Când ajungem în cameră, mă arunc pe pat. Încă sunt furioasă pe Harry, dar nu la fel de furioasă ca înainte. Nu vreau mai multă atenţie decât e necesară din partea lui Jace, dar tot nu îmi place ca Harry pare să vrea să ascundă relaţia noastră. Întâlnirea cu Jace a ridicat mai multe semne de întrebare pe care ştiu că Harry nu vrea să i le pun.
"Chiar îmi pare rău. Nu am vrut să-ţi rănesc sentimentele." Spune. Nu mă uit la el pentru că ştiu că o să mă transform în terci. Trebuie să ştie că nu o să mai suport să îmi facă asta.
"Încă... Incă mă mai vrei?" Mă întreabă. Vocea lui e slabă.
Când mă uit la el, pare vulnerabil. Oftez, ştiind că nu sunt capabilă să rămân furioasă atunci când ochii lui sunt atât de plini de îngrijorare.
"Da, bineînţeles că da. Vino aici." Îi spun şi bat uşor patul lângă mine. Nu am voinţă când vine vorba de Harry.
"Mă consideri iubita ta?" Îl întreb atunci când se aşează.
"Da, adică pare puţin stupid să îţi spun aşa." Spune.
"Stupid?" Îmi rod unghiile, un obicei prost de care trebuie să scap.
"Eşti mai mult decât un titlu adolescentin." Îşi pune mâinile mari pe ambele părţi ale fetei mele. Răspunsul lui îmi face stomacul să se întoarcă în cel mai bun mod. Nu pot să ascund rânjetul întins pe faţa mea. Umerii lui se relaxează imediat.
"Nu-mi place că nu vrei ca oamenii să ştie despre noi. Cum o să locuim împreună dacă nu o să le spui nici măcar prietenilor tăi despre noi?"
"Nu e aşa. Vrei să îl sun pe Zayn chiar acum şi să îi spun? De ceva, ţie ar trebui să îţi fie ruşine cu mine. Văd modul în care se uită lumea la noi atunci când suntem împreună." Spune. Deci a observat.
"M-ai speriat că o să renunţi la mine." Răsufla.
"Să renunţ la tine?" Repet.
"Eşti singură constantă din viaţa mea. Ştii asta, nu? Nu ştiu ce aş face dacă nu ar fi aşa, dacă m-ai părăsi." Clarifică.
"Nu o să te părăsesc dacă nu o să-mi dai un motiv să o fac." Îl asigur. Nu pot să mă gândesc la niciun lucru care m-ar face să îl părăsesc. Sunt prea implicată. Gândul că l-aş părăsi îmi transmite o durere prin corp pe care nu aş putea-o suporta. M-ar distruge. Chiar dacă ne certam absolut în fiecare zi, îl iubesc.
"Nu o s-o fac." Spune. Îşi depărtează privirea pentru o secundă şi apoi îmi întâlneşte din nou ochii.
"Îmi place cine sunt cu tine." Spune, iar eu îmi adâncesc mai tare obrazul în mâna lui.
"Şi mie." Răspund simplu. Îl iubesc, fiecare părticică din el. Toate versiunile lui. Cel mai mult, îmi place cine am devenit eu cu el. Ne-am schimbat amândoi în bine unul pe altul. Cumva, eu l-am făcut să se deschidă şi i-am adus fericire, iar el m-a învăţat cum să trăiesc şi cum să nu îmi fac griji pentru fiecare detaliu.
"Ştiu că te scot din sărite uneori... ei bine, mai mereu, şi Dumnezeu ştie cât mă scoţi tu din minţi." Spune.
"Mersi?"
"Spun doar că, doar pentru că ne certăm, asta nu înseamnă că nu ar trebui să fim împreună. Toată lumea se ceartă, doar că noi ne certăm mai mult decât oamenii normali." Zâmbeşte.
"Suntem nişte persoane foarte diferite, aşa că trebuie să ne dăm seama cum să ne purtăm unul cu altul.Va deveni mai uşor." Mă asigură.
Îi întorc zâmbetul şi îmi trec degetele prin părul lui.
