"Eşti bine?" Mă întreabă Steph. Se îndreaptă spre mine şi îşi pune braţele micuţe în jurul meu. E ciudat cum braţele ei firave pot fi atât de liniştitoare.
"Da. De fapt, nu. Dar voi fi. Mulţumesc că l-ai făcut să plece." Îi spun, iar ea mă îmbrăţişează mai strâns. Lacrimile mele curg acum, iar eu nu mai văd nimic.
"Nu-mi mulţumi. Poate că Harry e prietenul meu, dar şi tu eşti, şi nu vreau să te supere. Îmi pare rău, e numai vina mea. Dacă nu l-aş fi lăsat să vină prin preajma ta tot timpul... Poate fi un adevărat dobitoc."
"Nu, nu e deloc vina ta. Îmi pare rău, nu vreau să intervin în prietenia voastră. Doar ca am nevoie să nu mai vină la noi în cameră."
"Desigur, o să îi iau cheia înapoi. Oricum ştiam că ar fi trebuit să i-o dau lui Niall." Spune, iar eu râd uşor, trăgându-mă din braţele ei. Apreciez faptul că e aici pentru mine mai mult decât o să ştie vreodată. Mă simt complet singură. Noah are nevoie de puţin timp să se decidă dacă să se despartă de mine sau nu, Harry e un dobitoc, mama şi-ar pierde cumpătul dacă i-aş spune despre asta, iar Liam ar fi dezamăgit. Nu am pe absolut nimeni cu excepţia acestei roşcate focoase, plină de tatuaje, cu care nu m-am aşteptat să mă împrietenesc, dar sunt fericită că am făcut-o.
"Vrei să vorbeşti despre asta?" Mă întreabă, iar eu aprob din cap. Chiar vreau, vreau să îmi iau asta de pe suflet.
Îi spun totul, începând cu prima oară când l-am sărutat pe Harry în camera lui până la ziua noastră la izvor, orgasmul pe care i l-am provocat aseară, felul în care mi-a spus numele în somn şi felul în care a distrus şi ultima fărâmă de respect pe care i-o purtam atunci când m-a făcut să-i spun totul lui Noah. Faţa ei trece de la a fi îngrijorată la a fi şocată pe parcursul povestirii mele. Bluza mea e plină de lacrimi atunci când termin, iar ea mă ţine de mână.
"Uau, nu aveam idee că s-au întâmplat atât de multe. Ai fi putut să-mi spui de prima dată. Ştiam că ceva nu e în regulă atunci când Harry a apărut aici când ne-am dus la film. Tocmai ce vorbisem cu el la telefon, apoi şi-a făcut apariţia aici. Suspectasem eu că a venit aici să te vadă. Acum ştiu că am avut dreptate. Harry eu un tip bun, uneori. Adică, în adâncul lui, este, doar că nu ştie cum să-i poarte cuiva de grijă în felul în care ai tu... adică, în felul în care are nevoie o fată. Dacă aş fi în locul tău, aş încerca să fac lucrurile să meargă cu Noah pentru că Harry nu e capabil să fie iubitul cuiva." Îmi spune şi îmi strânge mâna. Ştiu că tot ceea ce spune e adevărat şi are dreptate, deci de ce doare atât de rău?
"Vrei să luăm nişte îngheţată? Este un local bun chiar în afara campusului. Putem merge pe jos." Mă întreabă. Îmi şterg lacrimile şi aprob din cap. E abia prânzul şi ,dacă mai stau în cameră asta, o s-o iau razna.
...
Luni dimineaţa, Liam e sprijinit de zidul de cărămidă din afara cafenelei, aşteptându-mă.
"Ce ai păţit la ochi?!" Are un cerc albastru-violet în jurul ochiului stâng şi, acum că mă uit mai de aproape, mai remarc o vânătaie pe obrazul lui.
Realizarea mă loveşte ca un camion. "Liam! Harry a făcut asta?" Vocea mea e tremurândă.
"Da..." Recunoaşte, iar eu sunt oripilată.
"De ce? Ce s-a întâmplat?" Vreau să îl omor pe Harry pentru că l-a rănit pe Liam.
"A ieşit din cameră după ce ai plecat şi s-a întors o oră mai târziu. Era atât de nervos. A început să mai caute nişte lucruri de spart, aşa că l-am oprit. Nu a fost atât de rău, de fapt. Cred că amândoi ne-am descărcat furia unul pe altul. I-am dat şi eu vreo două lovituri bune." Râde, iar gura mea se deschide larg.
