Titlul:
Titlul e ok, adică nu e clișeic, totuși, personal nu mă atrage. Are nevoie de ceva, de o sclipire, care să mă facă să vreau să citesc cartea.Coperta:
Coperta nu arată deloc bine. Este o poză neclară cu niște fonturi nepotrivite, și cu un personaj care se vede că e decupat prost. Trebuie neaparat schimbată, fiindcă se vede că nu a fost realizată de cineva cu experiență în creearea coperților. Nu toți se pricep la cum să facă o copertă, iar acest lucru e normal. Totuși, pentru a captiva ochiul cititorului, acesta trebuie să vadă o copertă frumoasă. Îți recomand să lași o comandă la magazinul nostru grafic sau să arunci o privire la cartea noastră cu premades.Descrierea:
Descrierea nu este complet greșită, dar nu prezintă bine povestea. În primul rând, dai prea multe detalii despre boală. Nu e necesar să spui atâtea despre ea, căci nu e bine să dai totul pe tavă încă din descriere. În al doilea rând, descrierea e prea scurtă. Este necesar să fie un pic mai lungă pentru a avea ocazia să îți expui mai bine narațiunea cărții, deoarece practic, tu acum ai numai câteva rânduri de descriere propriu-zisă, celelalte fiind ocupate de niște replici din carte. Dacă dezvolți descrierea, poți păstra acel paragraf extras din lucrare. Totuși, descrierea nu trebuie să fie lungită fără rost, dar nici prea scurtă, pentru că e nevoie de o descriere complexă. În concluzie, ar trebui să existe o balanță.Conținutul:
Observ că ai alineate inegale în anumite capitole, iar în altele complet lipsă. Acesta nu este un minus mare, însă, ar fi frumos să vedem o estetică bine pusă la punct, plăcută ochiului.Ai capitole foarte scurte. Dacă dorești să păstrezi această lungime, atunci trebuie să menționezi că lucrarea este o proză scurtă. Dacă vrei să rămâi pe ideea de roman de dragoste, atunci îți sugerez să unești actualele capitole, ca să crezi unul lung în locul lor.
Ai grijă la virgule, căci gramatica trebuie să fie perfectă!
Unele exprimări cam scârțâie, așa că sfatul meu este să citești cât mai multe cărți, pentru a îți îmbogăți vocabularul. Am văzut că în flasback ai o exprimare mai bună, deci e clar că se poate. Nu uita că, dacă folosești cuvinte cât mai elaborate, cartea va părea mult mai bună. Nu trebuie să îți fie frică să folosești figuri de stil și imagini artistice, atunci când e cazul.
Linia corectă de dialog este „—", ci nu „-", aceasta fiind cratima. Au roluri complet opuse, așa că este de dorit să nu le încurci!
Ideea cu boala letală, am mai întâlnit-o, totuși se vede că ai încercat să îi dai o tentă originală, ceea ce e de apreciat. Continuă să adaugi elemente unice lucrării tale!
Nota: 2, 6/5
Plata: follow permanent contului meu personal, SaraDoux- și părerea ta sinceră la cartea mea, „Otrava din vene"
— Sara