După o oră întreagă în care mama m-a avertizat cu privire la petreceri şi băieţi, în sfârşit pleacă.Cu o îmbrăţişare rapidă în stilul Carol Young şi un sărut, iese din cameră, informându-l pe Noah că îl aşteaptă în maşină.
"O să-mi fie dor să te am în preajmă în fiecare zi." Îmi spune blând şi mă trage în braţele lui. Îi inhalez parfumul, cel pe care i l-am cumpărat trei sărbători de Crăciun la rând, şi oftez. O să îmi lipsească parfumul său familiar şi îmbrăţişările care mă alină.
"Şi mie o să-mi fie dor de tine, dar vom vorbi în fiecare zi." Îi promit şi îmi strâng braţele în jurul lui. "Mi-aş fi dorit să fii aici anul ăsta." Îi spun, ghemuindu-mi capul pe gâtul său. Noah e doar cu câţiva centimetri mai înalt decât mine, dar îmi place faptul că nu se înalţă deasupra mea. Mă sărută de la revedere în timp ce mama apasă claxonul maşinii, impacientată.
După ce Noah şi mama sunt oficial plecaţi, încep să-mi despachetez bagajele. Hainele mele sunt frumos împăturite şi aranjate în micul dulap, iar cele ce nu încap sunt aşezate în partea mea de cuier. Ma strâmb la cantitatea de piele şi imprimeuri de animal ce acoperă cealaltă parte.
Simţindu-mă epuizată, mă întind pe pat. Singurătatea îşi face deja simţită prezenţa şi faptul că Steph e plecată nu ajută, oricât de inconfortabil mă fac prietenii ei să mă simt. Am o presimţire că va fi plecată mult sau, mai rău, va avea companie prea des. De ce nu am o colegă de cameră căreia să-i placă să stea înăuntru şi să citească sau să înveţe? Presupun că ar putea fi un lucru bun, deoarece voi avea camera micuţă doar pentru mine. Până acum, facultatea nu e ceea ce am visat sau aşteptat, dar au trecut doar câteva ore. Mâine va fi mai bine, trebuie să fie.
Înainte de culcare, îmi iau agenda şi carneţelele pentru a-mi nota cursurile pe care le voi urma în acest semestru şi potenţialele întâlniri pe care le voi avea în cadrul clubului literar in cadrul căruia plănuiesc să mă alătur. Încă sunt indecisă în privinţa asta, dar am citit câteva mărturii studenţeşti şi vreau să văd cum e. Adaug o călătorie în afara campusului mâine pentru a-mi mai lua câteva lucruri pentru camera mea. Nu plănuiesc s-o decorez în felul în care a făcut-o Steph, dar aş vrea să mai adaug câteva lucruri în partea mea de cameră. Faptul că nu am încă o maşină va face din această călătorie una dificilă. Cu cât îmi cumpăr una mai repede, cu atât mai bine. Am destui bani din cadourile de absolvire şi economii, dar nu sunt sigură că îmi doresc stresul pe care-l implică deţinerea unei maşini chiar acum. Faptul că locuiesc în campus îmi oferă acces permanent la transportul public.Cu gândul la programe, fete roşcate şi blonzi prietenoşi acoperiţi de tatuaje, adorm cu agenda încă în mână.
Dimineaţa următoare, Steph încă nu e în patul ei. Mi-ar plăcea s-o cunosc mai bine, dar în acelaşi timp nu, dacă e genul de persoană care lipseşte toată noaptea. Poate unul din cei doi băieţi cu care era este iubitul ei. Sper că e cel blond, pentru binele ei. Îmi iau geanta de toaletă şi mă îndrept spre duşuri. Unul din lucrurile care îmi displac cel mai tare la viaţa de cămin sunt de departe duşurile. De ce nu se poate ca fiecare cameră să aibă propriul duş, în loc să existe unul comun? E ciudat şi mă rog să nu fie mixte. Speranţele mele sunt strivite când ajung la uşă. Bineînţeles că sunt două figurine imprimate pe semn, unul masculin şi unul feminin. Of! Gândul că vor fi şi băieţi în acelaşi duş mă face să mă simt foarte inconfortabil şi extrem de ciudat. Plănuiesc să îmi setez o alarmă cu cel puţin o oră mai devreme pentru a evita aglomeraţia din încăperea mixtă.
Duşul se încălzeşte prea greu şi eu sunt paranoică gândindu-mă că cineva o să tragă la o parte perdeaua subţire ce separă corpul meu gol de o cameră cu băieţi şi fete. Toată lumea pare să fie în largul ei, în ciuda faptului că nu ar trebui să fie. Viaţa de student e ciudată până acum. Cabina duşului e minusculă, alături de un cuier mic unde îmi pot agăţa hainele în timp ce fac baie, şi abia găsesc destul spaţiu ca să-mi întind mâinile în faţă. Mintea îmi hoinăreşte la Noah şi la viaţa mea de acasă. Sunt distrasă atunci când mă întorc, iar cotul meu loveşte cuierul, hainele mele curate căzând pe jos. Apa continuă să curgă pe podea, udându-le complet.
"Cred că glumeşti!" Mârâi în sinea mea, închizând grăbită apa şi înfăşurând prosopul în jurul meu, ridicând grămada de haine grele şi ude şi grăbindu-mă pe hol, sperând cu disperare să nu mă vadă nimeni. Ajung la uşa camerei mele şi introduc cheia înăuntru, relaxându-mă instant, până când mă întorc şi îl văd pe băiatul şaten întins pe patul lui Steph.
