Când mă trezesc, îmi ia câteva clipe să realizez că încă sunt pe canapea.
"Harry?" Strig, descâlcindu-mă din pătură şi îndreptându-mă spre dormitorul nostru, sperând că va fi acolo. Camera e goală şi nu aud niciun răspuns. Unde naiba e?
Mă întorc în sufragerie şi îmi iau telefonul de pe canapea. Încă nu am niciun mesaj de la el şi e şapte dimineaţa. Îl sun, dar mă prinde căsuţa vocală şi închid. Mă plimb furioasă prin bucătărie şi pun ibricul cu cafea pe foc înainte să mă îndrept spre baie să fac un duş. Sunt norocoasă că m-am trezit la timp, pentru că am adormit aşteptându-l pe Harry şi nu mi-am setat alarma. Eu nu uit NICIODATĂ să îmi setez alarma.
"Unde eşti?" Spun tare şi intru în duş.
În timp ce îmi usuc părul, mă gândesc la posibile explicaţii pentru dispariţia lui. Aseară am crezut că doar s-a cufundat în munca de vreme ce are mult de recuperat sau poate că s-a întâlnit cu cineva cunoscut şi timpul a zburat pe lângă el. Cea mai probabilă explicaţie e că s-a dus la o petrecere. Cumva ştiu că asta s-a întâmplat. Am fost îngrijorată puţin timp, îngrijorată că poate a avut un accident. Numai gândul mă doare prea tare. Dar indiferent de ce scuză sau poveste îmi formez în minte, ştiu că face ceva ce nu ar trebui să facă. Totul a fost bine între noi aseară, iar el se duce şi stă în oraş toată noaptea?
Îmi iau una din vechile mele fuste creion şi o cămaşă cu nasturi de o culoare roz pal. Nu am chef să port rochie azi.
Până când ajung la Vance, sunt mânioasă. Cine naiba se crede ca să stea toată noaptea în oraş fără ca măcar să îmi spună? Kimberly îşi ridică o sprânceană la mine atunci când trec pe lângă masa cu gogoşi fără să iau una, dar îi ofer cel mai bun zâmbet fals al meu şi mă duc în biroul meu. Dimineaţa mea trece ca prin ceaţă. Citesc şi recitesc aceeaşi pagină din nou şi din nou fără să înţeleg vreun cuvânt.
Se aude o bătaie în uşă, iar inima mea se opreşte. Sper cu disperare că e Harry, indiferent de cât de nervoasă sunt pe el. E Kimberly.
"Vrei să iei prânzul cu mine?" Mă întreabă dulce.
Aproape îi refuz oferta, dar stând aici preocupându-mă de hoinărelile iubitului meu nu mă ajută deloc.
"Sigur." Zâmbesc.
Ne ducem la colţ la un restaurant mexican în stilul unei cantine. Tremurăm amândouă până când intrăm, iar ea roagă să fim aşezate aproape de calorifer. Mica masă ce ne e oferită e direct sub un radiator şi ne ridicăm amândouă mâinile în aer să ne încălzim.
"Vremea e nemiloasă." Clănţăne.
"Aproape am uitat cât de rece e iarna." Îi spun. Anotimpurile s-au amestecat, abia am observat când a trecut toamna.
"Deci... cum merg lucrurile cu domnul Teribilist?" Spune râzând.
Chelnerul ne aduce chipsuri şi salsa, iar stomacul meu chiorăie. Nu mai sar peste gogoaşa de acum.
"Păi..." Dezbat dacă ar trebui să îmi împărtăşesc viaţa personală cu ea sau nu. Nu am mulţi prieteni. De fapt, nu am niciunul în afară de Steph, pe care nu o mai văd deloc. Kimberly e cu cel puţin zece ani mai mare decât mine şi s-ar putea să îmi ofere o introspectivă bună în mintea bărbaţilor, ceva ce cu siguranţă îmi lipseşte. Mă holbez la tavanul acoperit de sfori cu beculeţe în formă de sticle de bere şi inspir adânc.
"Păi, de fapt nu sunt sigură cum merg lucrurile în momentul de faţă. Ieri lucrurile erau în regulă, dar apoi a plecat aseară. Toată noaptea. Era a doua noastră noapte împreună în apartament, iar el pur şi simplu nu s-a mai întors acasă." Îi explic.
