Un bâzâit enervant mă trezeşte aproape de miezul nopţii. Aproape am uitat că Harry e în camera mea. Cum de sfârşim mereu împreună? Şi, mai important, de unde vine zgomotul ăla? Îl urmăresc şi se aude din buzunarul lui Harry, bineînţeles. Se opreşte atunci când ajung lângă patul meu, aşa că mă opresc o secundă să-l privesc pe Harry, arătând atât de paşnic în somn. Nu are niciun rid pe frunte din cauza încruntăturilor lui constante şi nu există nicio cută pe buzele lui roz. Oftez şi mă întorc atunci când bâzâitul începe din nou. Îmi aplec mâna şi încerc să ajung la buzunarul lui Harry. Dacă nu ar avea pantalonii atât de strâmţi, probabil aş fi putut să-l scot din buzunar, dar nu am norocul ăsta.
"Ce faci?" Mârâie. Picioarele mele mă duc înapoi departe de patul meu.
"Îţi suna telefonul şi m-a trezit." Îi şoptesc, deşi suntem singurii oameni din cameră. Îl privesc tăcută cum îşi bagă mâna în buzunar. Mâna lui mare se strecoară cu greu în buzunar, dar scoate telefonul şi răspunde.
"Ce?" Se răsteşte brusc. Câteva secunde mai târziu îşi dă ochii peste cap şi îşi trece mâna peste frunte.
"Nu mă întorc acolo în seara asta, sunt acasă la o prietenă." Suntem prieteni? Normal că nu, doar o foloseşte ca scuză pentru oricine e la telefon ca să nu se întoarcă. Eu stau în picioare stânjenită, trecându-mi greutatea de pe un picior pe altul.
"Nu, nu poţi să te duci în camera mea. Ştii asta. O să mă culc înapoi acum, deci nu mă trezi din nou.Şi uşa mea e încuiată, deci nu-ţi irosi timpul încercând." Închide, iar eu mă dau mai în spate din instinct. E într-o dispoziţie proastă şi nu vreau să îşi verse nervii pe mine. Mă aplec după pătura lui Steph de pe podea. Am scăpat-o în timp ce încercam să găsesc sursa zgomotului.
"Îmi cer scuze că te-a trezit telefonul meu." Îmi spune încet. "Era Molly." Nervii pe care îi am pentru ea nu par să ezite.
"Aa..." Oftez şi mă aşez din nou pe o parte, cu faţa spre patul meu. Harry îmi zâmbeşte uşor ca şi cum ar şti la ceea ce mă gândesc despre Molly. Nu pot să ignor mică bulă de entuziasm pe care o simt pentru faptul că el e aici cu mine, în loc să fie cu Molly, chiar dacă acţiunile lui nu au sens pentru mine.
"Nu-ţi place de ea, aşa-i?" Se întoarce pe o parte ca să se uite la mine, iar eu dau din cap.
"Nu chiar, dar, te rog, nu-i spune. Nu vreau un conflict sau vreo dramă adolescentină." Îl implor. Ştiu că nu pot să am încredere în el, dar sper că o să uite să mă tortureze cu informaţia asta.
"Nu o s-o fac, nici mie nu îmi place de ea." Murmură, iar eu îmi dau ochii peste cap.
"Da, chiar se vede ca o displaci." Sună la fel de sarcastic precum am intenţionat.
"Nu o plac. Adică, e distractivă şi toate alea, dar e cam enervantă." Recunoaşte, făcând bula să mai crească.
"Păi, poate ar trebui să încetezi să-ţi mai faci de cap cu ea." Sugerez şi mă întorc pe spate ca să nu îmi poată vedea faţa.
"Exista vreun motiv pentru care nu ar trebui s-o fac?"
"Nu. Adică, dacă tu crezi că e enervantă de ce continui să o faci?" Ştiu că nu vreau să aud răspunsul, dar întreb oricum.
"Ca să mă menţină ocupat, cred."
Îmi închid ochii şi inspir profund. Să vorbesc cu Harry despre cum îşi face de cap cu Molly mă doare mai tare decât ar trebui.
"Hai, vino lângă mine." Îmi întrerupe gândurile geloase.
"Nu."
"Haide, doar stai lângă mine. Dorm mai bine când eşti cu mine." Recunoaşte, iar eu mă ridic şi mă uit la el.
"Ce?" Nu pot să maschez surprinderea fata de vorbele lui. Indiferent că vorbeşte serios sau nu, mi-a făcut organele interne să se topească.
"Dorm mai bine când eşti cu mine. Săptămâna trecută am dormit mai bine decât am făcut-o de ceva timp." Întrerupe contactul vizual şi se uită în pământ.
"Probabil datorită scotch-ului, nu mie." Încerc să găsesc sensul confesiunii lui. Nu ştiu ce să fac sau să spun.
"Ba nu, datorită ţie." Mă asigură.
"Noapte bună, Harry." Mă întorc. Dacă o să continue să mai spună lucrurile astea şi eu o să continui să ascult, o să fiu din nou ca plastilina în mâinile lui.
"De ce nu mă crezi?" Aproape şopteşte.
"Pentru că faci asta mereu. Spui câteva lucruri drăguţe, apoi le răstălmăceşti şi eu sfârşesc plângând."
"Te fac să plângi?" Cum de nu ştie asta? M-a văzut plângând mai des decât orice altă persoană pe care o cunosc.
"Da, des." Iar mă simt emotivă.
Îmi aud patul scârţâind şi îmi închid ochii. Degetele lui îmi mângâie braţul în timp ce el se aşează pe marginea patului lui Steph. E prea târziu... adică prea devreme pentru asta. E patru dimineaţa.
"Nu am vrut să te fac să plângi."
"Ba da, ai vrut. Asta e exact intenţia ta atunci când îmi spui lucruri care mă rănesc. Şi atunci când m-ai forţat să-i spun lui Noah despre noi. De exemplu, tocmai mi-ai spus că dormi mai bine când sunt lângă tine, dar dacă era să mă aşez lângă tine, de îndată ce ne-am fi trezit mi-ai fi spus că sunt urâtă sau că nu poţi să mă suporţi. M-ai umilit după ce am fost la izvor. Am crezut că... Nu contează. Sunt atât de multe, dar nu o să port discuţia asta acum." Respir.
"Te ascult de data asta." Ochii lui sunt indescifrabili.
"Pur şi simplu nu înţeleg de ce îţi place atât de mult jocul ăsta de-a şoarecele şi pisica cu mine. Ba eşti amabil, ba răutăcios. Şi te-am auzit spunându-i lui Steph că o să mă distrugi dacă mă apropii de tine, apoi tu vrei să mă aduci acasă. Eşti atât de greu de înţeles."
"Nu am vorbit serios.Că o să te distrug, doar ca... Nu ştiu, uneori zic chestii." Se apără.
"De ce ai renunţat la literatură?" Îl întreb într-un final.
"Pentru că tu vrei să stau departe de tine şi eu trebuie să stau departe de tine."
"Şi de ce nu o faci?" Sunt puţin conştientă de schimbul de energii din jurul nostru. Cumva ne-am apropiat mai tare, corpurile noastre fiind doar la câţiva centimetri distanţă. Parcă ar fi mereu o forţă magnetică între noi, apropiindu-ne.
"Nu ştiu." Oftează. Îşi freacă palmele, apoi şi le aşează pe genunchi.
Vreau să spun ceva, orice, dar nu pot s-o fac fără să-i spun lui Harry că nu vreau să stea departe de mine şi că mă gândesc la el în orice moment al zilei.
"Pot să te întreb ceva şi să fii complet sinceră?" Întrerupe în sfârşit tăcerea. Eu aprob din cap.
"Ţi-a... Ţi-a fost dor de mine săptămâna asta?" Ăsta e ultimul lucru pe care m-am aşteptat să-l întrebe.
