După ce intrăm în casă, Karen şi Ken stau pe canapea în sufragerie. Amândoi îşi ridica privirea atunci când intrăm.
"Harry! Ce s-a întâmplat?" Întreabă Ken, vocea lui fiind panicată.
"Sunt bine." Mormăie Harry.
"Ce s-a întâmplat cu el?" Ken se întoarce spre mine.
"S-a bătut, nu mi-a spus cu cine sau de ce." Îi explic.
"Stau chiar aici şi tocmai am spus dracului că sunt bine." Pufneşte.
"Nu vorbi aşa cu el!" Îl cert, iar ochii lui se măresc. În loc să ţipe la mine, îmi cuprinde încheietura cu mâna lui rănită şi mă trage spre camera lui. Îi aud pe Ken şi pe Karen vorbind despre înfăţişarea însângerată a lui Harry în timp ce el mă trage pe scări. Odată ce ajungem în camera lui, mă întoarce, aţintindu-mi ambele încheieturi pe perete şi apropiindu-se de mine, lăsând doar câţiva centimentri între noi.
"Să nu mai faci asta niciodată." Îmi spune printre dinţi.
"Ce să fac? Dă-mi drumul." Îi spun, iar el îşi dă ochii peste cap şi deschide uşa de la dormitorul lui. Se îndreaptă spre pat, iar eu rămân aproape de uşă. Ken şi Karen probabil se întreabă de ce continuă Harry să vină aici. Nu obişnuia deloc să vină aici.
"Nu-mi spune cum să vorbesc cu tatăl meu. Fă-ţi griji pentru relaţia cu propriul tată înainte să te bagi într-a noastră." De îndată ce cuvintele îi părăsesc gura, le consemnează şi se uită spre mine atunci când eu fac un pas în spate. "Îmi pare rău... nu am vrut să spun asta... Pur şi simplu mi-a scăpat." Încearcă să se scuze.
"Mereu îţi scapă pur si simplu, nu-i aşa?" Nu pot să opresc lacrimile care îmi invadează ochii. Comentariul despre tatăl meu a fost prea mult, chiar şi pentru Harry.
"Tess, eu..." Începe dar se opreşte. Ce caut aici? De ce mă tot gândesc că va opri şirul nesfârşit de insulte suficient de mult încât să poarte o conversaţie cu mine? Pentru că sunt o idioată, de aia.
"E în regulă, serios. Asta eşti tu, asta faci tu. Găseşti slăbiciunea unui om şi o exploatezi. O foloseşti în avantajul tău. De când aştepţi să spui ceva despre tatăl meu? Probabil ai aşteptat ocazia încă de când m-ai cunoscut." Strig.
"La naiba! Nu, nu am făcut-o! Nu gândeam când am spus asta! Nu eşti nevinovată aici, m-ai provocat intenţionat!" Ţipă, chiar mai tare decât am făcut-o eu.
"Provocat? Eu te-am provocat! Chiar te rog, luminează-mă!" Aproape ţip. Ştiu că ne poate auzi toată lumea din casă, dar pentru prima dată, nu îmi pasă.
"Mă stârneşti mereu! Te cerţi constant cu mine! Ieşi la întâlniri cu Zayn, adică, la dracu! Crezi că mie îmi place să fiu aşa? Crezi că îmi place ca tu ai controlul ăsta asupra mea? Urăsc felul în care intri pe sub pielea mea, detest felul în care nu pot să mă opresc să mă gândesc la tine! Te urăsc... Serios! Eşti o mică pretenţioasă..." Se opreşte şi se uită la mine. Mă forţez să nu mă uit la el, continuând şarada precum ca nu m-a distrus bucăţică cu bucăţică.
"Despre asta vorbesc!" Îşi trece mâinile prin păr în timp ce se plimbă într-o parte şi alta prin cameră. "Tu... mă înnebuneşti, de-a dreptul! Şi apoi ai tupeul să mă întrebi dacă te iubesc? De ce m-ai întreba asta? Pentru că am zis-o o dată, din greşeală? Ţi-am spus deja că nu vorbeam serios, aşa că de ce m-ai întreba din nou? Îţi place respingerea, nu-i aşa? De asta tot vii pe lângă mine, nu-i aşa?" Ţipă la mine, iar tot ce vreau să fac e să fug, să fug din camera asta şi să nu mă mai uit niciodată înapoi.
