Mă grăbesc spre uşa din spate să îl găsesc pe Harry. El a dat jos masa din curte şi se plimbă dintr-un loc în altul cu o mână strânsă în pumn şi cu una trăgând de părul lui des.
Nu sunt sigură cum sau dacă pot să uşurez situaţia, dar ştiu că prefer să fiu aici cu Harry decât în sala de mese după ieşirea lui. Mă simt responsabilă pentru tot dezastrul ăsta pentru că eu am fost cea care a vrut să vină aici de prima oară, când Harry nici măcar nu voia, iar acum văd de ce.
Harry mă remarcă şi îmi aruncă o privire iritată, întorcându-se la mine atunci când mă apropii de el.
"Harry." Îmi păstrez vocea blândă şi joasă.
"Nu, Tessa." Mă avertizează. Mă avertizează mereu, iar eu niciodată nu ascult. "Ştiu ce urmează să spui. O să-mi spui că trebuie să mă întorc acolo şi să le cer scuze şi nu exista nicio şansă să se întâmple asta, deci nu-ţi irosi glasul! De ce nu intri înapoi acolo să te bucuri de cină şi să mă laşi naibii în pace?" Pufneşte.
"Nu vreau să mă întorc acolo." E tot ce reuşesc să spun.
"De ce nu? Te potriveşti perfect cu personalităţile lor puritane şi plictisitoare."
Au. De ce sunt iar aici? O, da, desigur, ca să fiu iar sacul de box al lui Harry.
"Ştii ceva?" Îmi ridic vocea. "Bine! O să plec. Nu ştiu de ce nu mă opresc din a încerca cu tine!" Îi strig. Sper că nu mă pot auzi dinăuntru.
"Nici eu nu ştiu! Nu ai înţeles aluzia, presupun." De îndată ce cuvintele îi părăsesc gura, simt nodul crescându-mi în gât.
"Am înţeles-o acum." Încerc să ascund înţepătura cuvintelor lui, dar e aproape imposibil. Mă uit la Harry, iar ochii lui reci îi întâlnesc pe ai mei.
"Asta e tot? Atât ai de spus în apărarea ta?" Râde şi îşi scutură capul.
"Nu mai meriţi să-mi pierd timpul cu tine. Nici măcar nu meriţi să vorbesc cu tine sau ca oamenii ăia amabili de acolo să-şi petreacă timpul pregătind o cină pe care tu s-o strici! Asta faci tu: strici lucruri, totul! Şi eu am terminat să mai fiu unul din acele lucruri!" Ţip.
Lacrimile nedorite îmi udă faţa în timp ce Harry se îndreaptă spre mine .Mă dau în spate, picioarele mele dezaprobând şi împiedicându-mă de ele. Mâna lui Harry se întinde să mă echilibreze, dar eu mă prind de balustradă. Nu am nevoie şi nu îmi doresc ajutorul lui.
"Ai dreptate." Sună epuizat.
Ce?
"Ştiu că am." Mă întorc din nou.
El îşi încolăceşte mâna în jurul încheieturii mele şi mă trage la pieptul lui. Mă aplec asupra lui fără ezitare. Vreau atât de mult să-l ating, dar am destulă experienţă. Îmi pot auzi bătăile puternice ale inimii în pieptul meu. Mă întreb dacă aude şi el, pare imposibil să nu. Oare poate simţi pulsul agitat sub strânsoarea lui? Ochii lui sunt plini de furie şi ştiu că ai mei sunt la fel.
Nu sunt avertizată atunci când buzele lui se strivesc de ale mele, forţa gurii lui fiind aproape dureroasă. Acţiunea lui e atât de plină de disperare încât sunt pierdută. Pierdută în Harry. Pierdută în gustul sărat al lacrimilor mele pe buzele noastre, pierdută în degetele lui răsfirate în părul meu. Mâinile lui se mută din părul meu pe talia mea şi mă ridică pe balustrada de pe pod. Picioarele mele se depărtează pentru el, iar el se mută între ele, fără să piardă contactul cu gura mea. Suntem numai căldură şi gâfâieli, încâlciţi unul în altul. Dinţii mei îi ating uşor buza inferioară, făcându-l să geamă şi să mă tragă mai aproape până când pieptul meu îl atinge pe al lui.
