@MagdalenaMariana: „De la magia iubirii la realitatea dură"

106 3 0
                                    

Titlul
       Am văzut că ai de o parte și de alta a acestuia două emoticoane. Scoate-le, pentru că titlul este format doar din cuvinte și atât. Fără alte simboluri. Referitor la alegerea ta în sine, nu pot spune că m-a impresionat, dar nici nu este cea mai nepotrivită. Totuși, mi se pare puțin cam lung și cred că trecerea asta, de la magie la realitate ai fi putut să o sumarizezi și altfel, în așa fel încât să optezi pentru mai puțin cuvinte, dar de impact.

Coperta
       Se vede prost, dat fiind faptul că ai luat poza cărții propriu-zise, stând înclinată într-o parte. Din cât reușesc să văd, nu prea îmi dau seama care e legătura dintre usulețul panda și iubirea cu ura. E simpatic, pot sesiza că transmite o anumită sensibilitate, însă nu cred că e cea ma potrivită alegere. Și nici claritatea nu este cea mai bună.

Descrierea cărții
       Este foarte scurtă. Pentru un volum de poezii nu este necesară o descriere amplă, însă cumva, ar trebui să sumarizezi tema sau subiectul pe care îl tratezi în poeziile tale. Fie că este vorba de iubire, o pierdere sau o despărțire, creația ta poate fi excelentă, dacă nu ai o descriere care să atragă, nu îți va citi nimeni textul.

Conținut
     Pentru a doua oară, renunță la emoticoane. Sunt inestetice și insuflă un aer pueril textelor tale. Apoi, nu folosești aproape deloc semnele de punctuație. Nu ai virgule, nu ai exclamații, nu marchezi sfârșitul unei propoziții și totul arată ca o înșiruire de cuvinte. Nu se poate să nu ai deloc semne ortografice, pentru că nu o să se înțeleagă nimic și nici nu e corect din punct de vedere gramatical. Fiecare semn își are propriul rol și anume, de a da coerență textului. În prima poezie, „Blestem", ai abordat o anumită estetică, mai precis ai ales să începi fiecare vers cu variațiuni ale cuvântului „blestem". Dacă ai început așa, păstrezi aceeași idee până la finalul poeziei. Așadar în locurile unde ai început diferit, sfatul meu ar fi să remediezi, păstrând aceeași manieră de abordare a lucrurilor.
     O altă problemă: dacă începi o propoziție utilizând rima, aceeași treabă: o folosești în toată poezia, nu parțial. Sunt anumite norme ce trebuiesc respectate în alcătuirea unei poezii, chiar dacă textul în sine este subiectiv și ține de aprecierea fiecăruia și de modul în care simte versul, nu poți pur și simplu să scrii fără a lua în calcul reguli simple de redactare a unui text poetic.
     Ai foarte multe repetiții. Înțeleg să le folosești într-o poezie, două, trei, dar ce e mult nu e bun. Repetițiile se folosesc de obicei în cadrul unei meditații, a unei întrebări retorice, pentru a amplifica intensitatea unui sentiment. Nu pot fi folosite la nesfârșit, în fiecare poezie.

Concluzii
      Ideea poetică a poeziilor tale este frumoasă, sensibilă, însă mai ai de lucrat la modul în care transmiți toate frământările eului liric. Degeaba conceptul este bun, dacă nu este bine pus în practică. Multă inspirație și succes pe mai departe.
Plata
     Follow permanent grupului și mie, @M0rphy.
Nota: 2/5

Critici IV |Finalizată|Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum