@GoddesAtEden: Test my weaknesses

84 3 2
                                    

Titlul este scris în engleză, dar conținutul tău este scris în limba română, asta nu se face. Ştiu că sună mult mai bine uneori un titlu în engleză, dar în momentul în care te apuci să scrii o carte trebuie să te hotărăşti în ce limbă vei scrie respectiva lucrare.

Coperta nu mi se pare că are calitatea minimă, fontul scrisului arată şi el rău, iar încăperea roşie iese mai mult în evidență decât personajele. Coperta este neclară, toate editările sunt vizibile şi cu asta am spus tot în ceea ce priveşte coperta.

Între timp am văzut că ai schimbat aceste două lucruri, acum arată mult mai bine. Titlul împreună cu această copertă se potrivesc, iar acum parcă titlul sună mult mai bine decât în engleză.

Descrierea chiar îmi place, nu am întâlnit greşeli de orice tip. Citatul de la final este foarte frumos.
Chiar am simțit că vorbesc cu personajul principal.

Conținutul, apreciez că este împărțit în alineate, are o prezentare frumoasă în pagină. Personajul principal are o atitudine puternică şi bine conturată. Linia de dialog este prezentă şi ea, capitolele au lungimea potrivită. Personajele sunt introduse pe rând în carte şi asta este un lucru bun.
Iar din primele două capitole avem parte şi de un strop de umor.

Notă: 4,5/5

-Gabi

Plata constă într-un follow atât contului meu personal dar şi al echipei.

Critici IV |Finalizată|Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum