De îndată ce ajungem la masă, Harry îmi eliberează mâna şi îmi trage scaunul ca să mă aşez. Simt că îmi arde încheietura din cauza atingerii lui. O masez cu degetele, iar el ia scaunul de lângă mine şi îl trage pe ciment, poziţionându-se chiar în faţa mea. Scaunul lui e atât de aproape încât genunchii lui aproape îi ating pe ai mei.
"Despre ce am mai putea vorbi, Harry?" Îl întreb în cel mai dur ton pe care îl pot stăpâni.
El inspiră profund şi îşi dă iar jos fesul, aşezându-l pe masă. Îl privesc în timp ce degetele sale lungi îi trec prin păr, iar el se uită în ochii mei.
"Îmi pare rău." Îmi spune, iar eu îmi feresc privirea spre copacul mare din curte. "M-ai auzit?" Mă întreabă şi se apleacă.
"Da, te-am auzit." Pufnesc. E mai nebun decât credeam dacă se gândeşte că poate doar să-şi ceară scuze şi eu o să uit toate lucrurile oribile pe care continuă să mi le facă aproape zilnic.
"Eşti al naibii de dificilă!" Îmi spune şi se lasă pe spate pe scaun. Sticla pe care am aruncat-o în iarbă e acum în mâna lui,iar el mai ia o gură. Cum de nu a leşinat de la cât a băut?
"Eu sunt dificilă? Cred că glumeşti! Ce te aştepţi să fac, Harry? Eşti atât de crud cu mine, atât de crud..." Spun şi îmi trag buza între dinţi. Nu o să plâng în faţa lui. Noah nu m-a făcut niciodată să plâng. Ne-am mai certat pe parcursul anilor, dar nu m-a supărat niciodată destul de tare încât să plâng.
"Nu o fac intenţionat." Vocea lui e mică.
"Ba da, şi o ştii. O faci intenţionat. Nu am fost niciodată tratată atât de rău de nimeni, în toată viaţa mea." Îmi muşc buza mai tare. Simt nodul din gât. Dacă plâng, el câştigă. Asta vrea.
"Atunci de ce te tot întorci? De ce nu renunţi?"
"Dacă... Nu ştiu, dar pot să te asigur că după seara asta, aşa o să fac. O să renunţ şi la cursul de literatură şi o să-l urmez semestrul viitor." Îi spun. Nu plănuiam să fac asta până acum, dar ştiu sigur că trebuie să o fac.
"Nu, te rog, nu fă asta."
"De ce ţi-ar păsa? Nu vrei să fii forţat să stai în preajma cuiva atât de jalnic ca mine, nu?" Sângele îmi fierbe. Dacă aş şti ce să spun ca să îl rănesc la fel de tare cum mă răneşte el mereu, aş spune-o.
"Nu am vorbit serios. Eu sunt cel jalnic." Îmi eliberez buza dintre dinţi şi gura mea se deschide.
"Nu pot să te contrazic aici." Spun, iar el mai ia o gură din sticlă. Mă întind după ea, dar el se fereşte. "Deci tu eşti singurul care are voie să se îmbete?" Îl întreb, iar pe faţa lui apare un zâmbet. Lumina din curte se reflectă în cercelul din sprânceana lui în timp ce îmi dă sticla.
"Credeam că vrei s-o arunci din nou." Spune, iar eu îmi duc sticla la gură. Alcoolul e cald şi are gust de zahăr ars înmuiat în alcool sanitar. Mă strâmb, iar Harry chicoteşte.
"Cat de des bei?" Îl întreb. Trebuie să fiu din nou furioasă după ce răspunde.
"Înainte de seara asta, nu am băut de aproape 6 luni." Ochii lui privesc în pământ ca şi cum ar fi ruşinat.
"Păi, nu ar trebui să mai bei. Te face să fii o persoană mai rea decât eşti de obicei."
"Crezi că sunt o persoană rea?" Tonul lui e serios. E atât de beat încât să se considere o persoană bună?
"Da." Răsuflu.
"Nu sunt. Ei bine, poate sunt. Vreau ca tu să..." Se opreşte.
"Vrei ca eu să ce?" Trebuie să ştiu ce voia să zică. Îi dau sticla înapoi, iar el o pune pe masă. Nu vreau să beau, gura pe care am luat-o a fost destul de rea şi eu oricum nu mai judec cum trebuie în preajma lui Harry şi aşa.
