Karen a făcut o grămadă de dulciuri pentru noi. Mănânc câteva în timp ce Karen şi cu mine discutăm despre dragostea ei pentru făcut prăjituri. Liam nu ni se alătură în sala de mese, dar asta nu pare să cauzeze vreo suspiciune.
"Şi mie îmi place să fac prăjituri, doar că nu mă pricep." Îi spun, iar ea începe să râdă.
"Mi-ar plăcea să te învăţ, sunt o cofetăreasă destul de bună." Se laudă, iar eu zâmbesc. Speranţa e evidentă în ochii ei căprui, iar eu dau din cap aprobator.
"Ar fi grozav." Nu am curajul să-i spun nu. O compătimesc, ea chiar încearcă să facă un efort ca să mă cunoască. Crede că sunt iubita lui Harry şi nu pot să-i spun altceva. Nici Harry nu a făcut niciun efort să-i spună ei sau tatălui său, ceea ce îmi dă o fărâmă de speranţă. Îmi doresc ca noaptea asta să reflecte felul în care ar putea fi viaţa mea, bucurându-mă de timpul petrecut cu Harry, ochii lui fiind constant aţintiţi asupra mea în timp ce eu fac conversaţie cu tatăl lui şi viitoarea lui mama vitregă. Se poartă frumos, cel puţin pentru ultima oră, iar degetul lui mare îmi mângâie uşor încheieturile într-un gest blând care îmi provoacă constant un stol de fluturi în stomac. Ploaia continuă să curgă afară şi vântul vâjâie...
După ce terminăm desertul, Harry se ridică de la masă. Mă uit la el întrebătoare, iar el se apleacă să îmi şoptească în ureche.
"Mă întorc imediat, mă duc până la baie." Îmi spune, iar eu zâmbesc. Îl privesc în timp ce se îndepărtează şi dispare pe hol.
"Nu îţi putem mulţumi amândoi îndeajuns. E minunat să-l avem pe Harry aici, chiar dacă e doar o cină." Spune Karen, iar Ken îi cuprinde mâna de pe masă.
"Are dreptate, e minunat ca tată să îmi văd unicul fiu îndrăgostit. Am fost mereu îngrijorat că nu va fi capabil... El a fost un... copil furios." Murmură Ken şi se uită la mine.
Probabil a observat că nu mă simt în largul meu. "Îmi cer scuze, nu vreau să te fac să te simţi inconfortabil, doar că ne place să-l vedem fericit." Fericit? Îndrăgostit? Mă înec cu propria respiraţie şi încep să tuşesc. Apa rece din pahar îmi alunecă pe gât, calmând tusea, iar eu mă uit înapoi la ei. Ei cred că Harry e îndrăgostit de mine? Ar fi incredibil de nepoliticos să râd de ei, dar e evident că ei nu-l cunosc pe Harry.
Înainte să pot răspunde, Harry se întoarce şi îi mulţumesc cerului că nu a trebuit să răspund presupunerilor lor drăguţe, dar false. El nu se aşează. În loc de asta, vine în spatele meu, aşezându-şi mâinile pe spătarul scaunului.
"Noi ar trebui să plecăm, trebuie să o duc pe Tessa înapoi la cămin." Le spune Harry.
"O, nu fi prostuţ. Voi doi ar trebui să rămâneţi în seara asta. E furtună afară şi avem suficient spaţiu, nu-i aşa, Ken?" Se întoarce spre logodnicul ei, iar el aprobă.
"Desigur, sunteţi amândoi bineveniţi să rămâneţi." Spune, iar Harry se uită la mine. Vreau să rămân. Vreau să prelungesc timpul petrecut cu Harry, mai ales când se află într-o dispoziţie atât de bună.
"Pe mine nu mă deranjează." Îi răspund şi încerc să fac contact vizual cu Harry. Nu vreau să-l supăr prin faptul că vreau să mai rămânem. Ochii lui sunt indescifrabili, dar nu pare furios.
"Grozav! Atunci e stabilit. O să o conduc pe Tessa într-o cameră, asta dacă nu vrei să stai cu Harry în a lui?" Mă întreabă, fără urmă de acuzare în vocea ei, doar amabilitate.
"Nu. Aş dori o cameră separată. Dacă e în regulă?" Întreb, iar Harry se uită lung la mine. Deci voia să stau în camera cu el? Gândul mă entuziasmează, dar nu mă simt confortabil ca ei să ştie că eu şi Harry am ajuns în acel punct. Subconştientul meu enervant îmi aminteşte că nici măcar nu suntem împreună sau măcar pe aproape. Am un iubit care nu e Harry. Îl ignor ca de obicei şi o urmez pe Karen pe scări. Harry nu vine după mine.
