Titlul:
Este original, ce-i drept, dar doar la propriu. Numele ales este unul rar, așa că, automat, și titlul este ,,rar". Însă nu este chiar atât de originală ideea de a folosi numele personajului principal ca titlu.
Coperta:
Nu pot spune că aduce ceva original sau special. Este o poză cu un scris pe ea. Totuși, mi se pare că ar fi ce trebuie, din nou, judecând la propriu și la figurat. La propriu, mi-am expus deja punctul de vedere. Totuși, cum lucrarea nu se încadrează în SF, fantezie sau alte genuri asemănătoare, nu ar avea de ce să conțină ,,artificii". Per total, pot spune că e binișor.
Descrierea:
În general, arată bine. Ai alineate și paragrafele sunt frumos organizate.
La nivel contextual, am observat câteva greșeli. În primul rând, frazele tale sunt extrem de lungi. Practic, al doilea paragraf (fiindcă primul este reprezentat de propoziția de început) este o singură frază. Asta: ,,viața fetei nu va mai fi niciodată la fel." ar trebui să fie o singură propoziție, fără a face parte din acea frază imensă. Mai mult de-atât, totuși, am impresia că e puțin cam în plus. Adică, după tot ce ai zis că i s-a întâmplat, e cam evident că nu va mai fi viața ei la fel. Sintagma ,,frații ei ajung ori în pușcărie, ori fugiți de acasă" mi se pare prea vagă și luată cam ca atare. Și să spui că ajung fugiți de acasă, nu cred că este chiar corect.
În cel de-al treilea paragraf, de la ,,Totuși", ai din nou o frază prea lungă. Folosești ,,iar" de două ori, consecutiv, în aceeași frază, având o repetiție deranjantă. ,,...apare o sclipire în inima ei" e, din nou, o sintagmă în plus, fiindcă e acolo fără nicio justificare.
Abia la ultimul paragraf spui care este intriga. Mi se pare că ai descrierea extrem de lungă, unde povestești concret viața protagonistei. Eu cred că, alături de mici modificări, ultima parte al celui de-al treilea paragraf și al patrulea paragraf ar putea constitui o descriere bună. Alte detalii trebuie să fie descoperite de cititor pe parcurs.
Conținutul:
Am să încep direct și să spun că primul paragraf din prolog este puțin cam... în plus. Sau ar trebui să-l legi de cel de-al doilea. Acolo ai înșirat pur și simplu cuvinte. Eu am înțeles care a fost intenția ta, și anume, ceea ce ai enumerat în primul paragraf este legat de ,,noua Rori" din cel de-al doilea. Dar singure par prea vagi. S-ar potrivi mai bine dacă ambele paragrafe ar fi unite. De asemenea, după ,,Rori", nu trebuie să pui punct, ci virgulă, și să continui. Aici mergea să lungești.
Gerunziul corect al verbului ,,a evidenția" este ,,evidențiindu-se", nu ,,evidențiându-se". Nu înțeleg următoarea propoziție: ,,Doar fusese al lui Remi, iar el la șase ani reușise să ne transforme din trei paturi murdare și o pernă ruptă un pat confortabil, așa că putea avea grijă și de un ghiozdan.". Cine are grijă de ghiozdan? Rori? Acel/a Remi a transformat, la doar șase ani, un pat confortabil din trei paturi murdare și o pernă ruptă?
Am observat că nu pui alineate replicilor. Și replicile, chiar dacă sunt reprezentate și de un singur cuvânt, sunt paragrafe și trebuie să le scrii cu alineat. La ,,Bunica obișnuia să ne spună la toți așa...", recomand să scrii ,,să ne spună tuturor". De asemenea, tu folosești ghilimelele necorespunzătoare. În limba română, ghilimelele corecte sunt: ,,cuvânt", adică prima pereche se scrie jos și cea de-a doua pereche se scrie sus. Cuvântul ,,subșoteau", corect este ,,șușoteau". La: ,,Se spune, scuzați-mă" nu e bine. Corect e să scrii: <<Se spune ,,scuzați-mă".>>. Fiindcă, aici, profesoara îi explică elevului cum să vorbească, nu își cere ea scuze de la el.
Vorbind despre descrieri, sunt bune. Descrii foarte frumos. Însă, având în vedere că am observat probleme în exprimare, nu poți primi prea multe plusuri aici. Personajul principal este foarte bine conturat. E puțin de tot clișeică partea în care singurul loc liber pe care-l găsește tipul cel nou e fix lângă ea și ea se simte atrasă de el, după ce îl vede dupa atâția ani. Am, totuși, o mică nelămurire în legătură cu ceva. Ana, nepotata ei, deși are trei ani, vorbește ciudat. Folosește doar cuvinte de genul: ,,Întârziat"; ,,Foame". La trei ani copiii știu să spună: ,,Mi-e foame.". Și, pentru a evita anumite acuzații, știu asta căci am făcut patru ani practică într-o grădiniță. Doar copiii cu probleme nu vorbesc la trei ani. Majoritatea copiilor vorbesc foarte bine chiar și la doi ani și jumătate. Când spui că ,,...m-a pupat pe obraz în semn de adio..." e puțin cam extrem. De obicei, ,,adio" se folosește atunci când pleci și nu te mai întorci. Fetița se ducea doar să se culce.
Concluzie:
În mare, îmi place ideea cărții. Nu este un clișeu, deși eu am subliniat acel episod. Dar este doar acela și atât, din ce am văzut până acum.
Ai probleme în exprimare și am văzut că nu deții controlul total în ceea ce privește echilibrul. Oscilezi între propoziții foarte scurte (și, uneori, ar suna mai bine, dacă ar fi mai lungi) și fraze extrem de lungi (care pot fi împărțite și în câte trei propoziții). Trebuie să găsești o anumită obțiune de mijloc. Recomand să citești cu voce tare ceea ce scrii, pentru a-ți da seama de anumite aspecte.
Nota: 3
Plata: follow permanent contului meu și o părere (comentariu) la o lucrare de a mea la alegere
- Aura
