Nu am cuvinte. Tonul lui Harry şi cuvintele lui murdare mă fac slabă, vulnerabilă şi confuză. Am devenit un iepure prins în capcana unui vulpi.
"Nu trebuie să recunoşti, pot să-mi dau şi singur seama." Îmi spune pe un ton arogant, dar nu sunt capabilă decât să îmi scutur capul dezaprobator. Zâmbetul lui creşte, iar eu sunt încolţită la perete. Face un pas înspre mine şi eu mă lovesc de zid. Nu din nou.
"Pulsul ţi-a crescut, nu-i aşa? Gura ta e uscată, simţi senzaţia aia... acolo jos. Nu-i aşa, Theresa?" Tot ceea ce spune e adevărat şi, cu cât vorbeşte mai mult cu mine aşa, cu atât de mult îl doresc. E un sentiment ciudat să doreşti şi să urăşti pe cineva în acelaşi timp. Atracţia care o simt pentru el e doar fizică, ceea ce e ciudat, având în vedere cât de diferit e de Noah. Nu-mi amintesc să fi fost atrasă de altcineva în afară de Noah.
Ştiu că dacă nu spun nimic acum, el câştigă.
"Greşeşti." Murmur, iar el zâmbeşte. Până şi zâmbetul lui trimite electricitate prin mine.
"Eu nu greşesc niciodată." Îmi spune, iar eu mă mut de lângă perete înainte să mă împingă în el.
"De ce tot spui că mă arunc în braţele tale dacă tu eşti cel care mă încolţeşte acum?" Îl întreb, furia mea depăşindu-mi dorinţa pentru ameţitorul băiat tatuat.
"Pentru că tu ai făcut primul pas. Nu mă înţelege greşit, am fost la fel de surprins ca şi tine." Râde.
"Eram beată şi am avut o noapte lungă, ţi-am zis deja. Eram confuză pentru că erai drăguţ cu mine. Sau, mă rog, versiunea ta de a fi drăguţ." Îi spun şi mă aşez pe bordură înainte să sfârşesc ţintuită la perete. Să vorbesc cu el e epuizant.
"Nu sunt chiar atât de rău cu tine." Spune, declaraţia lui sunând mai mult ca o întrebare decât ca un comentariu.
"Ba da, eşti. Faci tot posibilul să fii rău cu mine. Nu doar cu mine, cu toată lumea. Dar se pare că la mine depui un efort mai mare." Nu pot să cred că sunt atât de sinceră. Ştiu că durează doar câteva minute până o să mi-o întoarcă.
"Nu e adevărat. Nu sunt mai rău cu tine decât sunt cu restul populaţiei." Rânjeşte, iar eu mă ridic. Ştiam că nu pot să am o discuţie normală cu el.
"Nu ştiu de ce îmi tot pierd timpul!" Strig în timp ce mă îndepărtez de el.
"Hei, îmi cer scuze. Doar vino înapoi aici."
Oftez, dar picioarele mele se mişcă înainte ca mintea mea să se prindă. Stau la distanţă de câţiva metri de el, iar el se aşează pe bordura pe care eram aşezată adineauri.
"Stai jos." Îmi cere, iar eu mă conformez.
"Stai al naibii de departe." Îmi spune, iar eu îmi dau ochii peste cap." Nu ai încredere în mine?"
"Nu, normal că nu am, de ce aş avea?" Faţa lui cade puţin de îndată ce cuvintele mele îl lovesc, dar îşi revine rapid. De ce i-ar păsa dacă am încredere în el?
"Nu putem doar să cădem de acord să stăm departe unul de altul sau să fim prieteni? Nu pot să mă mai lupt cu tine." Oftez, iar el se mută puţin mai aproape.
Respiră din greu înainte să vorbească. "Nu vreau să stau departe de tine." Ce? Inima mea vrea să iasă din piept.
"Vreau să zic... Nu cred că putem sta departe unul de altul, având în vedere că una dintre cele mai bune prietene ale mele e colega ta de cameră şi toate alea. Deci presupun că ar trebui să încercăm să fim prieteni." Încerc să-mi ascund dezamăgirea faţă de cuvintele lui, dar aste e ceea ce vreau, nu? Nu pot să continui să-l sărut pe Harry şi să-l înşel pe Noah.
