Mi-e cald, prea cald. Încerc să mă dezvelesc, dar nu pot să clintesc pătura. Când deschid ochii, noaptea care a trecut îmi inundă mintea: Harry ţipând la mine în curte, scotch-ul din respiraţia lui, vesela spartă din bucătărie, Harry sărutându-mă, Harry gemând în timp ce îl atingeam, boxerii lui uzi. Încerc să mă ridic, dar e prea greu. Sunt surprinsă să-i găsesc capul aşezat pe pieptul meu şi de modul în care braţul lui îmi cuprinde talia, corpul lui acoperindu-l pe al meu. Probabil s-a mutat în somn. Recunosc, nu vreau să părăsesc patul, să îl părăsesc pe Harry, dar trebuie. Trebuie să mă întorc în camera mea, Noah e acolo. Noah. Noah. Îi împing uşor umărul lui Harry, punându-l pe spate. Sper că are un somn adânc. Se întoarce pe burtă şi mârâie, dar nu se trezeşte.
Mă grăbesc să mă ridic şi să-mi iau hainele împrăştiate de pe podea. Fiind laşa care sunt, vreau să plec de aici înainte să se trezească. Nu cred că o să se supere, totuşi. Cel puţin nu va trebui să se chinuie să mă rănească intenţionat ca să plec. Aşa e mai bine pentru amândoi, indiferent de felul în care am râs împreună aseară. Nimic nu e la fel la lumina zilei. Harry o să îşi amintească doar că ne-am înţeles binişor aseară şi va simţi nevoia să fie mai răutăcios ca să se revanşeze. Asta face el, iar eu nu voi mai fi în preajma de data asta.
O să fiu acolo unde mi-e locul, departe de el. Aseară, pentru o secundă, mi-a trecut prin cap că poate Harry o să îşi schimbe părerea, făcându-l să-şi dorească mai mult de la mine, dar ştiu că nu e aşa. Îi împăturesc frumos tricoul pe dulap şi îmi trag fermoarul de la fustă. Bluza mea e şifonată din cauza faptului că a stat pe podea aseară, dar ăsta e ultimul lucru care mă îngrijorează acum. Mă încalţ şi apuc mânerul uşii.
O privire în plus nu face rău nimănui, mă conving, şi mă uit iar la Harry cum doarme. Părul lui ciufulit e răsfirat pe pernă, iar braţul lui e acum întins pe cealaltă parte de pat. Arată atât de liniştit, atât de frumos, în ciuda metalului de pe faţa lui.
Mă întorc şi răsucesc mânerul uşii.
"Tess?" Inima mi se opreşte. Mă întorc încet spre el, aşteptându-mă să-i văd ochii verzi duri privindu-mă adânc. În loc de asta, sunt închişi, iar el e încruntat, dar încă adormit. Nu ştiu dacă sunt uşurată că încă doarme sau abătută pentru că mi-a spus numele în somn. Ies din cameră şi închid uşor uşa. Nu am idee cum să ies din casă. Mă duc direct pe hol şi sunt uşurată când găsesc repede scările. Încep să le cobor şi aproape mă lovesc de Liam. Pulsul meu accelerează în timp ce încerc să îmi dau seama ce să spun. Ochii lui îmi analizează faţa, dar el rămâne tăcut, probabil aşteptând o explicaţie.
"Liam... eu..." Nu am idee ce să-i spun.
"Eşti bine?" Mă întreabă cu îngrijorare.
"Da, sunt bine. Ştiu că probabil crezi că..."
"Nu cred nimic. Chiar apreciez că ai venit. Ştiu că nu îl placi pe Harry şi înseamnă mult pentru mine faptul că ai venit aici să mă ajuţi să-l calmăm." Îmi spune Liam.
O! E atât de amabil, prea amabil. Aproape că vreau să-mi spună cât de dezgustat e pentru că am petrecut noaptea cu Harry, că mi-am lăsat iubitul singur în cameră toată noaptea după ce i-am luat maşina şi am fugit să-l salvez pe Harry, doar ca să mă simt atât de rău pe cât ar trebui.
"Deci tu şi Harry sunteţi din nou prieteni?" Mă întreabă, iar eu ridic din umeri.
"Nu am nicio idee ce suntem. Nu am nicio idee ce fac. El doar... El..." Încep să suspin. Liam îşi pune mâinile în jurul meu într-o îmbrăţişare călduroasă şi liniştitoare.
"E în regulă, ştiu că poate să fie teribil." Spune Liam încet. Stai aşa... El probabil crede că plâng pentru că Harry mi-a făcut ceva teribil. Probabil n-ar presupune niciodată că plâng din cauza sentimentelor mele pentru Harry.
"Nu e asta, Liam..." Suspin. Trebuie să ies de aici până nu distrug părerea bună a lui Liam despre mine şi înainte ca Harry să se trezească.
"Trebuie să plec, mă aşteaptă Noah." Spun, iar Liam îmi oferă un zâmbet înţelegător înainte să ne luăm la revedere. Intru în maşina lui Noah şi conduc înapoi la cămin cât pot de repede. Plâng aproape pe tot parcursul drumului. Cum o să-i explic asta lui Noah? Ştiu că trebuie s-o fac, nu pot să-l mint. Doar că nu-mi pot imagina cât de mult o să-l doară. Sunt o persoană îngrozitoare pentru că îi fac asta. De ce nu am putut doar să stau departe de Harry?
M-am calmat cât de mult am putut înainte să parchez. Merg cât pot de încet în drum spre cameră. Nu ştiu cum o să dau ochii cu Noah. Când deschid uşa, Noah stă culcat pe patul meu, holbându-se la tavan. Sare atunci când îi strig numele.
"Iisuse, Tessa! Unde ai fost toată noaptea? Te-am sunat încontinuu!" Strigă. Asta e chiar prima oară când Noah şi-a ridicat vocea la mine. Ne-am mai ciondănit înainte, dar nu a ţipat niciodată la mine.
"Îmi pare atât de rău, Noah. M-am dus acasă la Liam pentru că Harry era beat şi spărgea lucruri şi timpul a zburat, cred. Până am făcut curat, era deja foarte târziu şi telefonul meu nu mai avea baterie." Îl mint. Nu pot să cred că îl mint în faţă. A fost mereu lângă mine şi eu îl mint. Ştiu că ar trebui să-i spun, dar nu pot să-l rănesc.
"Harry spărgea lucruri? Tu eşti bine? De ce ai stat acolo dacă era violent?" Mă simt de parcă mi-ar pune o suta de întrebări odată.
"Nu era violent, era doar beat. Nu m-ar răni." Spun şi îmi acopăr gura, încercând cu disperare să împing cuvintele înapoi.
"Cum adică nu te-ar răni? Nici măcar nu-l cunoşti, Tessa." Se răsteşte şi se apropie de mine.
"Spun doar că nu m-ar răni fizic. Îl cunosc destul de bine ca să ştiu asta. Încercam doar să-l ajut pe Liam." Îi spun. Harry m-ar răni din punct de vedere emoţional. A făcut-o deja şi sunt sigură că va mai încerca. E ironic faptul că îl apăr acum şi el nici măcar nu e aici.
"Am crezut că o să încetezi să te mai vezi cu genul ăsta de oameni? Nu mi-ai promis mie şi mamei tale că o vei face? Tessa, nu e bine pentru tine să stai în preajma lor. Ai început să bei şi să stai afară toată noaptea şi m-ai lăsat aici toată noaptea. Nici măcar nu ştiu de ce m-ai pus să vin aici dacă ştiai că o să pleci." Se aşează pe pat şi îşi prinde capul între mâini.
"Nu sunt oameni răi. Nu-i cunoşti. De când ai atât de multe prejudecăţi?" Îl întreb. Ar trebui să-l implor să mă ierte pentru că am lipsit toată noaptea, dar sunt iritată de felul în care vorbeşte despre prietenii mei. În special Harry, îmi aminteşte subconştientul meu, iar eu vreau să-l pălmuiesc.
"Nu am prejudecăţi, dar înainte nu ai fi petrecut timpul cu oamenii ăia gotici."
"Nu sunt gotici, Noah, sunt ei înşişi. Nu le pasă că nu sunt ca noi, dar asta nu înseamnă că sunt diferiţi de noi." Îi spun. Sunt la fel de surprinsă ca şi Noah de cuvintele mele.
"Ei bine, nu-mi place ca tu să-ţi petreci timpul cu ei. Te schimbă. Nu mai eşti aceeaşi Tessa de care m-am îndrăgostit." Vocea lui nu e deloc maliţioasă, ci tristă.
"Ei bine, Noah..." Încep, iar uşa se deschide brusc. Ochii mei se mută de la Noah la un Harry furios intrând în cameră.
