Drumul cu maşina e stânjenitor. Eu îmi ţin hainele în poală şi mă holbez pe fereastră aşteptând să văd dacă Harry va întrerupe tăcerea care atârnă în jurul nostru. Nu face nicio mişcare ca să vorbească, aşa că îmi scot telefonul din geantă. E închis, probabil s-a terminat bateria aseară. Încerc oricum să îl deschid, iar ecranul se aprinde. Sunt uşurată să văd că nu am niciun mesaj vocal sau scris. Singurul zgomot din maşină e ţârâitul uşor al ploii şi scârţâitul uşor al ştergătoarelor.
"Încă eşti supărată?" Mă întreabă în sfârşit când ajungem în campus.
"Nu." Îl mint. Nu sunt chiar supărată, ci rănită.
"Nu se vede. Nu te purta ca un copil."
"Ei bine, nu o fac. Nu îmi pasă dacă vrei să mă laşi ca să te duci să te cuplezi cu Molly." Cuvintele îmi ies din gura înainte să le pot opri. Urăsc ceea ce simt în legătură cu el şi Molly. Mi se face rău la stomac să mă gândesc la ei doi împreună. Ce are ea oricum? Părul roz? Tatuajele?
"Nu fac asta. Nu că ar fi treaba ta, oricum." Pufneşte.
"Da, păim ai sărit să-i răspunzi la telefon când eu eram cât pe ce să... ştii tu." Murmur. Trebuia doar să tac. Nu vreau să mă cert cu Harry acum. Mai ales că nu ştiu când o să-l mai văd. Chiar îmi doresc să nu fi renunţat la literatură. Mă scoate din pepeni, de fiecare dată.
"Nu e aşa, Theresa." Se apără. Deci ne-am întors la Theresa?
"Serios, Harry? Mie aşa mi se pare. Oricum nu îmi pasă. Ştiam că nu va dura mult." Recunosc în sfârşit şi în faţa lui, dar şi a mea. Motivul pentru care nu am vrut să părăsesc casa tatălui său e pentru că ştiam că, de îndată ce nu vom fi doar eu şi Harry, ne vom întoarce la asta. Mereu e aşa.
"Ce nu va dura?"
"Asta... noi. Tu fiind decent." Nu îndrăznesc să mă uit la el. Aşa mă face să devin maleabilă de fiecare dată.
"Şi atunci ce? O să mă eviţi toată săptămâna? Ştim amândoi că până în weekend vei fi din nou în patul meu." Spune enervat. Gura mea se deschide larg. Sigur nu a spus asta, nu?
"Poftim?" Strig. Nu mai am cuvinte. Nimeni nu a vorbit cu mine în felul în care a făcut-o el. Nimeni nu a fost vreodată atât de lipsit de respect. Lacrimile îmi acoperă ochii în timp ce maşina încetineşte în parcare. Înainte să poată răspunde, deschid portiera, îmi iau lucrurile şi mă grăbesc spre camera mea. Trec prin iarba udă şi mă blestem că nu am luat-o pe trotuar, doar că trebuie să fiu cât se poate de departe de Harry. Când a spus că mă vrea s-a referit din punct de vedere sexual. Ştiam asta, dar mă doare s-o recunosc.
"Tessa!" Îl aud strigând, urmat de sunetul portierei trântite. Unul dintre pantofii lui Steph cade, dar eu continui să alerg. Îi voi cumpăra altă pereche.
"La naiba, Tessa! Opreşte-te!" Ţipă din nou. Nu mă aşteptam să vină după mine. Mă forţez să alerg mai repede, ajungând în final la clădire şi apoi pe hol. Până când ajung la uşa camerei mele, mă înec în suspine şi deschid uşa, trântind-o după mine. Lacrimile mele se amestecă cu ploaia, iar eu le şterg furioasă de pe faţa.
Sunt aţintită pe loc atunci când îl văd pe Noah stând pe patul meu. Of, Dumnezeule, nu acum. Harry va intra pe uşa aia în orice secundă.
"Tessa, ce s-a întâmplat? Unde ai fost?" Se ridică şi se grăbeşte spre mine. Încearcă să îmi cuprindă obrazul în mână, dar eu îmi întorc capul. Durerea îi străbate ochii ca şi cum ar întreba de ce mă feresc de atingerea lui.
