IN OGLINDA

149

- E acolo, Emily... Rezolvă ea cu Carmen... Stai liniştit...

- Emily ştie că m-ai răpit? Intreba el, uimit de cuvintele mele.

- Da, am raspuns eu amuzat de felul in care a vazut el aceasta iesire a noastra in Oradea. Auzi la el: l-am rapit!

- Deci ea e complicele? Acum si starea lui s-a destins si s-a relaxat usor. A concluzionat corect. Emily stie de planurile mele, ba chiar a fost de acord cu planul meu din prima clipa.

- Poţi să îi spui aşa! Am aprobat eu, stiind ca nu gresesc daca o bag si pe Emily in oala, pentru ca Edmond o stimeaza si o apreciaza pe Emily mai mult decat pe oricine.

Am vrut sa mai continui, insa in acea clipa i-a sunat telefonul. Edmond s-a oprit brusc si a privit din nou incruntat, ecranul telefonului:

- Perfect! Tocmai mă sună Carmen! Exclama el, agitat din nou. Ups! Carmen a descoperit ca mirele nu mai este in zona. M-am grabit sa il indemn sa raspunda, pentru a nu-i da timp lui Carmen sa se panicheze iar situatia sa ia amploare pe baza emotiilor acestei zile:

- Ce mai aştepţi? Răspunde-i! Am spus eu scurt, inca foarte calm.

- Şi ce naiba să îi spun? Se agita el din ce in ce mai tare... pus in incurcatura, pentru prima data de cand il stiu. Acum se vedea cat de mult conteaza pentru el fata asta. Acum se vedea cat isi doreste ca ea sa fie bine din toate punctele de vedere. Acum se vedea cat isi doreste sa nu o supere cu nimic pe fata lui... din iubire... Sa nu il intelegeti gresit... Nu din alte motive... Nu pentru ca e slab... psihic... Nu... E doar iubire...

Imi amintesc ca am zambit cand i-am dat raspunsul la intrebarea lui:

- Că te-am răpit! Ăsta e adevărul.

Edmond a inspirat adanc si cu zgomot, apoi a inceput sa vorbeasca:

- Da, Carmen?... M-a răpit tata! L-am auzit eu, rostind, usor amuzat. Huh! Carmen nu e foc si para inca. Dupa o secunda a vorbit din nou: - Da! Ascultă: A spus el scurt, apoi s-a intors spre mine si mi-a spus imperios: - Spune-i tu adevărul! Nu mă crede!

Ups! Nu il crede?! Serios!? Ei! O conving eu! Aproape ca am ras cand i-am confirmat lui Carmen cele spuse de Edmond:

- Carmen, draga mea, nu te panica! Ţi-l aduc înapoi în timp util. Nu am vrut să te vadă mireasă înainte de ora şase. Eh! Asta a fost o minciuna nascocita pe moment. O scuza patetica, stiu! Dar nimic altceva nu mi-a venit in minte.

- Chiar aşa? Ăsta e motivul?

- Unul dintre motive, am recunoscut eu, inca zambind si cu un ton cat mai moale, pentru a nu o pune in garda si sa nu imi mai pot duce planul la bun sfarsit.

- Aşa? Unul dintre motive? Dacă mă faci să aştept după mirele meu, o încurci!

A prins si ea nuanta! Asa cum m-am asteptat... Eh! Mi-a placut tonul ei, usor autoritar, insa stiam ca nu ar putea fi chiar atat de autoritara pe cat se voia... cu toate ca Alex m-a prevenit in legatura cu temperamentul ei vulcanic. Alex mi-a spus de firea ei apriga. Si stiu de la Edmond de reactiile ei din trecut... cand l-a convins sa cedeze sub amenintarile ei, tocmai pe Edmond, pe care stiu de la mine, ca e foarte greu de influentat. Carmen e mai apriga decat Edmond. Asa ca m-am grabit s-o linistesc, pentru ca ne apropiam de oras si urma sa ne intalnim tocmai cu parintii ei:

- Îmi asum riscul, draga mea. Dar stai liniştită. Eu sunt punctual! Mereu am fost! Deci nu vom întârzia. Tu, fă-te frumoasă! Ţi-o trimit pe Alexandra, de cum ajung la Oradea. Am adaugat eu, tot cu o voce calma... pentru a inspira calmul ei.

- Bine! Aveţi grijă de voi! Edmond! Eşti bine după discuţia noastră? Raspunse ea, mult mai linistita, asa cum m-am asteptat, trecand la subiectul discutiei lor de azi.