Harry iese din parcare, iar eu mă holbez pe geam. Nu vreau să vorbesc prima. Trebuie să-i evaluez dispoziţia mai întâi. Deschide radioul şi îl dă prea tare. Îmi dau ochii peste cap şi încerc să îl ignor, dar nu pot. Urăsc gusturile lui muzicale. Îmi dau o durere instantanee de cap. Fără să întreb, îl dau mai încet, iar Harry se uită la mine.
"Ce?" Mă răstesc.
"Uau, cineva e într-o dispoziţie ofticată." Spune.
"Nu, doar că nu voiam să ascult aia şi dacă cineva e într-o dispoziţie proastă, ăla eşti tu. Ai fost grosolan mai devreme şi apoi îmi trimiţi mesaj şi mă rogi să stau la tine. Nu înţeleg."
"Eram furios pentru că ai adus nunta în discuţie. Acum că e stabilit că nu mergem nu e nevoie să mai fiu furios." Tonul lui e calm şi sigur.
"Nu e stabilit, nici măcar nu am vorbit despre asta."
"Ba da, am făcut-o. Ţi-am spus că nu mă duc, aşa că las-o baltă, Theresa."
"Ei bine, poate tu nu te duci, dar eu da. Şi mă duc acasă la tatăl tău să învăţ să gătesc cu Karen săptămâna asta." Îi spun. Îşi încleştează maxilarul şi se uită lung la mine.
"Nu te duci la nuntă. Şi ce, tu şi Karen sunteţi cele mai bune prietene acum? Abia o cunoşti. De ce ai vrea să te duci la nuntă oricum?"
"Ba da, mă duc la nuntă. Şi ce dacă abia o cunosc? Abia te cunosc pe tine." Îi spun. Faţa lui cade, iar eu mă simt prost, dar e adevărat.
"De ce eşti atât de dificilă?" Spune printre dinţi.
"Pentru că nu o să-mi spui tu ce să fac, Harry. Nu se va întâmpla. Dacă vreau să mă duc la nuntă, o voi face şi chiar mi-ar plăcea să vii cu mine. Ar putea fi distractiv, s-ar putea chiar să te simţi bine. Ar însemna mult pentru tatăl tău şi pentru Karen, nu că ţi-ar păsa."
El nu spune nimic. Respiră greoi, iar eu mă holbez din nou pe geam. Restul drumului îl petrecem în tăcere, amândoi fiind prea furioşi ca să vorbim. Când ajungem la casa frăţiei, Harry îmi ia rucsacul de pe bancheta din spate şi şi-l pune pe umăr.
"De ce faci parte dintr-o frăţie, oricum?" Îl întreb. Mi-am dorit să ştiu răspunsul încă de când i-am descoperit pentru prima dată camera.
Mai inspiră o dată din greu în timp ce urcăm scările. "Pentru că, până când am fost de acord să vin aici, căminele erau pline şi, bineînţeles că nu aveam de gând să locuiesc cu tatăl meu, aşa că asta a fost una dintre puţinele opţiuni pe care le aveam."
"Atunci de ce ramai aici?"
"Pentru că nu vreau să locuiesc cu tatăl meu, Tessa. În plus, uită-te la casa asta. E drăguţă şi am cea mai mare cameră." Rânjeşte puţin. Sunt fericită să-i văd furia dispersându-se.
"De ce nu locuieşti în afara campusului?" Îl întreb, iar el ridică din umeri. Poate nu vrea să se angajeze. Îl urmez în tăcere spre camera lui şi aştept să descuie uşa. Care e faza cu el şi cu obsesia asta ca nimeni să nu intre în camera lui?
"De ce nu laşi pe nimeni în camera ta?" Îl întreb, iar el îşi dă ochii peste cap. Îmi aşează rucsacul pe podea.
"De ce pui mereu atâtea întrebări?" Oftează şi se aşează şi scaun.
"Nu ştiu, de ce nu răspunzi la ele?" Întreb, dar bineînţeles că el mă ignoră.
"Pot să-mi pun ţinuta pentru mâine pe umeraş? Nu vreau să se şifoneze prea tare dacă stă în geantă."
