Când mă trezesc, îmi ia un moment să-mi amintesc că nu sunt în pat cu Harry. Soarele străluceşte prin fereastra balconului, iar eu mă ridic repede. De îndată ce ochii mei se acomodează, sunt convinsă că am luat-o razna.
"Harry?" Spun încet şi îmi şterg ochii din nou.
"Hei." Îmi spune înapoi. Chiar e aici.
"Ce naiba cauţi aici?" Mă răstesc. Deja mă doare inima. El stă pe scaun, cu coatele pe genunchi.
"Tessa, trebuie să vorbim." Spune. Cearcănele lui sunt proeminente.
"M-ai privit cum dorm?" Îl întreb.
"Nu, bineînţeles că nu. Am ajuns aici acum câteva minute." Spune. Mă întreb dacă a avut coşmaruri fără mine în patul lui. Dacă nu aş fi fost chiar eu martoră la ele, aş crede că şi ele fac parte din jocurile lui, dar îmi amintesc cum i-am ţinut faţa transpirată în mâini şi cum i-am văzut frica din ochi.
Rămân tăcută. Nu vreau să mă cert cu el. Vreau doar să plece. Urăsc că nu vreau de fapt să plece, dar trebuie.
"Putem vorbi?" Repetă, iar eu îmi scutur capul. Îşi trece ambele mâini prin păr şi inspiră adânc.
"Trebuie să plec la curs."
"Liam a plecat deja. Ţi-am închis alarma. E 11 deja."
"Ce ai făcut?!"
"Ai stat trează până târziu şi m-am gândit că..." Începe.
"Cum îndrăzneşti măcar să... Doar pleacă." Sunt mai mult decât furioasă că mi-a închis alarma. Ştie cum mă simt în legătură cu ratatul cursurilor, insa durerea cauzată de acţiunile lui de ieri e încă proaspătă şi depăşeşte furia cauzată de faptul că mi-a închis alarma, dar nu pot să îi mai arăt vreo slăbiciune pentru ca va profita de ea. Mereu profită.
"Eşti în camera mea." Remarcă. Mă ridic din pat, fără să-mi pese că sunt doar într-un tricou, tricoul lui.
"Ai dreptate, plec eu." Spun, nodul din gâtul meu crescând şi lacrimile ameninţând să se formeze în ochii mei.
"Nu, adică... adică eşti în camera mea... De ce?" Vocea lui e deprimată.
"Nu ştiu... doar că... nu puteam să dorm..." Recunosc. Trebuie să mă opresc din vorbit. "Oricum, nici măcar nu e camera ta. Am dormit aici tot de atâtea ori ca şi tine. De fapt, de mai multe ori acum." Remarc.
"Nu-ţi venea tricoul tău?" Întreabă, ochii lui fiind concentraţi asupra tricoului alb. Normal că îşi bate joc de mine.
"Haide, tachinează-mă." Îi spun, ochii mei umezindu-se la baza.
Face contact vizual cu mine, dar eu îmi îndepărtez privirea.
"Nu te tachinam." Se ridică de pe scaun şi face un pas spre mine. Mă dau în spate şi îmi ridic mâinile să îl blochez. "Doar ascultă-mă, bine?"
"Ce altceva ai putea să mai ai de spus, Harry? Mereu facem asta. Avem aceeaşi ceartă mereu şi mereu, doar că de fiecare dată mai rău. Nu pot s-o mai fac. Nu pot." Respir.
"Am spus că îmi pare rău că am sărutat-o." Se apără.
"Nu e vorba despre asta. Ei bine, în mare parte e, dar e mult mai mult. Faptul că nu înţelegi asta dovedeşte că ne irosim timpul. Tu nu vei fi niciodată cine am eu nevoie să fii, iar eu nu sunt cine vrei tu să fiu." Îmi şterg ochii, iar el se uită pe fereastră.
"Tu eşti cine vreau eu să fii." Spune.
Îmi doresc să pot să îl cred. Îmi doresc să nu fi fost incapabil de a simţi ceva.
