Titlu: De ce ai ales un titlu în română dacă conținutul poveștii tale este scris în limba română. Cred că cel mai potrivit ar fi să alegi alt titlu care să fie în română.
Coperta: Nu știu daca este tocmai o copertă, ci mai mult este o imagine pe care a fost aplicat titlul. Te sfătuiesc să treci pe la magazinul nostru grafic când ai timp.
Descriere: O să încep cu simplul fapt că îți lipsesc destul de multe diacritice. În unele locuri ai, însă în altele lipsesc cu desăvârșire. Apoi să știi că îți lipsesc alineatele sau ai doar câte un spațiu lăsat la câteva. Și acel dialog nu cred că trebuia să fie pus mereu în ghilimele. Putea să le deschizi la început, apoi să folosești linia de dialog, iar la sfârșit le închideai și atât.
Descriere: Dacă tot îți dorești să faci un capitol cu distribuția cărții, cred că ar trebui să muncești un pic mai mult asupra acestui aspect. Să faci un colaj din 2-3 poze cu acel personaj, să scrii numele complet din carte. Așa, cu o simplă poză nu cred că atrage prea multe priviri admirative.
Chiar în prima propoziție de la intoducere am obsercav că ai pus virgulă în loc de punct. Acolo unde ai prima virgulă trebuia să închei propoziția pentru că sună ciudată continuarea. Tot aici am observat că ai alineat numai la primul nimi fragment, iar restul sunt fără. Și, aici, ca și în descriere, ai diacritice lipsă.
Restul capitolelor zici că au fost scrise cu acceleratorul. Nu ai descriere concretă a emoțiilor, a faptelor, sau a acțiunilor. Este totul sec și mult prea grăbit. Treci de la o acțiune la alta fără ca măcar să formezi o descriere concretă.
Nu ai deloc alineate, iar toate dialigurile sunt luate în ghilimele. Și nu folosești absolut deloc linia de dialog, ceea ce este o greșeală foarte mare. Un dialog se face cu ajutorul liniei de dialog, atlfel de ce ar mai fi numită astfel.
Ca și la început, ai foarte multe diacritice lipsă. Cum poți la un cuvânt să pui diacritice, iar la următorul să treci peste ea?
Ai un mod foarte grăbit și încărcat de a scrie. După cum am mai spus, nu ai nici o detaliere concretă sau măcar cât de cât. Cred că ar trebui să te apuci acum de editat cât încă nu ai multe capitole.
Nota: 0.7
Plata: O părere la primele trei capitole din cartea mea ,,Glasul inimii mele".
~ Bibi