Titlu:
Este o tactică des întâlnită să pui drept titlu numele personajului principal, așadar nu este sugerat, iar pe deasupra, sunt sigură că puteai găsi ceva mult mai bun, mai atrăgător, care să fie și original.Coperta:
Am înțeles viziunea pe care ai avut-o pentru această copertă, dar execuția lasă de dorit. Nici măcar nu este pus numele autorului, o componentă, ce ar nu trebui uitată. Îți recomand cartea noastră cu Premades, dar dacă nu găsești nimic acolo, poți oricând să lași comandă la magazinul nostru grafic, unde cu siguranță vei primi o copertă minunată.Descrierea:
În primul rând, descrierea ta este prea lungă. Cititorii caută câteva detalii despre conținutul cărții, nu o scenă întreagă. În al doilea rând, este de preferat să ai o descriere propriu-zisă, nu un fragment din carte, totuși dacă îți dorești să păstrezi paragraful din lucrare, atunci e necesar să alegi doar porțiunea importantă, pentru a nu plictisi cititorul. În al treilea rând, modul în care ai prezentat cele doua personaje este clișeic. Sublinierea antitezei în câteva propoziții este o tactică comună. Ai putea să reformulezi, păstrând în același timp esența mesajului pe care voiai să îl transmiți.Conținutul:
Să începem să discutăm despre distribuție. Aceasta e bine să fie unică, cu persoane care nu au mai fost folosite până acum sau care au fost rar uitilizate de alți scriitori. Da, pot fi folosite și persoane mai cunoscute, mai ales atunci când se potrivesc perfect pentru rolul respectiv, dar nu e de dorit ca toată distribuția să fie cu celebrități. Fotomodelul pe care l-ai ales pentru Ash este unul dintre cei mai utilizați băieți de pe această platformă. Restul persoanelor alese sunt și ele des întâlnite pe Wattpad. Dacă îți este greu să găsești oamenii potriviți pentru cartea ta și dorești unii nemaintâlniți până acum, te sfătuiesc să arunci o privire la cartea noastră „Bazarul personajelor".O greșeală mare este faptul că nu folosești diactrice. Diactricele sunt semne grafice care dau o valoare diferită literei. Spre exemplu, cuvântul „fete" se transformă complet atunci când „t" devine „ț", schimbându-se în „fețe". Aceste două cuvinte sunt total opuse, de aceea, pentru a ne da seama care este cuvântul pe care scriitorul vrea să îl folosească, obligatoriu trebuie să scriem cu diactrice. Lipsa lor este vizibilă imediat, îngreunează citirea și denotă neseriozitate. Ar trebui să fie prezente!
Am observat că ai o mare problemă cu virgulele. Virgula este un semn de punctuație care delimitează părțile de propoziție și vine, din păcate, la pachet cu multe reguli. Există anumite cuvinte care cer obligatoriu ca în fața lor să fie o virgulă („dar (și)", „iar", „în concluzie", „deci"). În cazul altor cuvinte, nu se pun virgule înaintea lor („și", „sau", „ori"). Virgula nu se folosește niciodată între subiect și predicat și nici la complementele (in)directe poziționate după predicat. Este de reținut că o parte dintre regulile acestea au și excepții. De asemenea, să știi că mai există multe alte reguli pentru acest semn de punctuație, dar acum ți le-am menționat doar pe cele la care ar trebui tu să fii mai atentă. În orice caz, suntem oameni și este normal să greșim și să punem o virgulă unde nu trebuie sau să uităm să o punem atunci când e nevoie, dar trebuie să ținem cont de faptul că gramatica este foarte importantă.
Trecând la ortografie, e necesar să îți subliniez că „va" se scrie atunci când verbul este conjugat la viitor, de exemplu „va trimite". „V-a" se folosește atunci când verbul este conjugat la perfect compus, de exemplu „v-a trimis". Am observat că din când în când le mai încurci. În afara de „va", am realizat că scrii „de fapt" legat, însă acesta se scrie întotdeauna dezlegat.
O regulă pe care am văzut că o tot încalci, se referă notarea anumitor semne. După fiecare semn de punctuație se lasă un spațiu liber. Niciodată înainte!
Ghilimelele în limba română se scriu astfel: prima pereche jos, iar a doua sus („"). Ghilimele folosite de tine sunt cele englezești, dar ținând cont că lucrarea este scrisă în română, atunci trebuie utilizate cele românești.
O mică eroare pe care am mai observat-o este pierderea alineatelor de-a lungul lucrării. Uneori le ai, uneori nu. Uneori sunt de câteva spații, unoeri sunt de mai multe. Trebuie să ai alineate peste tot, iar acestea trebuie să fie egale între ele.
Linia de dialog corectă este aceasta: „—" și trebuie lăsat un spațiu liber după ea. Este o mare diferență între cratimă, linia de pauză și linia de dialog. Cratima are mai multe meniți, printre care și cea de a lega cuvintele, iar linia de pauză are scopul de a marca pauza. Cele trei având roluri complet opuse, nu e bine să fie încurcate. Dacă știi să o scrii, dar îți dispare din cauza Wattpadului, trebuie să editezi din nou cartea.
În afară de greșelile de gramatică și ortografie, am văzut că ai și unele de tastare. De mai multe ori de-a lungul lucrării, ai scris „de vină" legat, când de fapt trebuie dezlegat. Trebuie să fii mai atentă!
Pe alocuri ai pus câteva litere nepotrivite care au îngreunat citirea. Cum am mai precizat, atenția este vitală. Un sfat pentru această problemă ar fi să citești de mai multe ori capitolul înainte de a îl posta. În felul acesta sunt șanse mai mari ca atunci când îl vrei posta, numărul greșelilor să fie mult mai mic.
Ideea cărții este comună, iar același lucru poate fi spus și despre personaje. Obstacolele prin care trece relația acestora nu sunt nimic nou, iar personalitățile lor se încadrează în binecunoscutul clișeu „fata bună - băiatul rău". Sunt multe lucruri pe care le poți modifica încât să faci cartea mai deosebită. În cartea noastră, „Ajutor printre cuvinte" există mai multe capitole care te pot ajuta în această privință. Cel mai util capitolul pentru tine este scris chiar de mine. Acolo abordez mai pe larg acest clișeu.
Faptul că ai scris o lucrare care are bazele la fel cu alte cărți nu este o crimă pentru că până la urmă multă lume scrie clișee. Totuși, devine plictisitor să citești același lucru la nesfârșit. Adevărul este că nu ar strica deloc dacă ai adăuga niște elemente originale, fiindcă multe aspecte din lucrarea ta sunt frecvent întâlnite pe această aplicație. Te îndemn să îți lași amprenta personală. Sunt foarte multe cărți care au aceeași ideea pe care ne-o prezinți și tu, așadar, dacă îți dorești ca lucrarea ta să iasă în evidență, va fi necesar să schimbi câteva lucruri, pentru a o face cât mai specială.
Nota: 0, 5/5
Plata: follow permanent contului meu personal (SaraDoux) si părerea ta sinceră, din care să reiasă că ai citit, la cartea mea „Otrava din vene"
— Sara