IN OGLINDA

77

Darius s-a indepartat, iar eu mi-am ridicat privirea. Oricat mi-am propus ca ii dau spatiu lui Edmond, privirea imi era atrasa mereu de persoana lui... indiferent unde s-ar afla in incapere. Asa si acum. Edmond sedea in fotoliu cu iubita lui in brate... Mi-am permis sa il analizez de la distanta. Era emotionat... si ingandurat... Simtindu-mi privirea si-a ridicat capul si s-a uitat la mine... Nu am ratat clipita... si l-am indemnat din priviri sa faca pasul. Sa nu amane... ca e cu atat mai greu. Mi-am amintit de emotiile mele din seara in care i-am pus Emilyei inelul pe deget... Oho! Ce de emotii! Ce de sentimente te cotropesc in acele momente... Stiam cat de greu ii este! Fiul meu a coborat din nou privirea. Oh! Chiar nu va avea curajul sa faca pasul asta in noaptea asta? Chiar nu va putea sa treaca de emotii? Poate ca alege sa o ceara in casatorie atunci cand vor fi singuri... Poate ca lui, fiind atat de singur in cea mai mare parte din viata sa, ii era greu sa faca asa ceva in public... in prezenta atator oameni. Of! Cum oare sa ii dau un imbold?

Aici eram cu gandurile, cand Daria s-a apropiat de mine... sovaitor... strangandu-si buzele... mult prea incruntata pentru o noapte ca si asta.

- Tata, mi-a spus Darius ca vrei sa imi vorbesti! Incepu ea, cu fruntea incretita.

- Da, draga mea. E timpul sa ne vorbim, nu crezi? Dar inainte de a ne vorbi, trebuie sa iti multumesc, Daria...

- Sa imi multumesti pentru ca v-am pus in pericol? Sa imi multumesti pentru ca Edmond a fost pe moarte... din cauza mea? Te-am vazut tata! Te-am vazut cum l-ai salvat! Daca nu ai fi fost tu, Edmond nu a fi supravietuit...

- Nu din cauza ta, Daria! Nu din cauza ta a fost fratele tau ranit! Asta sa ti-o scoti din cap! El a iesit viu si nevatamat din vila... El s-a intors in vila pentru fata lui Samir... Asadar, nu din cauza ta a fost ranit... Daca vrem sa dezvoltam putin, din cauza mea s-a intamplat. Asa ca, hai sa nu vorbim despre asta in noaptea de Revelion... Esti de acord?

- Bine, tati... Atunci pentru ce vrei sa imi multumesti?

- Stii tu bine! Am raspuns eu zambind.

- Nu! Serios! Nu stiu!

- Daria! Haide, acum! Mi-a spus Edmond! Edmond ramane cu noi! Daria! Edmond ramane aici in Oradea! Iar asta doar datorita tie! Tu ai avut puterea sa il ierti!

Ultimele cuvinte le-am soptit ca sa le auda doar ea. Era dreptul lui Edmond sa dea vestea ca s-a hotarat sa ramana. Insa, odata cu ultimele cuvinte, mi-am intins bratele si mi-am imbratisat copila... mult prea rebela... insa cu o inima de aur... Am imbratisat-o si i-am mangaiat obrajii palizi... si incercanati... tot din cauza mea... Of! Dar, cu toate ca fiica mea era palida, semn ca nu dormise in ultimele zile... Daria zambea fericita, in bratele mele...

- Tati, ar fi cazul sa imi cer iertare pentru ce am facut eu... Pentru ca m-am urcat in masina oamenilor lui Samir... Stiu ca, daca eu nu as fi vrut sa urc, oamenii aia nu ar fi trecut de Eduard. Insa eu l-am gonit pe Eduard... si m-am gandit ca asa ma razbun... insa m-am razbunat doar pe mine... si, orice ai zice, eu l-am pus in pericol pe Edmond, tati! Stiu! Daca eu nu as fi fost in vila, Edmond nu ar fi riscat sa intre singur...

- Daria... el oricum a avut de gand sa intre in vila si sa incerce sa vorbeasca cu Samir... Crede-ma! El a vrut sa evite finalul asta! A vrut sa evite moartea... Stiu! Am fost acolo cand Edmond a spus asta! Apoi, Edmond a vrut sa se ofere la schimb cu tine... ca sa evite moartea... Ca sa evite macelul din dimineata de Craciun... asa cum a sperat Samir... Da! El asta a avut de gand sa faca! Insa Alex l-a oprit! Dar, despre toate astea, de maine! Ok?

- Ok, tati!

Daria a ramas langa mine... cand m-am hotarat sa schimb muzica... Trebuia sa ii creez lui Edmond atmosfera. Poate asa va prinde curaj... Poate asa va face pasul.