"Am ajuns!" Mama exclamă de îndată ce trecem prin poarta de piatră şi intrăm în campus.
Campusul arată la fel de grozav în realitate ca în broşuri şi pe internet, sunt impresionată. Clădirile sunt vechi şi elegante. Sute de oameni, părinţi îmbrăţişându-şi şi sărutându-şi copiii în semn de rămas bun, grupuri de boboci, îmbrăcaţi din cap până în picioare în uniforma WSU şi câţiva vagabonzi, rătăciţi şi confuzi, umplu toată zona. Mărimea campusului e intimidantă, dar sper ca după câteva săptămâni să mă simt ca acasă. Turul de orientare e scurt, iar eu stau singură, ca de obicei. O femeie drăguţă, aparent de vârstă mijlocie, îmi înmânează cheia camerei şi mă ghidează înspre ea. Deja simt mai multă libertate decât am simţit în ultimii 18 ani.
"Vreau să-ţi văd camera înainte să plec, dragă. Tot nu pot să cred că eşti la facultate! Singura mea fiică, studentă la facultate, locuieşte de una singură. Pur şi simplu nu-mi vine să cred!" Se smiorcăie şi îşi şterge ochii, atentă să nu-şi strice machiajul. Noah ne urmează, cărându-mi bagajele în timp ce mergem de-a lungul coridorului.
"Acum, să te asiguri că îţi aminteşti tot ce ţi-am zis, nu vrei să faci ceva care să-ţi pericliteze viitorul." Îşi verifică ceasul, un ceas pe care cu siguranţă nu şi l-a permis, dar pe care l-a cumpărat oricum.
"E B22... Noi suntem în holul C." Le spun. Din fericire, văd un B mare desenat pe perete. "Aici!" Le arăt, iar ei mă urmează. Sunt fericită că mi-am luat doar câteva haine, o pătură, şi câteva din cărţile mele favorite cu mine, lăsându-i astfel lui Noah mai puţin de cărat.
"B22!" Pufneşte mama. Tocurile ei sunt scandalos de înalte pentru distanţele pe care le-am avut de parcurs. Introduc cheia în uşa veche de lemn, se deschide, iar mama rămâne fără suflare. Camera e mică, cu două paturi minuscule şi două birouri. Ochii mei se îndreaptă către motivul şocului mamei. O parte din cameră e acoperită de postere, majoritatea aparţinând unor trupe de care nu am auzit niciodată, feţele lor fiind acoperite de piercing-uri şi tatuaje. Fata care stă întinsă pe pat are părul roşu aprins, ochii conturaţi cu ceva ce pare a măsura câţiva centimetri de tuş negru, iar braţele ei sunt acoperite de tatuaje.
"Hei!" Spune străina cu un zâmbet. Zâmbetul ei e chiar intrigant, spre surprinderea mea." Eu sunt Steph." Spune şi se sprijină pe coate.
"H... Hei... Eu sunt Tessa." Mă înec, toate manierele mele luându-şi zborul pe uşă.
"Bine ai venit la WSU, unde camerele de cămin sunt minuscule şi petrecerile uriaşe." Îmi zâmbeşte fata cu părul roşcat. Capul ei se lasă pe spate răbufnind în râs. Maxilarul mamei se odihneşte, larg deschis, pe covor, iar Noah se muta stânjenit de pe un loc pe altul. Steph se apropie, închizând spaţiul dintre noi, şi îşi învăluie braţele firave în jurul meu. Sunt uimita de afecţiunea ei, dar îi returnez gestul amabil. Se aude o bătaie în uşă, iar Noah scapă genţile mele pe podea, în timp ce eu nu pot decât să sper că totul e un fel de glumă bolnavă.
"Intră!" Strigă noua mea colegă de cameră. Uşa se deschide şi doi băieţi intră înainte ca ea să îşi termine întâmpinarea.
Băieţi în camerele fetelor în prima zi? Poate Washington State a fost o decizie proastă. Presupun, după expresia deranjata de pe faţa mamei, că si ea se gândeşte la acelaşi lucru. Săraca femeie arată de parcă ar putea leşina în orice moment. Nu o învinovăţesc.
"Hei, tu eşti colega de cameră a lui Steph?" Mă întreabă băiatul blond. El nu are la fel de multe tatuaje ca celălalt băiat, dar nu e nici lipsit de ele.
"Mm... Da. Numele meu e Tessa." Reuşesc să spun.
"Eu sunt Niall. Nu mai fi aşa emoţionată, sperii oamenii." Îmi spune cu un zâmbet, atingându-mi umărul. "O să-ţi placă la nebunie aici!" Zâmbetul său e cald şi îmbietor, în ciuda aparenţei dure.
"Sunt gata, băieţi!" Spune Steph, luându-şi geanta mare şi neagră de pe pat. Ochii mei se îndreaptă spre băiatul înalt cu părul şaten ce se sprijină de perete. Părul lui e un smoc de onduleuri pe cap, dat pe spate de pe frunte, şi are metal în sprânceană şi buză. Ochii mei coboară de pe tricoul negru pe braţele sale, care sunt acoperite de tatuaje, fără a lăsa un petic de piele neacoperit. Aştept să se prezinte, dar nu o face.În loc de asta îşi dă ochii peste cap în semn de enervare şi îşi scoate telefonul din buzunarul blugilor negri, strâmţi.Cu siguranţă nu e la fel de prietenos că amicul său blond.
"Ne mai vedem, Tessa." Spune Niall, iar cei trei părăsesc camera. Expir din greu. Să spun că situaţia a fost inconfortabilă e de la sine înţeles.
"Îţi alegi o cameră nouă!" Strigă mama de îndată ce uşa se închide.
"Nu, nu pot." Oftez." E în regulă, mamă." Fac tot posibilul să-mi ascund emoţiile. Nici eu nu ştiu cât de bine va funcţiona treaba asta, dar ultimul lucru pe care mi-l doresc e ca mama să facă o scenă în prima mea zi de facultate. "Sunt sigură că nu va petrece mult timp pe aici oricum." Încerc să o conving, în timp ce încerc să mă conving şi pe mine însămi.
"Nu absolut, o s-o schimbăm acum!" Părul ei blond, lung, e trecut peste un umăr." Nu vei sta în cameră cu cineva care permite accesul băieţilor aici, mai ales acelor punk-eri." Ţipă.
"Mamă... te rog!" Mă uit în ochii ei albaştri, apoi la Noah." Hai să vedem cum o să fie. Te rog." O implor. Ea se uită din nou prin cameră, analizând decoraţiunile ce acoperă partea lui Steph, şi oftează dramatic.
"Bine." Pufneşte, spre marea mea surprindere.
