"Mm... Unde e Steph?" Vocea mea sună mai mult ca un ţipăt decât intenţionasem. Mâinile mele sunt strânse în jurul materialului fin al prosopului, ochii mei continuând să privească în jos pentru a mă asigura că prosopul îmi acoperă corpul.
Se uită la mine, colţurile gurii sale ridicându-se uşor, dar nu spune niciun cuvânt.
"M-ai auzit? Te-am întrebat unde e Steph." Ii repet, încercând să fiu puţin mai politicoasă decât ultima oară.
Expresia prefăcută de pe faţa sa se amplifică şi în sfârşit murmură: "Nu ştiu." şi se întoarce spre micul ecran de pe dulapul lui Steph. Atunci ce caută el aici dacă nici măcar nu ştie unde e? Nu are camera lui? Îmi muşc limba, încercând să păstrez comentariile nepoliticoase pentru mine însămi.
"Bine? Păi, ai putea să... pleci sau ceva ca să mă îmbrac?" Realizez că nici măcar nu a observat că am doar un prosop pe mine. Sau a făcut-o, dar nu-l interesează.
"Nu te flata singură, nu e ca şi cum o să mă uit la tine." Pufneşte şi se întoarce, mâinile acoperindu-i faţa. Are un accent englezesc pronunţat pe care nu l-am remarcat până acum, probabil pentru că a fost prea nepoliticos încât să vorbească cu mine. De ce e în Pullman? Nesigură de felul în care ar trebui să reacţionez la remarca sa răutăcioasă, oftez şi mă îndrept spre dulap. Poate nu e heterosexual şi la asta s-a referit atunci când a zis 'nu e ca şi cum m-aş uita'. Asta sau crede că sunt urâtă. Îmi pun în grabă sutienul şi chiloţii, urmate de un tricou alb simplu şi pantaloni scurţi kaki.
"Ai terminat?" Mă întreabă, distrugând ultima fărâmă de răbdare pe care o mai aveam.
"Poţi fi şi mai nerespectuos decât atât? Adică, serios, eşti în camera mea în timp ce mă schimb şi ai tupeul să fii nepoliticos cu mine? Nu ţi-am făcut nimic, care e problema ta?" Strig, vocea mea urcând la un nivel mai înalt decât îmi doream, dar după expresia surprinsă de pe faţa lui, cuvintele mele par să fi avut efectul dorit asupra băiatului tatuat.
Se holbează la mine în tăcere şi, în timp ce îi aştept scuzele, el izbucneşte în râs. Se uită la mine şi doar râde. Râsul său e un sunet adânc şi aproape încântător. Ar fi şi mai plăcut dacă nu s-ar încăpăţâna atât de mult să fie un nesimţit. Gropiţe îi crestează obrajii în timp ce continuă să râdă, iar eu mă simt ca o idioată, nesigură de ce să fac sau să spun. Nu-mi plac de obicei conflictele, iar acest băiat e ultima persoană cu care ar trebui să mă cert. Uşa se deschide şi intră Steph.
"Scuze, am întârziat. Am o mahmureală dată dracu!" Spune dramatic, iar ochii ei îşi tot mută direcţia de la mine la el.
"Scuze, Tess, am uitat să-ţi spun că Harry o să vină pe aici." Ridică din umeri, scuzându-se, luând seamă de scena din faţa ei.
Mi-ar plăcea să cred că eu şi Steph am putea să locuim împreună în pace, poate chiar să construim un fel de prietenie, dar cu prietenii pe care şi-i alege, nu mai sunt atât de sigură în privinţa asta.
"Iubitul tău e nepoliticos." Cuvintele îmi ies din gură înainte să le pot opri.
Amândoi izbucnesc în râs. De ce toată lumea râde de mine? Devine foarte enervant.
"Harry nu e iubitul meu!" Râde, accentuând cuvântul 'nu'.
"Ce i-ai spus?" Steph se întoarce şi se încruntă la el. "Harry are un... un mod unic de a conversa." Îmi explică ea, întorcându-şi privirea la mine. Minunat. Deci, mai exact, ceea ce spune e că Harry este, pur şi simplu, o persoană nepoliticoasă. Băiatul englez ridică din umeri şi schimbă canalul cu telecomanda din mâna sa.
"Este o petrecere în seara asta. Ar trebui să vii cu noi, Tessa!" Îmi spune. E rândul meu să râd de ea.
"Petrecerile nu sunt chiar pentru mine.În plus, trebuie să mă duc să-mi iau nişte lucruri pentru partea mea de cameră." Mă uit la Harry care, desigur, se poartă de parcă niciuna dintre noi nu ar fi în cameră cu el.
"Haide... e doar o petrecere! Eşti la facultate acum, o singură petrecere nu face rău." Mă imploră." Cum te duci la magazin, credeam că nu ai maşină?" Mă întreabă. Nu pot să mă duc la o petrecere.
"Nici măcar nu cunosc pe nimeni. În plus, voiam să vorbesc cu Noah pe Skype." Îi spun, iar Harry râde din nou, dându-mi seama că de fapt e atent la discuţie. "Şi aveam de gând să iau autobuzul până la magazin."
"Nu vrei să iei autobuzul într-o zi de sâmbătă! E prea aglomerat. Harry te poate lăsa în drum spre casa lui... Nu-i aşa, Harry? Şi o să mă cunoşti pe mine la petrecere. Doar vino... te rog?" Îşi împreunează mâinile într-un gest teatral.
O cunosc doar de o zi, oare ar trebui să am încredere în ea? Ştiu că, în ciuda faptului că pare dură, e chiar dulce. Dar o petrecere?
"Nu ştiu... şi nu vreau ca Harry să mă ducă la magazin." Îi spun. Harry se întoarce pe patul lui Steph cu o expresie amuzată.
"Ah, nu! Abia aşteptam să-mi petrec timpul cu tine!" Remarcă sec, vocea sa fiind atât de plină de sarcasm încât îmi doresc să-i arunc o carte în capul înfumurat.
"Haide, Steph, ştii că fata asta n-o să vină la petrecere." Râde, accentul său fiind pronunţat. Partea curioasă din mine, care recunosc că e destul de mare, e disperată să-l întrebe de unde e. Rânjetul batjocoritor de pe faţa lui încrezută mă obligă să-i dovedesc contrariul.
"De fapt, voi veni." Spun cu cel mai dulce zâmbet pe care îl pot oferi. Harry râde din nou şi Steph ţipă de bucurie înainte să-şi înfăşoare braţele în jurul meu într-o îmbrăţişare strânsă.
"Ura! Ne vom distra aşa de tare!" Chiţăie.
Chiar sper să aibă dreptate.
