@mirunazzzz: „Iubire"

129 6 1
                                    

Titlu: Este cel mai banal titlu întâlnit de mine, până acum. Ai atât de multe variante posibile, iar tu ai decis să alegi „Iubire". Cred că ar trebui să te mai gândești asupra titlului.

Coperta: Nu crezi că după titlul ales de tine ar trebui să fie doi îndrăgostiți pe copertă și nu doar un băiat? Iubirea se simte în doi. Ți-aș sugera să lași o comandă la magazinul grafic de pe profilul grupului nostru.

Descriere: Este o descriere foarte seacă ce pe mine personal nu mă atrage deloc. Dacă aș fi cititor, nici nu m-aș uita la o carte cu o astfel de descriere. Ai nevoie de ceva mai multe relatări, nu doar de două sau trei propoziții.

Conținut: În primul rând, vreau să îți spun că îți lipsesc alineatele. În cele șapte capitole nu am văzut nici măcar un alineat. În al doilea rând, la primele două capitole nu ai linie de dialog, ci cratimă. Însă, după asta am văzut că ai remediat și ai început a folosi linia de dialog corectă. Și ultima obiecție legată de ortografie sunt semnele de punctuație. Corect, după fiecare semn de puntuație se lasă un spațiu, însă tu lași și înainte și după semnul de punctuație. Arată foarte urât din punct de vedere estetic și este greșit din punct de vedere gramatical. Unele virgule lipsesc, astfel inducând foarte tare cititorul în eroare din cauza exprimării.

Ceea ce ține de subiectul cărții, să știi că nu m-a atras deloc. Personajul principal se comportă ca un bădăran și pe deasupra mai pare și nebun de legat. Cum poți să iubești pe cineva timp de zece ani, iar într-o singură seară totul se schimbă și deja placi pe alt cineva? Ai o exprimare atât de neîngrijită, încât mi-a fost greu să fac legătura dintre două propoziții alăturate. Nu vreau să te supăr, însă textul are nevoie de niște corectări majore.

Nota: 0.8

Plata: O părere la cartea mea „Obsession".

— BIBI

Critici IV |Finalizată|Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum