IN OGLINDA

42

- Esti mai bine? Te simti in stare sa vii cu mine? Am intrebat eu incet, cu mult mai calm.

- Nu sunt mai bine, dar voi merge cu dumneavoastra. Alex mi-a dat asigurari ca nu imi veti face nimic...

- Poti, te rog, sa treci inapoi la "per-tu" cu mine? Nu imi plac apelativele.

- Nu stiu daca pot... insa voi incerca... murmura ea... - Scuze pentru iesirea mea de mai inainte... Insa trebuie sa recunoasteti ca e socant sa te trezesti cu cel pe care il stii la sute de kilometri distanta... Cu cel la care te-ai gandit mereu cu teama...

- Daca te simti mai bine, hai, sa-ti facem iesirea din spital. Trebuie sa ne grabim. Trebuie sa ma ajuti sa ajung la Ana!

- De ce vreti sa ajungeti la ea?

- Ea e singura dovada ca am spus adevarul! Ea e singura dovada pe care pot sa i-o aduc fiului meu...

- Hm! Fiul meu... Doamne! Cat si-a dorit Edmond sa auda aceste cuvinte!

- Le-a auzit, insa nu le crede, Carmen! Fiul meu nu le crede! Dar, nu e timp pentru asta, acum. Vom vorbi pe drumul de intoarcere. Hai, sa te ajut sa te ridici.

Am intins bratul spre ea, insa fata a tresarit violent...

- Nu te teme... Vreau doar sa te ajut sa te ridici din pat si sa te pregatesti de plecare.

- Pot si singura... sopti ea, incruntandu-se.

- Cu siguranta poti... Dar lasa-ma sa te ajut eu. As fi mai linistit. Socul prin care ai trecut acum ar putea sa iti fi slabit organismul si asa slabit deja, iar tu ai nevoie de ajutor pentru a suporta drumul spre Oradea.

- Pentru Edmond, voi face orice. Voi suporta orice!

- Te cred! Dar tot trebuie sa te lasi ajutata! Altfel, daca patesti ceva, ma omoara Alex. Mi-a jurat asta! Asa ca ajuta-ma sa nu mor... Am scapat de furia lui Edmond, nu vreau si furia lui Alex.

- Bine! Atunci, ajutati-ma sa ma ridic sa imi strang lucrurile.

In cel mai scurt timp am iesit pe usa spitalului, carand bagajul lui Carmen cu o mana si sustinand-o cu cealalta.

Cand am urcat la volan am inspirat adanc si mi-am intors capul spre ea.

- Acum, te rog sa imi spui unde locuieste mama lui Edmond.

- Va dirijez eu, murmura ea, usor incruntata.

- Este vreo farmacie in acea zona?

- Da...

- Ok! Uite cum facem. Mergem pana la locuinta ei. Tu vei intra la ea si ii vei pune un somnifer in bautura.

- Oh! Nu pot face asa ceva!

- Vei putea! Asta trebuie sa faci ca sa o pot duce sase sute de kilometri, nu crezi?

- Si daca moare?

- Nu va muri! Stai linistita! Stiu cat somnifer sa ii pun. Am scoala de medicina! Nu vreau s-o omor inca! Trebuie sa o aduc in fata lui Edmond! Trebuie sa auda de la ea adevarul meu!

- Ce va faceti sa credeti ca i-l va spune?

- Crede-ma! I-l va spune! Atunci cand ma va vedea, i-l va spune! Tu, doar, nu ai voie sa ii spui nimic lui Edmond despre asta! Nimic! Va trebui sa il pun in fata faptului implinit!

- Adica, vreti sa il mint pe Edmond?!

- Nu! Nu iti cer sa il minti, doar sa nu ii spui de mama lui... O cunosti? Din cate am inteles de la Edmond, el nu a vazut-o de ani de zile...