IN OGLINDA

59

Am luat plicul si am scos din el o poza... mare cat tot plicul... Am ridicat-o in dreptul ochilor mei si m-am uitat la ea... Am crezut ca ma scufund in cel mai negru Iad in acel moment... Unde era baiatul din noaptea banchetului? Unde era sarmantul tanar care a castigat concursul de mister? Unde? Unde? In poza asta, am vazut doi tineri... Doi copii... distrusi... Doi copii in agonie... in amurgul unei zile de vara... Doi copii in mijlocul drumului. Doi copii care erau torturati de o iubire imposibila in acel moment... Da! Asta am vazut eu in acea poza... Doi copii cu ochii stransi pana la durere... care gustau din plin din lovitura sortii incredibil de dura... Da! Doi copii mult prea tineri si nepregatiti pentru o asemenea durere ce se oglindea clar pe chipul lor... Edmond a fost surprins dandu-i lui Carmen sarutul sau fruntea ei... stiind in acel moment ca e ultimul lui sarut... Da! Expresia chipului sau desfigurat de agonia despartirii a aratat fara niciun echivoc ca el credea in acel moment ca o pierde... pentru totdeauna... Si da... Se vedea foarte clar ca isi da seama cat de mult il iubeste fata din bratele lui... Pentru ca da... Mainile lui ii tineau bland degetele, aproape de el... Fara s-o bruscheze... fara sa o stranga in disperarea lui... Se vedea clar pe chipul lui regretul... Se vedea clar pe chipul lui cat si-ar fi dorit sa nu se fi intamplat raul dintre ei... si sa fi putut ramane impreuna... Se vedea clar pe chipul sau desfigurat de durere cat de greu i-a fost sa faca acel ultim gest de tandrete dintre ei... Sarutul pe frunte... Stiti voi ce inseamna un sarut pe frunte? Nu! Nu stiti! Insa Edmond al meu stia inca de la paisprezece ani ce inseamna sa saruti pe frunte. V-ati gandit voi vreodata ca o relatie e oficializata in sufletul unui cuplu printr-un sarut pe frunte? Nu! Nu v-ati gandit! NIci eu nu am stiut pana nu demult... de cand cu internetul... Insa Edmond al meu stia deja. El si-a oficializat iubirea si respectul pentru aleasa lui cu acest sarut pe frunte... El si-a luat angajamentul ca va avea grija de iubirea lui... indiferent ce va urma... chiar si cu pretul vietii lui... si ca va fi alaturi de ea pe veci, chiar daca doar in gandul lui... ca o va insoti peste tot cu gandul si cu sufletul lui... Asta a stiut Edmond al meu inca de la paisprezece ani... Am citit in scrisoare despre aceste sarutari... si cum si-a luat el angajamentul si in scris, ca nu va inceta sa o sarute pe fruntea din poza de album... El stia ca atunci cand saruti pe frunte nu mai e nevoie de cuvinte... sa iti exprimi sentimentele... pentru ca un sarut pe frunte are legatura cu emotiile tale... Asta inseamna un sarut pe frunte...

Doamne! Ce i-am facut fiului meu?! L-am supus unei cazne... unei torturi greu de imaginat... Ce i-am facut eu fiului meu!? Iar eu inca mai sper ca el sa isi doreasca sa ramana cu mine? Nu! Nu aveam niciun drept sa sper si totusi simteam ca mi se rupe sufletul cand ma gandeam ca trebuie sa il las sa plece...

Cum oare au suportat ei durerea asta? Cum oare de nu si-au pierdut mintile in acel moment... Ei acolo au fost: la limita extrema... pe muchie... pe margine...

- Da... murmura ea, cu gandul la acel moment... - Asta e poza cu care l-au obligat pe Edmond sa fie de acord cu ceea ce au vrut ei. Asta e poza care l-a adus langa Alex... Pentru poza asta si-a dorit el moartea pentru prima data... Da! Ar fi vrut sa moara... cand si-a dat seama ca ei stiau mult prea bine ce simtea el pentru mine. Asta si-a reprosat el... Greseala de a ma conduce acasa, ca sa ma stie in siguranta, asa cum a facut din clasa a cincea... A fost mereu in umbra mea, sa se asigure ca nu mi se intampla nimic... Da... Poza asta l-a ingenuncheat pe Edmond! Poza asta l-a facut sa accepte sclavia... Pentru ca el asa a luat-o atunci... El asa a vazut lucrurile... El s-a vazut un sclav vandut pe o suta de mii de euro... Mi-a povestit Alex... cat de greu i-a fost sa se apropie de Edmond... Mi-a povestit Alex ca Edmond a luat de buna sclavia asta... si ca la inceput chiar isi cerea voie sa faca un lucru sau altul... Intreba si daca are dreptul sa vorbeasca... Edmond l-a vazut pe Alex ca pe un stapan... Mi-a povestit Alex ca atunci cand a vazut poza asta, Edmond a vrut sa il omoare pe Alex si ca a avut noroc cu baietii lui care au fost acolo cu ei... si care abia l-au imobilizat... Atat de turbat a fost cand si-a dat seama ca ei cunosc secretul lui... Ei stiau de iubirea lui pentru mine... si ca nu poate sa-i insele cu chipul sau... sau cu atitudinea lui... ca nu poate sa mearga la cacealma... cu ei... si sa ma salveze pe mine... Ca a incercat, insa nu i-a iesit... pentru ca socul a fost unul extrem... pentru a se putea controla... Da! Cris! Asta e Edmond! Asta e fiul tau... si prin asta a trecut el... Insa poza asta i-a schimbat viata... Poza asta i-a adus o familie... Poza asta ne-a tinut aproape... Poza asta e dovada clara a sentimentelor noastre... Nu am pozat... ca la fotograf... Nu am mimat nimic... A fost ceea ce am simtit noi in acel moment tragic... Crucial... Da... Crucial! Momentul asta ne-a unit... chiar daca am simtit ca murim in acel moment... Momentul asta ne-a deschis ochii... Eu am inteles ca el chiar trecuse de acea zi de toamna si de ura pe care a recunoscut ca simtit-o imediat dupa acea zi de toamna, ura care l-a impins intre tiganii din Baneasa... si ca el ma iubea din nou... mult mai intens decat in cei trei ani de gimnaziu... Iar el a inteles ca eu nu il pot uri. Ca eu nu sunt in stare sa-l urasc indiferent ce mi-ar fi facut... pentru ca iubirea mea era mai mare, infinit mai mare decat ura pe care am simtit-o in momentul in care mi-am dat seama ce a urmarit el cu cele doua saptamani care se scursesera de la banchet si pana in acea zi. Da! A fost un moment in care l-am urat! Insa doar un moment... Pana cand mi-am dat seama ca nu pot pastra ura! Ca il iubesc mult prea mult ca sa il pot uri. Asa ca am luat ceea ce mi-a facut el in acea zi, drept pedeapsa binemeritata pentru ceea ce am facut eu... Acum poti sa iti inchipui mult mai clar si mai limpede prin ce a trecut el trei zile la rand. Uita-te la poza asta... apoi inchipuieste-ti-l turband de groaza... apoi ingenunchind la propriu... apoi plangand in hohote pe un balcon strain si rece, o noapte intreaga... cersind fostului sau stapan... celui din Baneasa, cerandu-i sa aiba grija de mine... implorand pentru siguranta mea... spunand printre hohote de plans ca nu i se da voie nici macar sa moara... Ca el vrea sa moara... ca sa ma salveze pe mine... Ca Alex nu il lasa nici macar sa moara... Da... Cris... Prin asta a trecut fiul tau... Cel care straluceste pe afisul asta... Apoi a urmat rana lui din piept... Astea toate, in trei zile... Astea trei zile aproape l-au distrus si fizic si psihic... Apoi a urmat ridicarea lui... A fost la pamant... inrobit... A fost in genunchi... si a reusit sa se ridice... Si-a castigat libertatea... si-a castigat respectul unuia dintre cei mai puternici oameni din tagma lor, tatal lui Alex, si-a castigat dragostea unei familii... insa cel mai important lucru pentru el, si-a castigat un frate! Un frate care l-a sustinut mereu... care l-a inteles cel mai bine... care l-a ajutat in tot acest timp... care ne-a ajutat sa trecem de cei patru ani de dor... Edmond a ajuns de temut... Da... El chiar a fost de temut in Bucuresti... A devenit cunoscut... Am vazut asta cu ochii mei. La doar optsprezece ani a inspirat frica... S-au temut de el... Cris, baiatul lui Alex... Asa e el cunoscut in Bucuresti... Poza asta l-a coborat pana in Iad pentru ca, pe urma, tot poza asta sa il ridice sus, sus de tot... A avut si el un exemplar... insa l-a distrus in ziua in care a fost prima data la Samir... A distrus orice indiciu care ar duce la mine... pentru ca nu a vrut sa riste sa mai treaca inca o data prin ceea ce a trecut in seara in care a vazut prima data aceasta poza. Stii. Ai citit in scrisoare cat s-a temut... Foarte tare s-a temut ca ar mai putea trece inca o data prin asa ceva... A facut o cadere nervoasa urata de tot in ziua in care Abel l-a amenintat cu arma si l-a dus la Samir... Am crezut ca il pierd... S-a speriat rau de tot ca Samir va afla de mine... A clacat... A luat-o razna, crede-ma! S-a pierdut de tot in acea seara... in care Samir l-a logodit fortat cu fiica lui... Iar Edmond nu s-a temut pentru el... S-a temut pentru mine... Atunci a fost a doua oara cand a vrut sa moara pentru mine... doar pentru ca eu sa fiu in siguranta... Alex l-a scos din starea in care cazuse... Alex a stiut cum sa vorbeasca cu el... si a stiut cum sa-l linisteasca... L-a convins ca Samir nu are cum sa ma gaseasca... Ca nu are de la cine sa afle de mine... Ca toti cei care au stiut de mine sunt morti sau imprastiati prin lume... Ca Samir nu are cum sa afle de la altcineva... tocmai pentru ca Edmond a avut grija in cei patru ani si a pastrat distanta fata de mine. Apoi, dupa cei patru ani, ei s-au oprit din tot ce au facut pana atunci... si nu au mai frecventat cluburi... deci nu au mai fost altercatii intre gasca lui Alex si ceilalti care se ocupau cu racolari de fete sau cu cei care voiau vaduri mai bune... sau cei care doar le voiau raul... Ii voiau distrusi si scosi din lupta pentru suprematie... prin urmare, nu i-a mai purtat nimeni grija si asa am putut noi sa ne bucuram de iubirea noastra... Da... Cris... Asta e fiul tau... A fost obligat sa fie loverboy... Da! Asta a facut el patru ani de zile! A racolat fete... Nu le-a fortat... insa, ce sa spun! Nu e nevoie sa forteze pe nimeni... la cum arata si cum stie sa se comporte... Ai citit si tu in scrisoare... despre ce a avut el de facut langa Alex... Toata gasca lui Alex, asta a facut! Cu asta s-au ocupat... A racolat fete si le-a convins sa se prostitueze... si asta de la doar paisprezece ani jumate... La inceput a fost obligat sa accepte, apoi, dupa ce si-a castigat libertatea, nu a dat inapoi si a acceptat de buna voie sa faca asta. Nu a vrut sa dezamageasca... Asta a fost motivul... Asa ca a avut o gramada de fete in brate... insa stii ceva? Tu l-ai ajutat in astia patru ani...

Am tresarit auzind ultimele cuvinte ale lui Carmen:

- Eu?

- Da! El a inteles ceea ce ai facut tu in tinerete inca din ziua in care a aflat asta de la politist... A inteles motivul... si a ales sa te urmeze... A ales fete care nu aveau inima... care nu stiau sa aprecieze ce aveau... care si-au batut joc de iubire... Asa cum ai ales si tu... Singura diferenta a fost faptul ca el nu a despartit cupluri... El nu ar fi putut savura durerea baietilor... insa le-a vanat pe cele care nu au stiut sa iubeasca... si asta i-a fost de ajutor... pentru constiinta lui... Sa stii...

- Serios? A facut el asta?

- Da! In felul acesta nu i-a fost atat de grea constinta... apoi, cand a venit aici a gasit o metoda sa-si mai usureze constiinta... A salvat o gramada de fete... Asta i-a fost ocupatia lui aici... A avut grija de o gramada de fete, ca sa nu fie luate cu japca... de baieti de tipul celor care au vrut-o si pe Daria. Asa ca, la ora actuala... aproape ca a egalat numarul fetelor racolate de el cu numarul fetelor salvate de el... iar pentru el, asta a fost mana cereasca. Pe langa ca isi usura sufletul cu fiecare fata salvata, ii mai si micsora punga lui Samir... A savurat asta! Era atat de incantat de fiecare data cand a dat cate o lovitura celor care se ocupau cu asa ceva. Imi amintesc... ce incantat a fost prima data cand a facut asta. A salvat atunci patru fete. Oricare dintre ele ar fi putut ajunge la Samir... drogate si vandute peste hotare... sau obligate sa se prostitueze pentru el...

- Oh! Doamne! Am gemut eu, ducandu-mi palmele la ochi, acoperindu-mi chipul... - Oh! Doamne! Carmen! Ce ma fac eu de acum? Cum o sa pot eu accepta ideea ca am un fiu si ca el nu ma vrea langa el? Cum voi putea eu sa rezist de acum inainte?

- Ai o familie! Concentreaza-te pe ea. Ai o sotie frumoasa... Am vazut-o pe net... Ai inca doi copii care au nevoie de tine... Nu ii chinui si pe ei... Cris... Copiii tai, sincer, au mai mare nevoie de tine acum, decat Edmond... Copiii tai te-au avut mereu alaturi de ei... iar daca tu te indepartezi de ei, ii arunci in aceeasi oala cu Edmond... Nu ii face sa te urasca! Nu ii face sa il urasca pe Edmond! Oricum, Daria il uraste deja... Nu il distruge si pe Darius... Ei nu sunt pregatiti sa te piarda... asa cum Edmond nu va fi pregatit sa te primeasca... Copiii tai nu sunt inca pregatiti pentru viata... Edmond are deja scoala vietii! El e calit de anii astia... De fapt e calit de toti anii lui... El s-a calit inca de la nastere... Promit sa am grija de el... Promit, Cris... sa te ajut sa nu te uite si sa nu te mai urasca... Promit sa il imping de la spate sa tina legatura cu tine... asa cum a facut Alex in relatia mea cu Edmond... L-a impins mereu de la spate... Promit ca il voi convinge sa isi doreasca sa va mai vedeti... Promit... si sunt sigura ca Alex va face la fel... Nu e finalul acum... Chiar daca el va decide ca vrea sa plece, atunci cand isi va reveni... Tu sa imi promiti ca ai grija de Daria... Eu stiu totul... Stiu cum s-au apropiat ei... stiu despre discutiile dintre ei... Stiu ca e o fata buna... insa mult prea naiva... si credula... si impulsiva... Hm! Asa am fost si eu... Nu te teme... ii trece... Va deveni mai inteleapta... Vei vedea... De Darius... ce sa spun? Nu il cunosc... Nu stiu nimic despre fiul tau...

- Darius... isi doreste sa isi cunoasca fratele... El a tanjit mereu dupa un frate... A crescut mereu in umbra Dariei... A insistat atat de mult sa il las sa mearga la spital... Mi-a spus ca el nu va accepta ca fratele lui mai mare sa plece fara sa il cunoasca... dar nu stiu daca Edmond si-ar dori sa il cunoasca pe Darius si nu vreau sa il expun pe Darius, unei dezamagiri... Nu stiu cum ar reactiona Edmond daca s-ar trezi cu Darius langa el... Poate ca ar fi mult prea dur cu Darius... Darius e un om calm... si asezat... putin cam prea linistit pentru un baiat... Un suflet sensibil... si nu as vrea ca Edmond sa il raneasca cu sau fara voia lui... Insa, da! Darius vrea sa isi vada fratele. El l-a acceptat deja ca fiind fratele lui mai mare, fara sa il cunoasca... fara sa il vada... doar pentru ca stie acum de el... Emily mi-a spus aseara ca vom face drumuri dese... Vom merge in Bucuresti... cat se poate de des... Insa mie nu imi ajunge, Carmen... Nu imi ajung doar vizite...

- A spus Emily ca vrea sa vina in Bucuresti? Intreba Carmen, surprinsa de cele spuse de mine.

- Da! Aseara, am fost foarte amarat... Nu m-am putut preface... Nu mai am puterea sa ma prefac... si oricum e greu sa-mi ascund sentimentele fata de sotia mea... Ma cunoaste mult prea bine... Iar gandul ca eu mai am foarte putin timp in care mai pot sa il vad pe fiul meu, ma omoara, crede-ma! Ma consuma! Ma trezesc ca visez cu ochii deschisi... si imi inchipui ca el e in casa mea... In mijlocul familiei mele... si ne imbratisam toti... si servim masa impreuna... si stam in gradina si depanam povesti... Il vad zambind larg... Carmen... Imi doresc sa ajung momentul in care sa il vad zambind larg... Imi doresc sa il aud razand... Imi doresc sa ii cunosc fiecare gest... fiecare reactie... Imi doresc sa ajung sa ii pot citi gandurile... Iar asta nu se va intampla niciodata, daca el pleaca la sute de kilometri distanta... Nu imi voi cunoaste fiul niciodata asa cum imi doresc...