Nu îl văd şi nici nu îl aud pe Harry la duş deloc, deci sper că nu s-a dus pe undeva cu fetele alea. Nici măcar nu are haine la el, deci, dacă face duş, o să se îmbrace cu haine murdare. Harry ar putea purta haine pline de noroi şi tot ar ar arăta mai bine decât orice tip pe care l-am văzut vreodată. Cu excepţia lui Noah, îmi amintesc. Mă şterg şi mă îmbrac, îndreptându-mă spre cameră. Sunt uşurată atunci când îl găsesc pe Harry stând pe patul meu. E la bustul gol şi părul lui e încă umed. Îmi închid gura ca să mă asigur că limba mea nu atârnă, gâfâind. Bluza mea mov largă şi blugii par stupizi în comparaţie cu blugii lui strâmţi negri şi pielea lui goală. Cel puţin port blugii cei strâmţi.
"Ţi-a luat cam mult." Îmi spune şi se întinde pe spate. Muşchii se contractă atunci când îşi ridică braţele, ducându-le sub cap.
"Parcă trebuia să fii drăguţ cu mine." Îi spun şi mă îndrept spre dulapul lui Steph ca să mă uit în oglindă. Luând trusa de machiaj a lui Steph, mă aşez şi îmi încrucişez picioarele.
"Sunt drăguţ."
Rămân tăcută în timp ce încerc să mă machiez. După trei încercări de a trasa o linie dreaptă pe pleoapă, arunc creionul în oglindă, iar Harry începe să râdă.
"Oricum nu ai nevoie." Îmi spune Harry,
"Îmi place." Mă apăr, iar el îşi dă ochii peste cap. "Bine, atunci putem să stăm aici toată ziua în timp ce tu încerci să-ţi colorezi faţa." Îmi spune. S-a zis cu Harry cel drăguţ.
Se prinde şi îşi cere scuze în timp ce eu îmi şterg ochii, renunţând la rutina machiatului.
"Sunt gata." Îi spun, iar el se ridică.
"Nu îţi iei un tricou pe tine?" Îl întreb, iar el da din cap.
"Ba da, am unul în portbagaj." Îmi amintesc că şi-a mai scos o dată un tricou din portbagaj atunci când am fost la izvor. Aveam dreptate, probabil are o rezervă infinită acolo. Nu vreau să mă gândesc la motivul din spate.
Aşa cum a zis, scoate un tricou negru simplu din portbagaj şi şi-l trage peste cap.
"Încetează să te holbezi şi intră în maşină." Mă tachinează. Mă grăbesc să neg şi apoi mă conformez.
"Îmi place când porţi tricouri albe." Cuvintele ies înainte să le pot procesa. El îşi înclină capul într-o parte şi îmi oferă un rânjet încrezut.
"Nu mai spune." Îşi ridică o sprânceană. "Ei bine, mie îmi place cum îţi stă în blugii ăia, îţi arată fundul minunat." Îmi spune, iar gura mea se deschide. Harry şi cuvintele lui murdare. El îmi observă reacţia şi râde.
Îl ghiontesc jucăuş, dar mă bat uşor pe spate mintal pentru că am ales blugii ăştia. Vreau ca Harry să mă privească chiar dacă nu aş recunoaşte-o niciodată şi sunt flatată de modul lui ciudat de a mă complimenta.
"Deci, încotro?" Mă întreabă, iar eu îmi scot telefonul. Îi citesc lista cu loturile de maşini dintr-o rază de cinci mile şi îi spun despre recenziile lor.
"Plănuieşti lucrurile prea mult, deci nu o să mergem în niciunul dintre locurile alea."
"Ba da, o să mergem. Am plănuit deja asta. Este un Prius pe care vreau să-l văd la Bob's Super Cars." Îi spun şi mă strâmb la numele de prost gust.
"Un Prius?" Pufneşte.
"Da? Au cel mai bun consum de benzină şi sunt sigure şi..."
"Plictisitor. Cumva ştiam că o să vrei un Prius. Faţa ta ţipă: 'Domnişoara cu o agendă şi un Prius!'" Spune într-o voce feminină falsă, iar eu râd de el.