"Pot să mănânc acum?" Spune Harry, iar eu îmi ridic capul. Nu ne-am mutat de pe locul nostru de pe scaun de cel puţin 30 de minute.
"Da." Îi zâmbesc slab şi mă dau jos din poala lui, dar el mă trage înapoi.
"Nu am spus să te muţi, doar să îmi dai farfuria." Zâmbeşte.
Am senzaţia că Harry nu vrea să mai discute despre confesiunea lui, aşa că îi dau farfuria şi mă întind spre a mea pe masa micuţă. Încă îmi revin după informaţia asta nouă şi acum am simt puţin neliniştită în legătură cu nunta de mâine dimineaţă.
"Eşti un bucătar mult mai bun decât m-am aşteptat. Sper că ştii că de acum mă aştept să găteşti mai des." Îi spun în timp ce iau ultima gură din farfurie.
"Vom vedea." Spune cu gura plină.
"Încă eşti supărată?" Mă întreabă după ce umplu maşina de spălat vase.
"Nu chiar. Tot nu sunt fericită de faptul că ai fost plecat toată noaptea şi tot vreau să ştiu cu cine te-ai bătut şi de ce." Îi spun. El îşi deschide gura să vorbească, dar îl opresc.
"Dar nu în seara asta." Adaug. Nu cred că vreunul din noi mai poate face faţă în seara asta.
"Bine." Spune încet. Îngrijorarea se reflectă în ochii lui, dar aleg să o las baltă.
"Aa, şi nu am apreciat nici faptul că mi-ai aruncat în faţă faza cu stagiul. Asta chiar mi-a rănit sentimentele."
"Ştiu, de asta am spus-o." Răspunde puţin prea sincer.
"Exact de asta nu îmi place."
"Îmi pare rău."
"Nu o mai face din nou, bine?" Îi spun, iar el aprobă din cap.
"Sunt epuizată." Mormăi într-o mică încercare de a schimba subiectul.
"Şi eu, hai să lenevim în pat tot restul serii. Am deschis cablul."
"Eu trebuia să fac asta." Îl cert.
"Poţi doar să îmi dai banii pentru el, dacă vrei."
"Chiar vreau. Refuz să locuiesc aici şi să nu contribui." Îi amintesc.
"Ştiu... ştiu." Îşi dă ochii peste cap şi se aşează lângă mine pe pat.
"La ce oră plecăm mâine de aici la nuntă?" Mă holbez la perete.
"Când ai chef."
"Începe la ora trei, deci cred că ar trebui să fim acolo până la două." Îi explic.
"Cu o oră mai devreme?" Se smiorcăie, iar eu aprob din cap. "Nu ştiu de ce insişti..." Spune, dar e întrerupt de soneria telefonului meu.
Expresia de pe faţa lui Harry atunci când se apleacă şi mi-l ia îmi spune imediat cine e.
"De ce sună?" Spune înfuriat.
"Nu ştiu, Harry, dar cred că ar trebui să răspund." Îmi iau telefonul din mâna lui.
"Noah?" Vocea mea e uşoară şi tremurătoare, Harry privindu-mă lung.
"Hei, Tessa, scuze că te sun vineri seara dar... ei bine..." Sună panicat.
"Ce?" Îl forţez. Îi ia mai mult decât e necesar să explice situaţii stresante.
Când mă uit spre Harry, el îmi mimează 'difuzor'. Îmi dau ochii peste cap, dar îl pun pe Noah pe difuzor ca să poată Harry să tragă cu urechea.
