Titlul:
Titlul, căutându-l pe Wattpad, am realizat că este original, ceea ce este bine. Totuși, mie nu prea îmi place cum sună. ,,Eden" știu că este un termen care s-ar traduce prin ,,Rai" sau ,,paradis". Deci, dacă ar fi să scriem altfel titlul, ar ieși ,,Paradisul păcatului" sau ,,Raiul păcatului". Înțeleg că, probabil, ai vrut să faci un fel de antiteză cu ,,Rai-Iad (păcat)", dar pur și simplu prea nu sună cum trebuie. Plus că este și cam tipică această idee de a introduce două cuvinte în antiteză, care să facă referire la Rai și la Iad.
Coperta:
Nu-mi place absolut deloc. Este prea întunecată. Înțeleg că probabil ai vrut să fie așa intenționat, dar e cam exagerată. Singurul cuvânt care se înțelege pe copertă este ,,Edenul". În rest, de la cel de-al doilea cuvânt din titlu, până la numele tău și ce e scris sus, nu se vede deloc. Ca să spun un lucru bun, totuși, arată bine acel roșu alături de alb-argintiu. Dar ar fi fost mai bine dacă roșul era roșu, fără vreo umbră, care deja să ,,omogenizeze" cu negrul de pe copertă. Mai mult de-atât, observ că titlul nu beneficiază de diacritice.
Descrierea:
Arată bine, ca aspect. Dar este prea lungă. Recomand să o scurtezi, lăsând doar ce ai între ghilimele sau doar ce ai despre personaj. Eu, una, aș opta mai mult pentru ce ai între ghilimele.
Totuși, observ deja de aici că sună puțin a clișeu. Văd că este vorba despre un bărbat bogat, genul cu inima de piatră și, cum l-ai descris chiar tu, ,,imaginea perfectă a băiatului rău", cu vicii și care deține tot orașul în care locuiește fata. Să sperăm mă va face conținutul să mă înșel.
Conținutul:
Observ că ai lăsat o notă în care atenționezi că se vor găsi clișee în carte. Acest lucru nu este de condamnat, atâta timp cât acțiunea în sine nu este un clișeu. Din păcate, însă, dacă nu găsesc absolut nimic nou, mă voi lega de asta.
Prologul am văzut că este bine pus la punct, ai un vocabular bogat și, ca primă impresie, cred că ar atrage cititorii. Am văzut că ai alineate și stai bine la gramatică.
În primul capitol, ai o mică neconcordanță. Ai scris ,,lacrimile ce cădea", în loc de ,,lacrimile ce cădeau". Câteva replici mai târziu, ai scris ,,merit-o", în loc de ,,merita-o" (presupun). În același capitol ai scris ,,parte dreaptă", în loc de ,,parte dreaptă". ,,Să fi politicos" se scrie ,,să fii". La ,,cât de tare sunt căutată" ai scris ,,căutate". În al treilea capitol am văzut că ai scris ,,copii", în loc de ,,copiii" și ai scris ,,piciorele", în loc de ,,picioarele".
Ca să încep cu începutul, ce e expresia aia: ,,Rahat pe-un strumf!"? Strică tot farmecul capitolului. Nu o zic cu răutate, dar tu ai tot descris până în acel moment sentimentele ei de teamă, groază, ură, repulsie și totul era atât de intens, ca un butoi plin cu pulbere gata să explodeze și, din senin, protagonista înjură cu strumfi. Am observat din capitolele postate, înainte să începi lucrarea propriu-zisă, că te refereai la ceva cu ștrumfii. M-am gândit că poate vrei să apelezi la unele picanterii. Dacă e așa, folosește-le în momente potrivite. Și acel moment nu era potrivit. Și am văzut că mai ai înjurături cu ștrumfi, care par ieșite din context.
Vorbind despre acțiunea propriu-zisă, nu pot spune că n-am mai întâlnit asemenea scenarii, cel puțin al tatălui cu afaceri dubioase.
Mi se pare puțin cam exagerat cum fata se înmoaie imediat ce-l vede pe el (zeul căzut). Adică înțeleg că probabil ai vrut să faci chestia cu ,,dragoste la prima vedere" sau poate doar ,,atracție la prima vedere". Dar e puțin cam înjositor pentru ea. Adică ea se supără pe el că i-a luat fața, dar, imediat ce se dă jos din mașină și-l vede, nu mai este atât de furioasă pe el. Ba chiar îl place, la modul în care i se înmoaie genunchii și se simte intimidată de privirea sa și inima începe să-i bată mai tare. Îmi pare mai mult o atitudine de școlăriță îndrăgostită.
Observ și în lucrarea ta nelipsita ieșire cu prietenii, unde protagonista este obligată să meargă (aici de fratele ei, nu de cea mai bună prietenă) și unde regretă că s-a dus și vrea acasă tot timpul. Nu înțeleg niciodată cum și de ce se lasă convinse, dacă nu vor.
Mi se pare cam din topor și scena în care protagonista se întâlnește cu fetița aia și copila îi dă o păpădie, fiindcă i-a observat tristețea din spatele zâmbetului. Cu toții știm că asta chiar nu face parte din vreo realitate cunoscută.
Cum nu ai decât trei capitole postate, nu-mi prea pot da seama cât de clișeică va deveni acțiunea sau nu, dar, până acum, nu are mai nimic nou. Un singur lucru apreciez, totuși, și acela că acțiunea are loc în București. Mi se pare foarte tare, sincer. Scrii foarte bine, după cum am mai spus, ai descrieri clare, fără detalii inutile. Despre construcția personajelor nu prea am multe de spus, fiindcă, evident că și ele sunt în concordanță cu ce e în jurul lor. Adică sunt tipice.
Concluzii:
Ce pot spune? În mare parte, e bine. Un clișeu bine scris, e un clișeu bun. Renunță (sau schimbă locul, totuși) la replicile alea cu ștrumfii. Nu știu de unde vin și strică mereu atmosfera gândurilor protagonistei. Am văzut că se vrea a fi puțin sarcastică și i se potrivește, dar doar până la un anumit punct.
Greșeli am văzut că n-ai. Cele pe care le-am enumerat se vede că sunt doar din grabă.
În legătură cu coperta, recomand să arunci un ochi peste magazinul grafic al acestui profil.
Nota: 3,5/5
Plata: follow permanent contului meu și o părere la o lucrare de a mea la alegere
- Aura
