auzit despre celelalt moment de cumpana din viata fiului meu, mi-am simtit inima batand mai tare. Mi-am amintit momentul in care i-am vazut ciatricea din piept... Vai! Cat de disperat am fost eu in acel moment! Insa acea ciatrice e inceputul drumului dintre noi. De la cicatricea asta, a pornit binele pentru fiul meu. Momentul in care el a ales omul din Alex in locul strazii, respectiv, in locul libertatii absolute, pentru ca, pentru tineri, strada inseamna libertatea. Inseamna viata fara reguli, fara porunci... fara stapani... insa nu si pentru fiul meu. El a stiut ce il asteapta daca alege strada. Inseamna o viata plina de pericole si de lipsuri. O viata pe care nu o doresc nimanui.

Am revenit la cuvintele lui Edmond de acum.

- Da! Disperarea! Ăsta e cuvântul. Alex a fost disperat în momentul în care a deschis ochii şi te-a văzut... Fiule! S-a ridicat din pat, în secunda următoare! S-a repezit spre patul tău... şi a început să plângă... în timp ce tu o chemai pe Carmen... În timp ce tu o rugai să îţi supravieţuiască... Alex plângea în genunghi cu mâinile împreunate a rugăciune... Se ruga să taci... Se ruga să încetezi s-o mai strigi pe Carmen... Se ruga să îl ierţi... Da... Se ruga să îl ierţi... că nu a putut să aibă grijă de tine... Spunea printre hohote de plâns că are nevoie de tine... Da... Edmond! Alex are nevoie de tine... Nu îi eşti inutil... Îi eşti de folos... prin simpla ta prezenţă... Îi protejezi sufletul, aşa ca şi lui Carmen... Nu voi uita niciodată disperarea lui din salonul spitalului... Edmond... Am plâns amândoi la patul tău... Ne-am rugat amândoi ca tu să îţi revii... Asta ne-a unit, fiule... Am plâns amândoi... Durerea noastră ne-a unit... Rugăciunile noastre ne-au unit în acea zi... Până în acel moment, l-am văzut pe Alex un şef de clan, sever şi crud... Edmond! El a dat foc vilei... A dat ordin să nu scape nimeni... A dat ordin să moară toţi... Eram în maşină cu el, când a dat ordinul ăsta... Fără pic de milă... Am fost îngrozit de cuvintele lui... Însă acum ştiu de ce... A vrut să elimine tot ce ar fi putut fi un pericol pentru tine... aşa cum a făcut cu gaşca celui care te-a vândut... Însă în acele momente, am fost îngrozit de acest bărbat... şi m-am întrebat cum să i te smulg... Crede-mă! Însă, în salon... am înţeles ce însemni tu pentru el... Am înţeles câtă nevoie are el de tine... atunci când l-am văzut plângând cu lacrimi amare de groază că te pierde... Au fost momente critice în acea seară... În seara de 25 Decembrie... Ştii ce m-a uimit? Ştii ce m-a uns la suflet în acele momente? Edmond, Alex nu mi-a reproşat nicio secundă faptul că tu erai acolo, în pericol să îl părăseşti... Nicio clipă... nu m-a învinuit... El doar se ruga să lupţi... aşa cum ai făcut-o atunci la început... Să rezişti... ca să poţi să ajungi la Carmen... Da! Asta a repetat într-una. A spus că dacă tu pleci, pleacă şi Carmen... Asta m-a făcut să mă hotărăsc să o aduc aici. Îmi amintesc că l-am rugat plângând să îmi spună cum o găsesc... Unde o găsesc pe Carmen... a ta... Aşa cum o strigai tu, în delirul tău... Îmi amintesc cum m-a privit Alex în acel moment şi cum m-a întrebat dacă eu chiar vorbesc serios... L-am convins că vorbesc serios... Cu greu, dar l-am convins... şi mi-a spus unde o găsesc... Hm! Într-un alt spital... Sărmana Carmen... Oh! Ce trăiri am avut eu în acel moment... Nu îţi poţi închipui cât de tare m-a durut să aflu că fata pe care tu o strigi într-una, e într-un spital pentru că nu a mai rezistat aşteptării... şi tensiunii... pentru că teama de mine a fost mult prea mare ca ea să mai poată rezista... Da... Aşa mi-a spus Alex... Carmen s-a temut de mine... S-a temut că i te voi lua... S-a temut că te voi omorî... S-a temut într-atât încât s-a pregătit pentru acest moment... S-a pregătit să te urmeze... Asta mi-a spus Alex... acolo în salonul tău, fiule... Acolo, cu tine întins... hălăduind printre lumi... căutând-o pe ea... Apoi a urmat groaza că tu nu vei rezista până mă întorc... Asta a fost cea mai grea decizie... Să plec de lângă tine... Să te las lui Alex... Să o aduc pe Carmen, iar tu să nu mai fii printre noi... Am condus ca un nebun... cu telefonul în mână... Şi nu îţi poţi închipui uşurarea mea când te-am regăsit... viu... Aşadar, Alex are foarte mare nevoie de tine... Nu concepe să te piardă... Are nevoie de prezenţa ta în viaţa lui, ca să fie el bine... Acum să trec mai departe: Alexandra... hm! Alexandra... Dacă Alex a insistat pe faptele tale... Alexandra ţi-a descris sufletul... Ai uimit-o de la început... Ai uimit-o cu puterea ta... sufletească... Cu puterea ta de a-ţi masca sentimentele... Cu încăpăţânarea ta... Ea te-a văzut prima... Ea a fost pe urmele tale... Ea a văzut cine eşti... Ea a fost şocată de acel moment în care şi-a dat seama ce e în sufletul tău când ţi-a făcut acea poză... Da... Mi-a povestit despre acel moment... Mi-a povestit cum nu i-a venit să creadă ce vede... cum nu i-a venit să creadă că tu de fapt o iubeşti atât de mult pe Carmen şi totuşi ai făcut ceea ce ţi-ai plănuit... şi cum a decis să vorbească cu tatăl ei... Să îl convingă să te lase lui Alex... nu în alte grupuri de ale lor... Apoi mi-a povestit despre reacţia ta, când ai văzut setul de poze făcute lui Carmen pe balcon... Ea mi-a povestit despre tot zbuciumul tău, fiule... Despre toate întrebările tale... Ea mi-a ajuns la suflet când mi-a spus cum te-a învăţat rugăciunile... şi cum te-a convins de puterea lor... Ea mi-a ajuns la suflet când mi-a spus cum te bucurai de fiecare pas făcut pentru a ajunge la Carmen... începând cu albumul vostru... şi terminând cu cei trei ani frumoşi dintre voi... Ea mi-a ajuns la suflet când mi-a povestit de ziua în care a văzut fericirea ireală din ochii tăi, atunci când iubirea ta a fost prima dată în apartamentul tău... şi cum ai ajutat-o tu pe Alexandra în acea zi... Da, fiule! Tu ai ajutat-o după moartea tatălui ei... cu acea zi... cu acea fericire a ta... şi cu faptul că ai ţinut să o împarţi cu ea şi cu Alex... Ea mi-a ajuns la suflet când mi-a spus că ea a avut grijă ca speranţa ta că tu şi Carmen aţi putea fi împreună, speranţa ta să nu se stingă... Mi-a spus că ştia că, dacă speranţa ta moare, tu te vei transforma într-un om imposibil de controlat... şi de oprit... şi pornit pe lumea întreagă... Dacă speranţa ta s-ar fi stins, tu ai fi devenit cel mai sadic om... pentru că, dacă ai fost în stare să îi faci lui Carmen ceea ce i-ai făcut, iubind-o atât de mult şi pe atunci, Alexandra ştia că dacă iubirea asta moare, dacă speranţa că într-o zi, la data fixă, tu nu o ai pe Carmen, ar fi murit, tu te-ai fi distrus şi ai fi distrus totul în jurul tău... De aceea ţi-a păstrat speranţa vie... De aceea te-a învăţat să te rogi... De aceea te-a apropiat de Dumnezeu... pentru că nu a vrut să te piardă... Alexandra te consideră un înger trimis din cer să îi protejezi familia... Ea aşa te vede pe tine... Nu un hoţ... nu un proxenet... nu un traficant... Tu eşti îngerul ei... şi are nevoie de tine... Are nevoie să ştie că eşti în preajma ei şi că o vei proteja şi de acum înainte... Are nevoie să ştie că are pe cine să se bazeze... Ştiu că îl are pe Alex... Ştiu că e căsătorită... însă ea pe tine te vrea lângă ea... Vrea ca tu să fii protectorul ei... Vrea ca tu să-i fii înger păzitor... fiule... Aşadar... noi toţi avem nevoie de tine... Nu eşti inutil... Să nu mai gândeşti aşa ceva niciodată! AVEM NEVOIE DE TINE! Toţi pe rând... Edmond! Aici m-am oprit cu argumentele intrebandu-ma daca am spus tot ce am vrut sa spun si tot ce m-r fi ajutat sa il conving sa nu mai gandeasca niciodata ca e inutil. Ca lumea nu mai are nevoie de el... Cum sa creada el asa ceva? Cum sa se vada el asa? Da! Cred ca am spus tot ce a fost nevoie... Am adus toate argumentele pentru ca sa-i demonstrez ca greseste daca el se demoralizeaza si se consuma cu gandurile astea. Stiu ca nu am exagerat cu nimic din ceea ce am spus... Stiu ca m-am cam inflacarat cu aceste argumente si evocare acelor zile, insa stiu ca nu am gresit cu asta. Edmond trebuie sa stie prin ce am trecut noi toti, si mai ales eu, in zilele in care el a haladuit printre lumi... Trebuie sa stie toata drama acelor zile de cosmar... Insa, gata! E timpul sa revenim la aceasta zi! E timpul sa ne intoarcem in prezent, la ziua nunti fiului meu. Asta e important acum! Asta trebuie sa iasa perfect, pentru a sterge tot ce a fost in trecutul fiecaruia dintre noi. Ziua asta, trebuie sa fie un nou inceput pentru noi toti. Asa cum pentru Edmond si Carmen ziua asta va fi ziua zero a familiei lor. Asa ca am zambit cu mult mai larg, pentru a sterge toate trairile din timpul evocarilor si l-am luat de dupa umeri, si l-am strans in brate reluand discutia: - Acum, hai să ne pregătim pentru ziua asta! Sunt socru mare! Edmond! Azi te însori! Hai să lăsăm amintirile dureroase în urmă... Hai să ne bucurăm de ziua asta... şi să îi mulţumim lui Dumnezeu că a făcut posibilă această zi!